Securitatea Europei. "Noi europenii trebuie să ne unificăm la nivel decizional cât mai mult". "Eficiența de grup e posibil să ajungă mai valoroasă decât pura păstrare a suveranității naționale" / Analiză realizată de Șerban Filip Cioculescu, specialist în studii de securitate și relații internaționale / Ce spune despre amenințarea rusă: "Putin e tot mai sigur de steaua lui norocoasă"

Pe fondul agresiunii ruse și al unei politici securitare impredictibile a administrației de la Washington, statele Uniunii Europene trebuie să sporească gradul de coeziune, renunțând eventual la a mai pune accentul pe suveranitatea națională, subliniază Șerban Filip Cioculescu, lector al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București și specialist în studii de securitate, respectiv relații internaționale. 

Într-o amplă analiză realizată pentru publicația centrulpolitic.ro, Șerban Cioculescu avertizează că Rusia simte că are parte de un context favorabil pe scena internațională din perspectiva continuării expansiunii în următorii ani, în sensul ocupării sudului Ucrainei și implicit al tăierii accesului acestei țări la Marea Neagră. 

Redăm o parte din analiză:

- Trebuie să continuăm să ne înarmăm mai mult și mai bine, noi europenii, să ne unificăm la nivel decizional cât mai mult posibil, să producem toate tipurile de arme și muniții prin specializare, pe țări, nu să fabricăm toți din fiecare categorie, spre a evita risipa. De asemenea să ajungem la un nivel de mobilitate militară extrem de ridicat. Centralizarea și unificarea deciziei în politica externă și de securitate îmi par singura decizie rațională acum. Evident, păstrarea NATO în forma actuală este un obiectiv esențial, în măsura în care este fezabil. Rusia și China sunt state hipercentralizate, astfel că a rămâne fragmentați ca până acum ar fi o decizie suboptimală, pe termen lung. Eficiența de grup e posibil să ajungă mai valoroasă decât pura păstrare a suveranității naționale. Iar noua Cartă Albă a apărării adoptată la nivelul UE trebuie să fie un reper. Trebuie să fim capabili să schimbăm radical paradigma de securitate în care acționăm. Iar, în așteptarea unei păci negociate în mod demn, sprijinirea Ucrainei trebuie să continue, fie și fără SUA, pentru că a lăsa această țară nesprijinită, la cheremul Rusiei, nu ne va fi de folos. Putin ne consideră adversari pe noi, cei din UE, și orice retragere strategică la vest de granițele Uniunii nu va fi percepută ca un gest de conciliere ci ca unul de slăbiciune și teamă.

- Ultimii ani par să reprezinte o succesiune de evenimente care l-au avantajat pe Putin: de la succesul unor partide și lideri suveraniști în Europa, la preluarea puterii în SUA de către Trump și republicani, decizia unor lideri de junte militare din Africa subsahariană de a înlocui prezența franceză cu cea rusă, pare că destinul sau divinitatea pregătesc etapele succesului putinist, conform unei strategii de durată ce vizează anularea a ceea ce dictatorul numește marea tragedie a anilor 90, adică sfârşitul URSS. Iar liderul rus desigur că este tot mai sigur de steaua lui norocoasă, crede în declinul Occidentului, în sprijinul masiv chinez, în naivitatea strategică și erorile comise de Trump, în imposibilitatea Europei de a se uni rapid şi eficient contra lui. E atât de sigur că vântul îi bate în pânze încât la negocierile cu americanii doar se preface că ar dori şi el pacea. Punând condiţii maximaliste, echivalente cu capitularea necondiționată a Ucrainei, se asigură că în orice situaţie Rusia va ieşi câștigătoare. Fie Kievul acceptă condiţiile umilitoare, la presiunea americanilor, fie rezistă şi va fi înfrânt la un moment dat, iar Rusia va ocupa şi toată coasta Mării Negre, până la gurile Dunării. Că asta se va întâmpla în 2026, 2027 sau 2028, Putin şi cercul său de putere manifestă răbdare, ştiind că au la dispoziție destui soldaţi şi destule resurse să continue războiul chiar la o rată de minim 20.000 de militari morţi lunar, deci peste 200.000 pe an. Lipsa lui de empatie şi de grijă faţă de viaţa supuşilor săi (da, supuşi, nu cetăţeni, regimul de putere personală al noului ţar i-a adus în situaţia respectivă) aduce aminte perfect de ţarii ruşi şi de Stalin care au trimis la moarte, pe câmpul de luptă milioane de tineri ruşi. Că nu dă două parale nici pe vieţile ucrainenilor, pe care îi urăşte şi cărora vrea să le desființeze ţara, aceasta e la fel de evident. Pentru Putin, ucrainenii sunt nişte ruşi periferici, rebeli şi trădători, deci îşi merită soarta. Are exact mentalitatea unui împărat roman sau persan care își trimitea trupele să moară spre a înăbuși revolta disperată a unor provincii exploatate sălbatic. Istoria imperiilor e plină de asemenea lupte contra periferiilor rebele, soldate cu războaie de recucerire şi cu masacre teribile, alteori cu implozia acelor imperii, sub efectul cumulat al mai multor factori destabilizatori. Războiul lui Putin contra Ucrainei e un război de tip (neo)colonial, scopul fiind subjugarea unei provincii de către un imperiu, provincie care a reușit anterior să își obțină cumva independența.

Citiți AICI analiza integrală