Singura minune ”economică” din Evanghelii

Singura minune ”economică” din Evanghelii este înmulțirea peștilor și a pâinilor. Un distributivism bazat pe resurse miraculoase, nerepetate ca atare de atunci înainte.

În rest, din pilda talanților, cum știm, vedem că are câștig în fața Stăpânului cel care a avut curajul investiției, nu protecționistul care își îngroapă, grijuliu, unicul talant pe care apoi îl restituie cu mândrie tâmpă.

Nici doxologic, cum iarăși știm, lucrurile nu stau altfel: fecioarele neînțelepte, în comparație cu cele înțelepte, nu au grijă de resurse, aici: de uleiul suficient pentru opaițe/candele, așa că rămân în fața ușilor închise ale Mirelui intrat la nuntă.

În fine, caz tipic în guvernările populiste, Iuda, plângând de mila săracilor, a risipei de evlavie - el și inspiră, peste veacuri, formula: vrem spitale, nu catedrale! -, se dovedește și cel care, fără rezerve, tranzacționează, la preț mic oricum, pe Domnul.

Așadar, amestecarea ipocrită și la vrăjeală, la emoción, a mesajului suveranist cu trimiteri chipurile evanghelice este o farsă care, pragmatic, nu ține. Nu se confirmă.

Nu doar că Dumnezeu nu are carnet de partid, cum bine s-a spus, dar el nu are nici acțiuni pe bursă.

Bunăstarea face parte dintre îndatoririle care decurg din libertatea noastră, nu din obligația Lui, anunțând că pe săraci o să-i avem mereu cu noi, dar mai ales că lumea perfectă nu este aici - în ciuda eforturilor frecvent lăudabile și necesare de a obloji rănile și nevoile, de a menține un stat social bazat pe solidaritate -, ci în Împărăția lui Dumnezeu.

Până să ajungem eventual acolo, prin virtute exclusiv personală, BNR a pulverizat în câteva ore 2 miliarde de euro pentru ca moneda noastră să mențină decența forței de cumpărare. În traducere: demnitatea chipului lui Dumnezeu din om care, până să se hrănească din Cuvântul dumnezeiesc, are nevoie de pâinea cea de toate zilele.