Conducerea comunistă de la Beijing a reînhumat cu onoruri rămășitele unui general care a săvârșit un amplu masacru în timpul așa-zisei ”Revoluții Culturale”, masacru în care au avut loc acte de canibalism împotriva celor numiți "dușmani ai poporului" de Mao Zedong și adepții săi.
Ceremonia organizată pentru generalul Wei Guoqing (foto jos) a avut loc pe 24 octombrie la Cimitirul Revoluționar Babaoshan din Beijing, unde sunt mormintele ”eroilor” revoluției comuniste și ale marilor lideri comuniști. La ceremonie au participat invitați de rang înalt, inclusiv descendenții unor importanți lideri revoluționari comuniști.
Acesta introducere în panteonul comunist a generalului al cărui nume e legat de canibalismul din timpul perioadei de masacre din comitatele Wuxuan și Wuming din Guangxi și din orașul Nanning, după ce victimele au fost considerate "dușmani ai poporului" în timpul violențelor dintre facțiuni ale Revoluției Culturale din 1966-1976, a stârnit indignare pe rețelele de socializare de limbă chineză. Comentatorii au amintit rolul generalului Wei în masacrul din Guangxi, în care membrii bandelor de adepți ai lui Mao au ucis aproximativ 100.000-150.000 de persoane prin decapitare, bătaie, îngropare de vii, lapidare, înec, fierbere și eviscerare, conform cercetărilor istorice.
Un număr mare de "dușmani ai poporului" (137 conform datelor publice și 421 conform unor cercetări independente) au fost mâncați atunci de revoluționarii comuniști ai noului val de la acel moment, mii de oameni participând la actele de canibalism din regiunea Guangxi.
Yang Haiying, profesor la Universitatea Shizuoka din Japonia, care a cercetat violențele Revoluției Culturale, a declarat că reîngroparea cu onoruri a rămășițelor lui Wei indică faptul că Xi Jinping nu ar dori să se distanțeze de acea perioadă din istoria recentă a Chinei. "Wei Guoqing se afla în Guangxi când poporul său a ucis și a mâncat oameni și totuși el ajunge să fie în Cimitirul Revoluționar Babaoshan", a punctat Yang.
"Partidul Comunist Chinez nu a condamnat niciodată Revoluția Culturală, doar a pus-o în pauză temporar. Xi Jinping o repornește acum; suntem chiar în mijlocul ei acum", a avertizat el.
Feng Chongyi – profesor la Universitatea de Tehnologie din Sydney – a declarat că înmormântarea cu onoruri a lui Wei are valoare simbolică, subliniind statutul lui Xi Jinping de moștenitor al liderului suprem Mao Zedong.
De asemenea, reînhumarea lui Wei Guoqing ar fi și o aprobare tacită a tacticilor de luptă politică utilizate de predecesorul său.
"Aceasta indică faptul că Xi Jinping și Mao Zedong au aceeași natură autoritară", a subliniat Feng (detalii AICI).