Debitează Gelu Duminică aiureli despre istoria țiganilor cu o cadență îngrijorătoare, cel puțin într-un clip de pe Youtube la ceva canal specializat în istorie intrase cu totul în domeniul fantasticului. Acum zice așa (despre țiganii ardeleni maghiarizați, cunoscuți drept „gabori”): „Când au fost emancipați (eliberați din robie) au primit dreptul de a purta haine ungurești (de aici cizmele lungi, pălăriile cu boruri largi, costumul închis la culoare și mustața) și au fost numiți ‹uj maghiar› (noii maghiari). Chiar și numele grupului lor etnic vine de la marele boier Gabor, cel care i-a stăpânit timp de secole”.
1. Robia țiganilor în Ardeal a fost un fenomen prezent în comunitățile boierilor români vasali Țării Românești, mai precis este atestată în Țara Făgărașului în secolele XIV-XV, dar nu mai târziu. Cel mai probabil a fost desființată treptat, după ce voievozii români au pierdut feudele din Ardeal. Mai avem cazul cetății Bran căreia Mircea cel Bătrân i-a donat robi țigani, însă după preluarea acestei cetăți de către orașul Brașov regimul lor juridic se schimbă în iobagi ai orașului. Țiganii din orașul Brașov erau iobagi ai orașului (cel mai probabil „transferați” de la Bran) sau persoane libere (brașovenii tolerau emigrarea robilor țigani din Țara Românească și le permiteau să se așeze în localitățile districtului, nu doar lângă oraș în Blumăna). La Sibiu țiganii au primit învoirea regelui Matia să rămână lângă oraș și să li se permită anumite activități economice. Regimul juridic general al țiganilor din Ardeal a fost reglementat de Sigismund de Luxemburg care le-a permis așezarea în localități și le-a acordat o autonomie juridică internă (conflictele din cadrul comunității erau judecate de conducătorii lor, e o poveste interesantă la Vlad Țepeș pe chestiunea asta). Exista în Ardeal oficiul de „voievod al țiganilor” – însă acesta nu era un țigan, de obicei era un nobil numit în această funcție de către voievod sau principe, la un moment dat erau 2 voievozi ai țiganilor. Era un fel de feud: orașul Brașov dădea voievodului țiganilor o dată pe an 2 florini, o bucată de pânză și o pereche de cizme noi, (le fel și Sibiul și Bistrița din ce-mi amintesc); în schimbul acestui avans achitat de oraș în numele comunității țiganii prestau diverse munci (curățau străzile, defrișau Tâmpa, cărau nisip pentru construcții etc.) La mijlocul secolului al XVII-lea a dispărut funcția de voievod al țiganilor din Ardeal. Foarte pe scurt: robia nu a fost situația juridică a țiganilor din Ardeal decât ca excepție, erau iobagi sau oameni liberi, cu o taxă specială pentru voievodul lor și o autonomie juridică minimă pentru conflictele din interiorul comunității (dacă era vorba de crime interveneau autoritățile locale sau dacă unul din împricinați nu era mulțumit de decizia comunității).
2. Emanciparea țiganilor din Ardeal: are la bază mai multe edicte emise de Maria Tereza și Iosif al II-lea în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Obiectivul edictelor era sedentarizarea țiganilor, școlarizarea lor și integrarea lor în economia agrară. Unul din obiectivele edictelor a fost renunțarea la etnonimul „țigan”, în zonele săsești s-a folosit o perioadă „neu Dorfer” (nou țăran), în zonele maghiare li s-a zis „uj magyarok”. Nu a fost vorba de o eliberare din iobăgie, asta cu desființarea iobăgiei în Ardeal a fost poveste lungă și complicată; cu atât mai puțin de o eliberare din robie (care nu mai exista de câteva sute de ani).
3. Țiganii nu aveau vreo obligație să se îmbrace într-un anume fel în Ardeal. Oricât ar părea de ciudat reglementările privind vestimentația li se aplicau sașilor în secolul al XVIII-lea (la Brașov au avut loc câteva „răscoale ale pălăriilor” din cauza acestor reglementări). Din punct de vedere juridic nu interesa pe nimeni cum se îmbrăcau țiganii ardeleni între secolele XIV-XIX. La fel, nu interesa pe nimeni lungimea mustăților în Ardeal din punct de vedere juridic. Că a existat o influență din partea comunității dominante, asta este altă discuție, iar țiganii „gabori” sunt țigani maghiarizați care pe lângă limbă au adoptat costumul și lungimea mustăților de la unguri. Dar nu e vorba de vreun drept câștigat în urma unei emancipări/ eliberări.
4. „Marele boier Gabor care i-a stăpânit (pe țigani) vreme de secole”. Marele boier Gabor ăsta trebuie să fie vreun frate de-al lui Duncan McLeod de a reușit să stăpânească vreme de sute de ani o comunitate. Atâta că nu apare prin nici un document cunoscut vreun „boier Gabor” (?!?) în legătură cu țiganii ardeleni.
Cum ziceam, Gelu Duminică prinde după ureche niște chestii și o ia repejor spre domeniul fantasticului. Și acum mă gândesc dacă există vreun factcecăr calificat să depisteze toate aiurelile lui Gelu Duminică.