PNL


PNL

ar fi avut șansa să de delimiteze de Iohannis. Nu a uzitat-o, acum propunând o lege pentru el. 

Mă întreb, prostește, ce îi fascinează pe oamenii aceștia, majoritatea de calitate, la acest personaj parașutat? Un oarecare scos din provincie și adus la centru, dar care de departe nu are nici mintea și nici priceperea unor Bolojan sau Boc. Cât de departe poate fi funcția de persoană?

În fine, ce a făcut el în politica internă - un dezastru - nu va fi echilibrat never de închipuitul rol internațional. Omul este pur și simplu stupid. Așa că, în fața membrilor care își antrenează timpul și bugetele pentru alegerile care vor fi, un Iohannis nu ar mai trebui exista. Este toxic și insistent. Se lăuda Geonă că a luat poziție față de Iliescu. Bravo lui! Care este "geoană" liberal? 

Pe măsură ce timpul trece, se văd și mai clar neputințele.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.