Ura cronică a lui Marian Ilici față de România și limba română

Bâtiment-ul (edificiul/clădirea) ideologic și “filologic” de 2 metri al lui Voronin și Plahotniuc s-a ridicat, din nou, în picioare și a prins la voce, mai ales după ce a fost ales președinte al mișcării “Respect Moldova”, amenințându-ne că va lupta intransigent pentru “eliminarea oricărei forme de extremism, inclusiv cel lingvistic”. Totodată, slujitorul docil al lui Plahotniuc revine la vechea narațiune rusească vis-a-vis de evenimentele de la 7 aprilie 2009 și menționează următoarele, în același stil ticălos și profund demagogic: ”Un lucru l-am deslușit clar: butoanele roșii au fost apăsate nu de aici din interiorul Republicii Moldova. Cu siguranță ele se aflau în exterior”. Evident că individul se referă la “butoanele roșii” de la București, nicidecum la cele de la Moscova.

Ura cronică a lui Marian Ilici față de România și Limba Română persistă în continuare, fără vreo remușcare de conștiință că a fost și este unul din “bâtementele” principale antinaționale și antiromânești, neexistând nicio diferență dintre acesta și kuliokarul Dodon sau gurul său ideologic, Vladimir Voronin. Aceeași retorică, aceeași ploconeală repulsivă în fața Kremlinului. Poate Marian Lupu îl invită din nou pe tov. Narașkin la Chișinău, precum a făcut-o în 2009, ca să ne confirme și șeful spionilor ruși că “butonul roșu” s-a aflat la București? Poate Narașkin, din curtea Ambasadei ruse la Chișinău, să-i înmâneze lui Marian Ilici vreun ordin suprem al Rusiei, precum a făcut-o un alt “bâtement” de 2 metri de la Cotroceni?

Revenirea în forță în prim planul vieții politice a discipolilor lui Voronin și Plahotniuc devine un pericol real pentru democrația și aspirațiile noastre naționale, încă atât de fragile și neconsolidate, pentru care s-au sacrificat mii și mii de cetățeni de-ai noștri.