Elon Musk, pe punctul de a-și extinde imperiul tehnologic. Semnalele primite atât din partea premierului britanic, cât și dinspre rețeaua socială chinezească TikTok


  • ACP
  • Jan 14, 2025 13:52
  • 761
Elon Musk, pe punctul de a-și extinde imperiul tehnologic. Semnalele primite atât din partea premierului britanic, cât și dinspre rețeaua socială chinezească TikTok

Miliardarul american Elon Musk este pe punctul de a-și crește semnificativ imperiul tehnologic, după ce premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat dorința de a colabora cu el pentru a face din Marea Britanie un lider mondial în domeniul inteligenței artificiale, iar China analizează vânzarea operațiunilor TikTok din SUA către acesta. 

Premierul Starmer a subliniat în cursul zilei de luni accentul pus de Guvernul său pe încurajarea inovării în domeniul inteligenței artificiale (AI), descriind-o drept o oportunitate de transformare, nu ca o amenințare. 

"Vom lucra cu oricine din acest sector, fie că este Elon Musk sau oricine altcineva", a spus Starmer. 

"Suntem un guvern care se concentrează pe a fi numărul unu atunci când vine vorba de inteligența artificială", a continuat premierul britanic. 

Comentariile lui Starmer au venit la puțin timp după ce l-a condamnat public pe Elon Musk pentru răspândirea unor afirmații incendiare despre bandele care au abuzat copiii în Marea Britanie cu ani în urmă. Luni însă, Starmer a evitat reluarea acestei discuții, subliniind în schimb investițiile și sprijinul unor personalități-cheie din domeniul inteligenței artificiale în abordarea britanică asupra tehnologiei și s-a poziționat ca făcând parte dintr-un grup de factori de decizie care văd mai mult o "oportunitate fantastică" în AI, decât un risc ce trebuie controlat.

Tot luni, Bloomberg News a anunțat că Beijingul ia în calcul vânzarea operațiunilor TikTok din SUA către Elon Musk pentru a împiedica interzicerea aplicației pe teritoriul american.

Curtea Supremă a SUA a semnalat săptămâna trecută că va menține o interdicție asupra TikTok până la 19 ianuarie, din cauza preocupărilor privind securitatea națională.

Potrivit Bloomberg, înalți oficiali chinezi au început deja să dezbată planuri de urgență pentru TikTok, ca parte a unei discuții ample privitoare la modul de colaborare cu administrația Trump. Astfel, platforma de social media X a lui Musk ar prelua controlul asupra TikTok US și ar gestiona împreună aceste afaceri. Oficialii nu au ajuns încă la un consens ferm cu privire la modul în care să procedeze, mai spune Bloomberg. (sursa: Reuters)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.