2 aprilie 1961. Este exterminat, în Zarca Aiudului, savantul George Manu, fizician atomist și unul din liderii Rezistenței anticomuniste din România ocupată de tancuri rusești. Manu a refuzat reeducarea și a ales demnitatea morții / „Să spuneți tuturor că nu am făcut nici un compromis!”

Descendent al domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino, specialist în fizică atomică și asistent al Mariei Curie, la Paris, George Manu aderase la Mișcarea Legionară în 1937, într-un moment de apogeu al popularității acesteia. Deși în timpul scurtei prezențe a legionarilor la guvernare luase atitudine față de unele abuzuri, începând din 1943 va ocupa o poziție activă în zona conducerii clandestine a Mișcării Legionare, asumându-și mari riscuri, într-o perioadă extrem de dificilă, de persecuție totală împotriva acesteia din partea dictaturii antonesciene. 

La sfârșitul războiului, profesorul Manu trece definitiv în clandestinitate, dedicându-se exclusiv organizării mișcării naționale de rezistență. În acest mediu, realizează contacte între conducerea clandestină a Mișcării Legionare și Partidul Național-Tărănesc, diferite grupări de rezistență, dar menține legături și cu Palatul Regal, 

Din toamna anului 1945, ca urmare a implicării tot mai intense în conducerea Rezistenței, intră complet în clandestinitate, renunțând la activitatea universitară. Dezavuează strategia lui Nicolae Petrașcu și se înscrie în organizația “Sumanele negre”, dar este dezamăgit și se hotărăște să urmeze propria sa cale. 

Scrie o carte în limba engleză (“În spatele cortinei de fier”), de fapt, un amplu material informativ despre situația social-economică, militară a României aflate sub ocupație sovietică, document înmânat ambasadelor occidentale, Regelui și generalului Aldea (considerat lider al Rezistenței). 

În ciuda insistențelor apropiaților săi, precum Liliana Protopopescu, în favoarea refugierii sale în străinătate, pentru a contribui la organizarea de acolo a Rezistenței, George Manu va alege să rămână în țară, fiind pe deplin conștient de riscurile asumate. O perioadă se va ascunde în zona Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu ajutorul părintelui Arsenie Boca. 

Încercând, totuși, să iasă din țară, la 17 martie 1948, este nevoit să se întoarcă, urmare a unor razii ale poliției politice, fiind arestat la București. Anchetat dur de Siguranța pusă în slujba comuniștilor, va fi condamnat în cadrul „procesului grupului de spioni și sabotori”, la muncă silnică pe viață. 

În condițiile exterminatorii ale detenției politice, profesorul Manu va desfășura o neobosită activitate didactică, împărtășind camarazilor de închisoare din bogăția vastelor sale cunoștințe culturale și științifice, totodată oferind un neprețuit suport moral pentru rezistența celor osândiți. A rămas inflexibil oricărui compromis cu puterea comunistă, refuzând așa-zisa ”reabilitare” cu prețul folosirii sale în cercetările de fizică nucleară. 

În 1962, în timpul reeducării atroce la care erau supuși deținuții politici, s-au făcut presiuni infernale asupra sa, pentru a da declarații de desolidarizare și de incriminare a conducerii Rezistenței din Occident, în special față de Horia Sima și grupul său de comandă. Bolnav în ultimul stadiu de TBC, a fost permanent șantajat de comandantul închisorii Aiud, Gheorghe Crăciun, care îi oferea, în schimbul abjurării, întreaga asistență medicală necesară salvării vieții sale. 

Simbol viu al rezistenței anticomuniste, George Manu a rămas inflexibil pe poziție, murind în chinuri, la 2 aprilie 1961. Printre ultimile cuvinte rostite camarazilor din preajmă au fost acestea: „Să spuneți tuturor că nu am făcut nici un compromis!” Rămășițele sale pământești au fost aruncate în gropile comune ale Râpei Robilor de la Aiud, rămânând neidentificate pentru vecie… 

Veșnica sa pomenire!