Operațiunea “Zahid” (Vest) din 1947. Cum a deportat Rusia mai multe familii de intelectuali și militanți ucraineni din nordul Bucovinei. Sovieticii i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care promovau ucrainismul, luptau în rezistența antisovietică a OUN, dar și pe cei care au servit statul român interbelic

Pe 21 octombrie, anual, ucrainenii din Lviv, Cernăuți, Ternopil dar și alte orașe mari din vestul Ucrainei marchează una dintre cele mai negre zile din istoria vest-ucrainenilor. La acea dată, în 1947, Rusia lui Stalin deporta 26 644 de familii de ucraineni, totalizând 76 192 de persoane. 

În nordul Bucovinei, Stalin a vânat 616 familii (inclusiv 781 de copii), însumând circa 1635 de ucraineni mai vizibili, foști lideri marcanți ai luptei pentru independența Ucrainei, militanți pentru drepturile ucrainenilor și pentru renașterea și salvgardarea limbii și culturii ucrainene, în special ucraineni din rezistența OUN antisovietică, și nu în ultimul rând, ucraineni care s-au aflat în serviciul statului român interbelic (jandarmi, ofițeri, funcționari publici etc). 

Ucrainenii nord-bucovineni au fost urcați în vagoane pentru vite și marfă, și deportați în “așezări speciale” în ASSR Komi, RSS Kazahă, teritoriile Primorsky și Khabarovsk, regiunile Molotov, Tomsk, Omsk și Tyumen ale URSS. Deportații au fost forțați să lucreze în ferme colective, cu interdicția de a se muta în orașe și de a-și părăsi locurile de reședință, iar insurecția a fost înăbușită, conform istoricului ucrainean din Cernăuți, Vasyl Mustețsa (detalii AICI).

Operațiunea “Zahid” (Vest) din 1947 a fost cea mai mare, dar nu și ultima operațiune postbelică de deportare în masă a ucrainenilor, iar în nordul Bucovinei și sudul Basarabiei, pe lângă ucraineni, și a numeroși români, găgăuzi, bulgari, armeni, polonezi, evrei, dar și altor comunități etnice și religioase. 

La 6 mai 1947, șeful Departamentului Ministerului Securității de Stat pentru regiunea Cernăuți – l-am numit pe Reshetov – a emis directiva nr. 15/506, la cererea conducerii ministerului de la Kyiv, potrivit căreia subdiviziunile și birourile districtuale ale Departamentul trebuiau să pregătească liste cu familiile membrilor organizațiilor pan-ucrainene OUN-UPA (“ale celor uciși, arestați și ale celor care continua să lupte în rezistența antisovietică”) pentru deportarea lor ulterioară. 

Directiva avea un vizibil conținut malițios, tipic comuniștilor, și prevedea următoarele: “Evacuarea familiilor de ‹bandiți›, pe de o parte, este o măsură de retorsiune și o măsură de represiune împotriva mișcărilor subterane OUN, deoarece poate îmbunătăți rezultatele luptei împotriva banditismului, iar pe de altă parte, îi privează pe bandiți de legături cu familiile lor care sunt complici direcți în aprovizionarea bandiților cu alimente și în activitățile antisovietice”. 

Prin urmare, Reshetov sugerează: “Luați imediat în considerare toate familiile bandiților care urmează să fie evacuate în zonele îndepărtate ale URSS și nu mai târziu de 10 mai 1947 să furnizați informații care să indice numărul de suflete sub vârsta de 16 ani și mai mari”. Sarcina a fost îndeplinită. Mai târziu, la mijlocul lunii iunie, a fost primit un alt ordin de revizuire și clarificare (creștere) a listelor, care a fost, de asemenea, îndeplinit. 

Pregătirile pentru deportarea efectivă au început la sfârșitul lunii august 1947, după primirea Ordinului MGB al RSS Ucrainene nr. 00430 din 21 august 1947. În conformitate cu cerințele sale, conducerea MGB-ului regional a pregătit un calcul al necesarului de vehicule, căruțe, forțe armate și personal operativ pentru desfășurarea cu succes a “operațiunii”. În special, s-a calculat că ar fi necesară implicarea a 1808 militari dintre care până la 1000 ar fi luptători din batalioanele de luptă locale, aproximativ 300 de persoane - din batalionul 331-SP al trupelor UMDB atașate MGB-ului. 

Ofițerii MGB-ului au reușit să afle părerea liderului OUN din districtul Zastavna (“Lev”, Hryhoriy Haidey, născut în 1912, din satul Doroshivtsi, decedat la 23 februarie 1948), și membrilor organizației despre deportări. Conform MGB-ului, “membrii rezistenței OUN nu sunt deosebit de îngrijorați de familiile lor, deoarece ei sunt convinși că în curând va avea loc un război între anglo-americani și Uniunea Sovietică, în care URSS va pierde, iar după înfrângerea URSS, aceste familii se vor întoarce acasă”. Acest zvon a alimentat speranțe nu numai în nordul Bucovinei, ci și în Basarabia și România comuniste. 

La desfășurarea operațiunii “au ajutat” și funcționari/forțe speciale adiționale din regiunile, dar și republicile-unionale vecine. Circa 50 de chekiști au fost trimiși de la MGB-ul din RSS Moldovenească, iar 20 din regiunea Kherson. Aproximativ 200 de polițiști au sosit din regiunea Donețk. Venirea unor forțe de poliție din Donbas a alimentat o serie de zvonuri în rândul nord-bucovinenilor. Documentele consemnează că în rândul populației evreiești din orașul Cernăuți s-a răspândit zvonul că în viitorul apropiat populația evreiască, care se înscrisese pentru a pleca în România, va fi deportată în Donbas.

Cu toate acestea, în general, autoritățile sovietice de ocupație au reușit să mențină în mare taină planurile de deportare a oamenilor și data deportării și, ca urmare, operațiunea a părut a fi “imprevizibilă” pentru mulți. Deși cu o zi înainte de deportare în nordul Bucovinei a nins cumplit, omătul măsurând 1 metru, sovieticii nu intenționau să o amâne sau să stabilească o altă dată pentru această crimă. În noaptea dintre 20 spre 21 octombrie, comunistul Esaulov-Reshetov a primit o instrucțiune: “indiferent de vreme, operațiunea trebuie să fie realizată în ziua și ora stabilită, prin toate mijloacele”. 

Ca urmare a unor astfel de ordine de deportare a familiilor de ucraineni nord-bucovineni de către autorități, pe lângă oroarea generală provocată de faptul evacuării forțate, privațiunile inumane au fost adăugate pe listă. Și ca tabloul ororii să fie complet, rușii-sovietici i-au obligat pe deportați să meargă prin troiene uriașe de zăpadă. 

Pentru autoritățile punitive sovietice, această operațiune a fost un exemplu de “eroism și altruism” al muncii lucrătorilor operativi și de partid, iar mulți dintre ei au fost premiați pentru “eroismul” lor cu diverse premii și decorații. Deși operațiunea de deportare s-a făcut cu întârzieri, și nu a fost finalizată conform planului, fiind amânată până pe 23 octombrie 1947, sovieticii și-au dus la bun sfârșit această crimă și în nordul Bucovinei, la fel ca în tot vestul Ucrainei. 

După deportare, a continuat, pentru unii, calvarul întoarcerii în locurile natale. Conform datelor disponibile în arhive, la 5 decembrie 1947, 9 persoane s-au întors în districtul Kitsman, inclusiv Ivan Stavchanskyi din satul Barbivtsi, Stefaniia Yerichuk, născută în 1930, și alții. Începând cu 18 decembrie, existau deja 11 “fugari” din locurile de deportare, dintre care trei au fost reținuți, iar ceilalți 8 au intrat în “ilegalitate”, ascunși fiind la rude sau în alte locuri. Începând cu aprilie 1948, documentele MGB indică faptul că 59 de persoane se întorseseră din locurile de deportare administrativă, dintre care 35 fuseseră arestate din nou.

Mai detaliat despre Operațiunea “Zahid” în nordul Bucovinei – AICI.