Rădăcinile culturii simbolice (fragment dintr-un dialog)


Rădăcinile culturii simbolice (fragment dintr-un dialog)

Silviu Oravitzan: "Satul în care m-am născut poate să fie un arhetip a ceea ce a însemnat satul bănăţean. Aşezarea, cursul apei, amenajările hidrotehnice, primele mine de cupru. În acelaşi timp, la Ciclova Montană a fost o numeroasă populaţie germană. Era mai importantă decât Oraviţa. Chiar în spatele casei mele din copilărie este un cimitir catolic părăsit unde sunt foarte frumoase monumente în marmură de Carara, în granit. Statuete cu îngeri şi Crişti răstigniţi, forme de clasic şi baroc. Întipărite în memoria mea, în germene le găsesc acum în plină desfăşurare în arhitectura şi rigoarea urbanistică a Vienei. Mă simt în Austria, de pildă, ca şi cum aş fi în Ciclova. De altfel, Ciclova păstrează reminiscenţe ale Imperiului. Aici au fost prima flotaţie şi furnale pentru fabricarea cuprului. Tot aici a fost prima bănărie, adică unde se făceau monedele Imperiului. Vorbeam mai sus de amenajarea hidrotehnică pe râul Ciclova ce a însemnat mori, aducţiuni de apă, pescării, ştranduri etc. Este vestită berea care se fabrica aici în concurenţă cu berea de Pilzen. Nu sunt primul artist din Ciclova care a ajuns la Viena. Muzicanţii acestui loc, înainte cu o sută, o sută cinci zeci de ani, înveseleau grădinile vieneze (Grintzig). De altfel faima lor a ajuns departe, şi în răsărit, până la curtea ţarului. În datele mele mai apropiate de azi care ţin de civilizaţie, casă, bucătărie, obiceiuri de conviţuire mă simt aproape de Viena, de Burgenland. 

Pe un alt palier al memoriei s-au sedimentat crucile vechi ale cimitirului bătrân din Ciclova. Crucea lobată, crucea inimă, forme geometrice şi antropomorfe atât de aproape de reprezentările celţilor, hitiţilor, ale etruşcilor. Acolo, la Ciclova, mă simt solidar cu România, Bucovina, nordul Moldovei, nordul Munteniei, Cozia, Horezu, prin datele profund creştine de construcţie a caselor, portul, geometria covoarelor. Moartea, naşterea, momentele mari, datele esenţiale, tradiţiile legate de acestea, crezul profund mă fac solidar cu toate acestea. 

Nu vreau însă să mă despart de evocarea copilăriei fără a spune câteva lucruri despre bunica mea. Dacă ar fi să o descriu, aş spune că a fost frumoasă la toate vârstele. În tinereţe era frumoasă ca dintr-o poveste, o Ileana Cosânziana. La maturitate - femeia din Baltagul: hotărâtă şi la bătrâneţe ca o figurină din turtă dulce: tot timpul dispusă să povestească, să îmi acopere năzbâtiile. Venea parcă din altă lume. Era ca o carte de poveşti deschisă, în care eu trăiam. În Ciclova era un cer deschis spre rai, spre altă lume. După ce a murit bunicul meu, ea se ducea la cimitir şi vorbea cu el de parcă se mutase în alt spaţiu. Îl striga bunăoară: „Vino să-mi aduni prunele, că nu pot singură!” Acolo înveţi în subconştient că moartea este doar un prag, este o altă viaţă. Adică nu este ceva aici şi dincolo este complet altceva. Este o trecere. O intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Elena Creţu sau Elena a lui Stroie: pentru orice găsea un alint, o poveste, pentru orice găsea un descântec".

PS: Așa ceva nu ne poate "livra" AI...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.