Alături de Lucia Hossu Longin

E cu neputință să rămân indiferent la ceea ce i se întâmplă unui om pe care îl prețuiesc ca pe una dintre cele mai mari valori românești contemporane. Doamna Lucia Hossu Longin, pe care o numesc Doamna Memoriei Demnității Românești , este supusă de două zile încoace unui șuvoi ce nu se mai oprește de insulte, blesteme și amenințări. Atât pe pagina Facebook "Destine frânte în închisorile comuniste", cât și pe pagina personală a doamnei Lucia, unde fiii săi nu contenesc să șteargă mizeriile care continuă să curgă, mii de semidocți, grobieni, agramați scot din ei tot ce poate zămisli mai rău și mai urât firea umană schimonosită de ură și frustrare.

Această doamnă, ajunsă la o venerabilă vârstă, care și-a dedicat ultimii 35 de ani din viață imortalizării mărturiilor cutremurătoare ale foștilor deținuți politici și luptătorilor împotriva comunismului, este astăzi supusă practic unui linșaj public care îmi amintește de cel de după 1990, când Corneliu Coposu era scuipat, Regele Mihai, Doina Cornea, Octavian Rădulescu și Ticu Dumitrescu erau beșteliți în paginile revistelor lui Vadim Tudor și ale altor securiști, iar muncitorii bucureșteni și minerii bruscau pe toți aceia care aparțineau nobilei stirpe a anticomuniștilor, a victimelor comunismului, și care militau pentru ieșirea României de sub nefasta tutelă a Moscovei și integrarea ei în structurile euro-atlantice. 

În toată acea luptă care continua practic idealurile înăbușite ale Revoluției furate din 1989, vocea Luciei Hossu Longin și serialul său "Memorialul Durerii" au adus o contribuție covârșitoare. Această adevărată arhivă video a genocidului comunist și a luptei de rezistență împotriva regimului ilegitim și criminal instaurat de tancurile rusești reprezintă un tezaur neprețuit nu doar al țării noastre, ci al întregii Europe. Iar în spatele său se află o muncă titanică și numeroase sacrificii. 

Doamna Lucia Hossu Longin și-a exprimat public opțiunea electorală, adresându-se alegătorilor. Un act legitim, democratic, legal. Indiferent de opinia sa, orice om trebuie să aibă dreptul de a și-o exprima fără opreliști. Dezlănțuirea de ură nu poate fi justificată, iar ușurința cu care o personalitate de o asemenea valoare a culturii românești este împroșcată cu expresii triviale denotă grave carențe intelectuale și morale ale unei mari părți din electoratul respectiv. 

Întrebarea pe care mi-o pun este: unde ajungem pe calea aceasta? Căci văd ura țâșnind din toate direcțiile, ca în 1990, și îmi dau seama că nu am evoluat deloc de atunci încoace și că suntem deci oricând în stare să repetăm, poate în alt decor, ororile comise cândva... 

Cuvintele sunt neputincioase în fața abominației verbale dezlănțuite asupra frunții unui om ce merită laurii recunoștinței noastre. Așa că tot ce pot să fac este să las aici această imagine (foto jos) rămasă ca o efigie a ceea ce ne leagă de Lucia Hossu Longin: momentul în care Ion Gavrilă Ogoranu, cel care o iubea și o prețuia cu nesfârșită recunoștință, o sărută pe frunte, în Aula Universității din București, surprins în ziarul România Liberă, în dreptul unui articol al regretatului Mihai Creangă despre una din conferințele dedicate memoriei Rezistenței, în 1995. Și îmi imaginez cum i-ar fi privit atât de curatul și integrul Gavrilă pe cei ce astăzi umplu internetul cu lături. O tempora!...