Votăm cu toții ”DA” la Referendumul pro-UE. E despre viitorul nostru și al copiilor noștri


Votăm cu toții ”DA” la Referendumul pro-UE. E despre viitorul nostru și al copiilor noștri

Stimați consăteni! 

Sunt mândru că sunt mingirean și mă adresez vouă indiferent de locul unde vă aflați.

Ziua de 20 octombrie este una istorică pentru Republica Moldova. Urmează să participăm la Referendumul constituțional pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Urmează să alegem cursul de dezvoltare al țării pentru mulți, mulți ani înainte. Urmează să alegem între aderarea la Uniunea Europeană, ce ne va oferi o viață mai prosperă și mai fericită nouă și copiilor noștri, alături de popoarele Europei, sau să rămânem în zona de influență a Rusiei. O zonă din care încercăm să ne rupem de peste 200 de ani și în cadrul căreia am cunoscut politicile de rusificare și deznaționalizare, deportări în Siberia și Extremul Orient, o foamete ce a secerat între 150 și 200 mii de oameni etc.

Cu gândul la copiii și nepoții noștri vă îndemn, dragi mingireni, dragi cetățeni ai Republicii Moldova, să ieșiți duminică la alegeri și să votați ”Da” la Referendum.

Referendumul de duminică nu este despre Maia Sandu sau alt pretendent la fotoliul prezidențial, este despre viitorul nostru și al copiilor noștri.

Votăm cu toții "Da" la Referendum.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.