VIDEO. Putinistul Călin Georgescu devenea în 2023 președintele unui partid obscur – AAA - care ulterior nu i-a susținut candidatura la președinție / Activistul Valeriu Nicolae: „E un șarlatan!” / Candidatul pro-rus ar fi aruncat în spațiul public numeroase lucruri false care acum sunt dezmințite una câte una: ONU, Clubul de la Roma, Mircea Malița, Nicolae Iorga și Robert Kennedy


VIDEO. Putinistul Călin Georgescu devenea în 2023 președintele unui partid obscur – AAA - care ulterior nu i-a susținut candidatura la președinție / Activistul Valeriu Nicolae: „E un șarlatan!” / Candidatul pro-rus ar fi aruncat în spațiul public numeroase lucruri false care acum sunt dezmințite una câte una: ONU, Clubul de la Roma, Mircea Malița, Nicolae Iorga și Robert Kennedy

În ciuda faptului că susține public pe unde e întrebat că nu dorește asocierea cu vreun partid politic, Călin Georgescu era ales în martie 2023 președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Ulterior, în numele acestei formațiuni – AAA – acordat și o serie de interviuri pe la posturi și canale de youtube apropiate de extremista Diana Șoșoacă.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a AAA, Georgescu a demisionat din fruntea formațiunii renunțând și la calitatea de membru, câteva luni mai târziu, fără a explica motivele.

Deși AAA este destul de activă pe pagina de Facebook nu are nici măcar o postare de susținere a candidaturii lui Călin Georgescu. Există însă 2-3 postări în care administratorii paginii Facebook anuță că susțin Partidul Oamenilor Tineri (POT, care ar fi în relații de colaborare cu Călin Georgescu), dar și candidatura unui independent. Nicio referire însă a candidatura lui Călin Georgescu.

Potrivit datelor publice, AAA a fost înființată în 2021. În 2023, AAA arăta public că susține programul lui Călin Georgescu „Hrană, Apă, Energie” a cărui idee centrală este redistribuirea puterii în România după modelul economic ”suveranist-distributist, bazat pe producția locală și pe democrația participativă”. Un fel de comunism pe model chinez. 

Contactați de PODUL, reprezentanții AAA nu au dat curs solicitării de a comenta scurta colaborare cu Călin Georgescu.

 



 

Activistul Valeriu Nicolae continuă seria dezvăluirilor despre Călin Georgescu arătănd că a descoperit că între 2015 și 2016 nu a lucrat la ONU, așa cum afirmă în CV-ul public, ci la un ONG obscur:

„Am scris ieri că Georgescu e șarlatan. Aici o dovadă dintre multele pe care le veți găsi in episodul nostru care va fi probabil cel mai lung pe care l-am făcut până acum. Între 2015 și 2016 Călin Georgescu scrie foarte clar că a lucrat pentru Națiunile Unite la Geneva. Director Executiv și consilier al Directorului General. Nu există absolut nicio dovadă că ar fi așa. Zero. Omul scrie clar adresa din Geneva a ONU. ONU este o organizație interguvernamentală.  Ei bine e fals. Există o dubioșenie de ONG la Viena (printre sutele de alte ONG-uri care folosesc nume pompoase) la site-ul pe care Georgescu l-a pus acolo. Nici măcar o singură dovada că a fost director executiv acolo nu există. Nici o conferință, nimic, nimic unde să apară cu titulaturile pe care le scrie el în CV. Pe baza CV-ului ăsta a fost angajat la o universitate condusă de un fost senator PSD condamnat la trei ani pentru corupție. Și cumva lumea crede asta. AUR a avut o șansă fantastică să se mute de la extremism către mijloc refuzând să susțină un șarlatan dus rău. 

Poza este dintr-un video în care spune o grozăvie de minciună. Tipic lui în fapt.

PS. E foarte bine că sunt mulți susținători ai domnului Georgescu care mă citesc. Și care au verificat site-ul UN și care mi-au explicat că mint, că uite, domne' apare numele lui Georgescu acolo. Da, apare. Dar apare pentru funcția în care a fost numit de guvernul Românie adică de sistem și în care nu a fost reconfirmat cum se întâmplă în general un indicator clar că Georgescu a avut probleme grave și la UN între 2010 și 2012. Eu însă scriu de poziția de director cea din 2015-2016 așa cum se vede clar în poza atașată aici. Lucru care desigur a fost ignorat de susținătorii acestuia și care dovedește încă o dată riscul de a vedea doar ceea ce vrem să vedem mai ales când dacă ceea ce ar trebui să vedem demonstrează că am fost proști.”

 

 

De asemenea, publicația ziariștii.com demontează cel puțin patru dintre afirmațiile aruncate de Georgescu în spațiul public.

1) A făcut parte din Asociația Prietenii Clubului de la Roma din România, un fel de fan club al Clubului de la Roma fondat în anii 1990 la București, dar care nu era recunoscut oficial și nici nu se afla sub tutela celebrei organizații de al cărei nume se folosea. A fost secretar general al acestei asociații pentru puțin timp, apoi a fost dat afară.

Deci, nu Clubul de la Roma, ci Asociația Prietenii Clubului de la Roma din România. Aici pot fi verificați membrii Clubului de la Roma cel adevărat. Călin Georgescu nu se numără printre ei.

2) a fost pentru un an secretar general al United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII), o fundație privată înființată în 2014 într-un sat din Elveția și care nu are nicio legătură cu ONU (United Nations), în afara faptului că-i folosește numele. Verificarea a fost făcută de publicația Adevărul.ro. Călin Georgescu pretinde în CV-ul său că ar fi fost oficial ONU („director executiv al Institutului Indicelui Global al Sustenabilității al Națiunilor Unite – United Nations Global Sustainable Index Institute – din Geneva și Vaduz).

Că minte cu intenție stau dovadă numeroasele înregistrări video în care povestește ce făcea el ca oficial ONU. Se poate vedea asta inclusiv în celebrul filmuleț unde spune că s-a dus, ca șef al unei delegații ONU, și a discutat cu entități non-umane, cu unii care în mod clar nu erau din specia noastră.

3) Maria Scarlat Malița, nepoata diplomatului comunist și masonului Mircea Malița, contestă vehement folosirea numelui bunicului său de către Călin Georgescu. Maria Malița subliniază că Mircea Malița nu a susținut niciodată delirul extremist. 

„Oare cartea lui Mircea Malița „Homo Fraudens” (ed Rao 2012) anticipa deturnarea ideilor sale, a numelui său în discursul discordant, naționalist, cu idei tulburi, conspiraționiste? Mircea Malița, matematician cu spirit cartezian, om al proiectelor a fost deschizător de drumuri în știința, inteligența artificială, analist al lumii globale, teoretician al negocierilor și al deschiderii. Mircea Malița a scris peste 50 de cărți, studii, eseuri despre culturi, civilizație și rațiune. Pentru el Europa exista când pentru ceilalți era doar un continent. Ca diplomat de carieră și profesor de diplomație a fost primul român care s-a opus URSS la Națiunile Unite, moment ce a marcat desprinderea României de blocul de est. Folosirea frauduloasă a operei și carierei Academicianului Mircea Malița în scopul exprimării opusului adică, a misticismului, a naționalismului extrem și întoarcerii spre est a creat confuzie. Numele și opera sa au fost abrupt transformate în instrument de imagine antrenând mistificări ale biografiei sale, a epocilor și ideilor“, spune Maria Malița.

4) nepotul lui Nicolae Iorga, istoric la Oxford, subliniază într-o declarație pentru site-ul Romaniacurata.ro că „nu e nicio legătură între Nicolae Iorga și Călin Georgescu“. Sursa: ziariștii.com

”Ca editor al jurnalului și corespondenței bunicului meu, și copil care a crescut în mediul admiratorilor lui Nicolae Iorga, trebuie să spun foarte clar că o secretară a bunicului meu cu numele de Maria Georgescu nu a existat niciodată. Numele acestor secretare și asistente e precis cunoscut. Totul a fost din nou trecut în revistă când s-a făcut expoziția de la Muzeul Național de Istorie, la 150 de ani de la naștere, care acum face turul țării”, arată istoricul Andrei Pippidi.

Acesta mai subliniază și contradicția legată de faptul că un admirator al lui Nicolae Iorga nu poate fi, în același timp, și al lui Codreanu: „Se vede că e fals pentru că nici un admirator al lui Nicolae Iorga nu ar fi un admirator al legionarilor și al lui Corneliu Zelea Codreanu. Nu doar că legionarii l-au asasinat pe Nicolae Iorga, principalul ideolog al naționalismului românesc, deși Iorga ceruse public ca legionarii să fie tratați cu asprimea legii, dar cu respectul statului de drept, dar Iorga era și contra generalului Antonescu, admirat de dl. Georgescu. Iorga era un devotat militant pro-occidental și singurul membru al Consiliului de Coroană din 1940 care a cerut să ne apărăm de Rusia cu arma în mână. Nu există legături nici doctrinare, nici de familie cum pretinde dl. Georgescu. Dacă Iorga ar trăi azi, ar fi îngrozit de aceste caricaturi naționaliste care sunt domnii Becali și Georgescu. Aș vrea să rog pe toți cei care retipăresc asemenea declarații să dea dovadă de mai mult discernământ”.

De asemenea, o altă minciună aruncată în spațiul public de Georgescu și susținătorii (mai ales postul de dezinformarea Realitatea PLUS unde strategia de propulsare a lui CG este condusă de Anca Alexandrescu, fosta consilieră a celor mai mari infractori PSD - Liviu Dragnea, Adrian Năstse și Sorin Oprescu, dar și a lui Victor Ponta) este cea legată de prezența la București, pentru susținerea putinistului, a lui Robert Kennedy jr, desemnat de Donald Trump drept șef al departamentului de Sănătate al noului cabinet de la Casa Albă. Dezmințirea a venit din partea ambasadorului român la Washington. PODUL a scris AICI

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.