CTP vs. Patriarhul Daniel


CTP vs. Patriarhul Daniel

Un jurnalist cunoscut printre altele, pentru cei cu memorie, pentru înfierarea Pieții Universității și laudele aduse minerilor, bagă mâna adânc în pubela formulelor tari, pestilențiale, acuzând pe Patriarh la grămadă cu tot clerul și poporul. 

Principial, România nu va fi prea curând teafără, câtă vreme perioada comunistă este citită după interes, colaborarea cu Securitatea manevrată cum să dea mai bine sau mai rău, după caz, sau câtă vreme comentariul politic este el însuși parte a politicii pe care, ipocrit, pretinde că o survolează așa zis independent, obiectiv. Or, obiectiv, rolul Bisericii Ortodoxe în istoria românească este destinal. Pur și simplu. Că ești sau nu de acord cu BOR, că ai sau nu afinități, că frecventezi sau nu locașurile de cult, că știi, finalmente, istorie sau ești "om recent", ar trebui să tratezi cele ale Bisericii ca pe proprii părinți despre care, la fel, poate nu știi prea multe, de care nu ai ținut mereu cont și pe care acum îi îngrijești superficial, pe fugă, eventual de la distanță geografică și nu numai. 

Luarea pandemiei drept pretext ca să lovești viața religioasă este una dintre cele mai evidente ticăloșii. Nu te scandalizează terasele și restaurantele, aeroporturile și microbuzele cu muncitori duși în străinătate, magazinele și plajele, dar te frământă, până la revoltă și plângeri penale, practicile religioase ale unor oameni cumsecade, plătitori de taxe, disciplinați atunci când se impune, dar nu mai puțin inimoși, autentici. Un efect pozitiv al molimei: unii au reușit să scape de rezerve, de politețea moștenită sau de reținerea pur umană, dând drumul la instinctele, apucăturile și extremele cuiva care, în profunzime, nu se ceartă cu Dumnezeu, ci încearcă să ascundă că nu este împăcat cu sine însuși. Dacă totul îți pute, înseamnă că tu ești, de fapt, sursa duhorii. Nu poți face brazii vinovați pentru mizeria lăsată de turiști. 

Sus să avem inimile!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.