Europarlamentara Diana Șoșoacă anunță pe pagina sa oficială de Facebook un protest în fața Curții Constituționale pentru duminică, 6 octombrie, începând cu ora 8:30, pentru „a apăra drepturile care ne sunt încălcate”. CCR a anulat, sâmbătă, candidatura liderei formațiunii SOS la președinția României, fără a transmite și motivarea deciziei sale până la ora redactării acestui material.
Există însă speculații în spațiul public potrivit cărora controversata decizie - luată de judecătorii ajunși la CCR cu sprijinul PSD și obedienți formațiunii lui Marcel Ciolacu – s-ar baza pe „atașamentul” Dianei Șoșoacă față de Constituția României. Decizia este definitivă și aparent poate determina un tur doi între Ciolacu și George Simion. PODUL a scris AICI.
Întrebată spre cine să-și direcționeze susținătorii săi votul de la prezidențiale, Diana Șoșoacă a răspuns urlând și jignind (o filmare urcată pe Tik Tok surprinde reacția politicienei produsă într-un LIVE pe Facebook realizat de colegul său Luis Lazarus:
„Deci problema voastră este sprijinirea cui sau faptul că nu mai aveți țară și democrație, băi?! Cum poți să întrebi așa ceva?! Pe cine să sprijini, băi dobitocule care ești?! Tu nu înțelegi că-i dictatură și toți candidații care au rămas înscriși sunt oamenii sistemului?! Cât de prost să fii să întrebi așa ceva?! (…) Niciodată! Nu votați cu Simion! Simion e mână în mână cu Marcel Ciolacu, este omul sistemului. Simion este cel care împreună cu Ciolacu și SRI au făcut acest joc al CCR. Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc, cel mai mare trădător al neamului! Dacă vreți ceva, salvați-vă țara, nu stați în case, pe Tik Tok, pe Facebook! Nu mai avem România. România e condusă de americani, de evrei și de UE!”.
VIDEO AICI
Între cei doi lideri extremiști există nenumărate schimburi de replici violente și confruntări suburbane cum a fost și cea din decembrie 2023 când Simion și Șoșoacă au fost la un pas de o încăierare (fizică) chiar în plenul Parlamentului. Remarcile sexuale și de-o parte, și de alta au fost de-a dreptul vomitive. Vezi videoul de mai jos: