Cehii s-au prezentat vineri la urne pentru a-i alege pe membrii Camerei Deputaților, camera inferioară a parlamentului Republicii Cehe, pentru mandate de patru ani. Cei aproximativ 8 milioane de alegători votează vineri și sâmbătă până la ora locală 14, iar rezultatele sunt așteptate în jurul orei 18. Guvernul este format în funcție de rezultatele alegerilor pentru Camera Deputaților.
Mulți observatori au calificat alegerile drept pivotale, deoarece rezultatele lor pot extinde blocul populist din Europa Centrală, sondajele favorizând partidul populist ANO, condus de miliardarul Andrej Babis, în vârstă de 71 de ani.
Babis s-a angajat să mențină țara în afara zonei euro dacă va fi ales și a exclus formarea unei coaliții cu ODS, partidul actualului prim-ministru Petr Fiala. În campania electorală, Babis și ANO au făcut promisiuni de a reduce sprijinul militar pentru Ucraina, politică care să fie mai centrată pe nevoile interne, având în vedere costurile pentru contribuabilii cehi. Babiš a spus că dacă ANO va reveni la putere, va anula inițiativa cehă de muniții (Czech munitions initiative) prin care sunt furnizate obuze Ucrainei, deoarece ar fi prea scumpă pentru contribuabili și ar trebui să existe mult mai multă transparență în ceea ce privește calitatea și prețul munițiilor.
Prim‑ministrul Petr Fiala a criticat ideea ANO de a opri sau anula inițiativa, spunând că ar fi o "mare greșeală" pentru securitatea și prestigiul Cehiei la nivel internațional.
Ministrul de Externe, Jan Lipavský, a avertizat că oprirea inițiativei ar fi "un cadou real pentru Putin" și că cei care propun acest pas se joacă cu securitatea Europei.
La alegerile anterioare, din octombrie 2021, partidul ANO al lui Babis a obținut 72 de locuri, devansând coaliția Spolu, condusă de partidul ODS al lui Fiala, cu 71 de locuri. Partidul lui Babis trebuie să obțină acum mai mult de 40% din locuri pentru a guverna, dar această perspectivă pare puțin probabilă.
Înainte de alegeri, autoritățile cehe au identificat o rețea de aproape 300 de conturi de tip bot pe TikTok care amplifică narațiunile pro-ruse și fac campanie pentru partidele anti-sistem - în principal SPD, Stačilo! și PRO. Potrivit Centrului pentru Studierea Riscurilor Online, mai mulți "creatori de conținut" s-au aflat în centrul rețelei, cu videoclipuri care au atras până la 250.000 de vizualizări.
Sute de conturi au apreciat și au redistribuit automat conținutul acestor clipuri pentru a păcăli algoritmul TikTok să considere clipurile drept "populare" și să le trimită utilizatorilor reali. Impactul total al campaniei coordonate este estimat între 800.000 și 1,3 milioane de vizualizări. Conturile au postat videoclipuri împotriva UE și NATO, precum și clipuri cu politicieni din Stačilo! ("Ajunge!" - o coaliție de stânga condusă de comuniști), SPD ("Libertate și democrație directă" - un partid de extremă dreapta) și PRO ("Dreaptă, respect, profesionalism" - o mișcare populistă de dreapta).
Potrivit analistului Pavel Havlíček, "aceasta este o amplificare artificială masivă a conținutului anti-sistem, cel mai adesea susținând extrema dreaptă și extrema stângă, toate fiind conduse din Rusia de serviciile sale de informații". Astfel de campanii ar fi similare cu cele care ar fi fost documentate în România și Germania, potrivit analistului ceh. (sursa: AICI)