Opt inimi bat în cer

Insula Mare a Brăilei, cel mai mănos pământ al României, e ridicată pe un munte de oseminte. Din 1952, aici a fost înființată Gospodăria agricolă de stat a MAI Salcia, purtând un indicativ militar. Foștii locuitori ai plaurilor dintre Brațul Măcin și Dunărea Mare au fost nevoiți să-și strămute case și până și morții din cimitir, pentru a face loc sârmei ghimpate a lagărelor de la Salcia, Grădina, Stoenești, Băndoiu. Și deținuților. Mai întâi sute, apoi mii - la capacitatea maximă, în 1959, aici lucrau aproape 3000 de deținuți, la diguri, desecări și în agricultură. Legumele produse în insulă, din sudoarea deținuților, chiar și a celor epileptici și distrofici, ajungeau pe masa întregii Securități a Poporului. 

Până în 1964, aici au murit și au fost îngropați în locuri neștiute de localnici aproape 350 de deținuți, istoviți de foame, muncă și bătăi, 261 din ei fiind "politici". Povestea lor a fost scrisă fragmentar în memorii ale supraviețuitorilor, chiar și într-un rechizitoriu al Procuraturii din 1954 în care se consemnează orori de neimaginat, la care au fost supuși viii și chiar cei morți, adesea profanați. Un deținut ucis în bătaie a fost, de pildă, răstignit pe o targă în care se bătuseră piroane. Vă dați seama ce orori s-au săvârșit atunci dacă 17 cadre și comandantul au fost condamnați de justiția stalinistă între 15 ani și muncă silnică pe viață, pentru CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII. Ce folos? Trei ani mai târziu au fost eliberați cu toate drepturile și repuși în funcție, la alte lagăre, la alte închisori.

În iarna anului 1990, când am ajuns prima oară aici, scene de neimaginat mi-au fost istorisite de localnici. Mulți dintre cei în vârstă lucraseră ei înșiși în lagăre ca personal civil. Un fost normator mi s-a spovedit, practic, cu ochii în lacrimi. Socotea recolta de legume, adunată de o brigadă de bolnavi grav și epileptici, a fost nevoit să-i raporteze pe cei ce nu o îndeplineau și aceștia erau bătuți groaznic de gardieni. Unii, până la moarte. Un altul, căruțaș, transportase morții lagărului în locurile de îngropare, până în 1989 "secrete de stat". Până azi, secrete ignorate de stat. 

De atunci, m-am decis să-i găsesc pe cei morți și în prezent e ceea ce fac, cu ajutorul donațiilor dumneavoastră în contul BRD RO68BRDE441SV50494544410. Am găsit, anul trecut și în aceste zile, 15 morți, foști deținuți și un mormânt gol. V-am rămas dator cu povestea acestuia.

Prin 1972, îmi istorisea fostul căruțaș, a venit la el o preoteasă din Iași, însoțită de fata ei și a preotului din lagăr, studentă la medicină. Voiau să-l ducă pe preot acasă. Le-a arătat locul în care știa că e îngropat (avea un carnețel în care își notase numele celor pe care-i cărase la groapă, iar locul și-l notase în minte). L-au dezgropat pe preot noaptea, osemintele i-au fost spălate tot atunci în Dunăre de cele două femei plângând și căruțașul le-a așezat într-un vechi rucsac militar, peste ele punând niște pește. Și cele două au plecat, în zori. Mi-a arătat în 1990 locul, săpat de noi în această vară. Într-adevăr, o ladă de lemn putrezită și goală, în care am mai găsit doar o rotulā, scăpată din vedere în acea noapte, sau înadins lăsată, cine știe? Ceea ce știu acum, mai ales după minunata slujbă săvârșită ieri în cimitirul și mai apoi în biserica din cătunul Agaua de IPS Casian la căpătâiul celor morți și regăsiți e că astăzi, de ziua Sfinților Români, încă opt inimi bat în cer.