Anatol Şalaru fost ministru peste Prut a anunțat că a cîştigat procesul pe care i l-a intentat George Simion în Republica Moldova, în urmă cu aproape trei ani! Care este chichirezul afacerii? Într-un interviu, Șalaru a făcut o dezvăluire – anume că George Simion a fost declarat «persona non grata» în Republica Moldova, după ce organele competente au strâns probe conform cărora Simion desfășura activități ilegale care subminau statul moldovean. SIS a informat autoritățile moldovene că George Simion a avut la Cernăuți întâlniri și cu agenți ai Moscovei.
Aceasta e esenţa dosarului: „Afirmațiile mele au fost confirmate și de adjunctul SBU de la acea vreme, de consilierul lui Zelenski, Podoleac, dar și de către fostul premier, Vlad Filat, care a avut acces nemijlocit la dosar. George Simion a negat și m-a acționat în instanță. Azi am câștigat! Pentru mine, George Simion rămâne același trădător: lupul îmbrăcat în haine de oaie, care, sub un fals unionism, a încercat să creeze instabilitate în Republica Moldova”.
Situația e clară. Serviciile ucrainiene au depistat că Simion la Cernăuţi s-a întîlnit cu doi spioni ruși, marca FSB. Așa că i-au interzis să mai intre pe teritoriul Ucrainei. Moldova a făcut același gest.
Întrebarea este ce fel de mămăligă avem noi aici? Una care face explozie în geam sau una care nu face explozie. Există riscul (mare) să ne trezim la Cotroceni cu un agent al Rusiei? Ce spune SIE? Deocamdată nimic.
Povestea este extrem de serioasă, o ameninţare teribilă la siguranţa statului român. Văd că presa nu se prea agită pe marginea acestui proces de trădare judecat departe, la Chişinău. Nu aţîţă nervii autohtoni cine știe cît. Subiectul pare minor deși nu este deloc aşa. Într-o țară normală din vest, Simion se retrăgea din cursă în 24 de ore de la apariția dezvăluirii în ziare. Impasibile, mass-media din România mai mult tac. Se folosește și de argumente de genul: poate Simion cumpăra lapte praf, blugi sau pantofi de tenis de la cei doi agenţi ruşi deghizaţi în bişniţari... Nu ar fi vorba deci despre trădare de ţară, de spionaj, de diversiuni transfrontaliere sau de intrigi polițiste extrase dintr-un roman cu James Bond. Ar fi doar o întîlnire benignă între vechi amici... Numai că dosarele scoase la iveală de Kiev și Chişinău sunt cît se poate de reale şi spun alte lucruri. Întîi de toate dezvăluie identitatea reală a celor doi agenți FSB. Pregăteau cei doi plus unu (Simion) campania electorală? Puneau la cale vreun miting de protest suveranist la Bucureşti? Discutau scenarii de subminare, se treceau bani pe sub masă? Dracu ştie! Dar judecătorul știe, a citit dosarele, a văzut care este adevărul şi a dat sentinţa cunoscută.
Situația pentru Simion nu e roză deloc. Destui observatori ai scenei politice au constatat dispariţia candidatului prezidenţial Simion. Ar fi într-un spital cu piciorul rupt. Generalul Stănculescu face prozeliți. Pe unde se ascunde şi mai ales de ce? Sunt multe zile de cînd nu și-a mai făcut apariţia. Ne-am obișnuit cu el să fie peste tot unde este nevoie de el, să se agite pentru voturi. Să fi şmanglit moștenirea lui Georgescu și să fi fugit peste deal cu găina sub camașă? Interesant, pentru că nu a lipsit pînă acum de nicăieri unde putea să îşi facă propagandă. Alt aspect - de neneglijat - este că Simion conduce detaşat topul candidatilor la alegerile din 4/18 mai. Ar fi avut toate motivele să fie prezent, dar a preferat să aștepte anunţul judecătoriei ascuns în tufişurile de pe marginea drumului pînă cînd apare Şalaru. Dacă mai fuge, ar fi cazul să strige cineva: Adu calul Simioane!