UPDATE Este oficial: Lituanianul care luptă contra Ucrainei a rămas fără cetățenia lituaniană. Ministra de Interne a semnat decretul


UPDATE Este oficial: Lituanianul care luptă contra Ucrainei a rămas fără cetățenia lituaniană. Ministra de Interne a semnat decretul

UPDATE

Este oficial! Autoritățile lituaniene i-au retras marți cetățenia lui Kęstutis Kvietkus, individ care s-a alăturat forțelor ruse în războiul dus contra Ucrainei. Decretul de revocare a cetățeniei a fost semnat de ministra de Interne a Lituaniei, Agnė Bilotaitė. (sursa: Delfi)

ȘTIREA INIȚIALĂ

Lituanianul Kęstutis Kvietkus, care are și antecedente penale, a servit în cadrul forțelor ruse în războiul contra Ucrainei, motiv pentru care își va pierde cetățenia lituaniană. Șefa Departamentului de Migrație, Evelina Gudzinskaitė, care a semnat propunerea, a subliniat că cetățenilor lituanieni nu li se permite să servească în armatele străine fără a primi permisiunea din partea Guvernului.

Evelina Gudzinskaitė a informat că Departamentul de Migrație a investigat rapoarte privitoare la un cetățean lituanian care servește în forțele ruse și a colectat dovezi de la alte instituții, respectiv de pe internet.

S-a confirmat că cetățeanul Kęstutis Kvietkus - fără permisiunea Guvernului Lituaniei - servește în forțele ruse în războiul împotriva Ucrainei, a precizat Gudzinskaitė pentru LRT RADIO. 

Zeci de voluntari lituanieni s-au înrolat în Forțele Armate Ucrainene, care luptă în prezent împotriva invaziei ruse. Însă, a fost raportat cel puțin un caz de voluntar lituanian care s-a alăturat părții ruse – și ar putea fi mai multe astfel de cazuri. 

În august, pe rețelele sociale au fost răspândite informații și imagini care îl arătau pe Kęstutis Kvietkus, un cetățean lituanian, luptând alături de forțele ruse. Anterior, acesta a fost activ pe rețelele sociale, lăudând Rusia și regimul Putin.

În urma dezvăluirii, Sigitas Maliauskas - un instructor militar lituanian, care e totodată șef al organizației de ajutor umanitar "Gyvačių sala" din Ucraina - a declarat că va oferi peste 1.000 de euro oricui l-ar putea localiza pe Kvietkus pe câmpul de luptă.

"Kvietkus nu este singurul care servește în armata rusă. Există și un fost polițist din Kaunas", a zis Maliauskas.

Potrivit lui Maliauska, este dificil de estimat numărul exact al celor care s-au alăturat forțelor ruse. 

Mai mult, potrivit unor informații, încă neconfirmate, Kvietkus a dobândit cetățenia rusă.

Pe rețelele sociale, Kvietkus publică fotografii cu dictatorul rus Vladimir Putin și cu el însuși purtând o uniformă rusă.

"După câte știu, a încercat să plece prin Belarus, dar bielorușii au refuzat să-l lase să intre după ce i-au verificat antecedentele, iar apoi a plecat prin Sovetsk (în Kaliningrad - n.red)", a menționat Maliauskas. 

Anterior anunțului făcut de șefa Departamentului de Migrație, ministrul lituanian al Apărării, Laurynas Kasčiūnas, declarase că serviciile secrete lituaniene au fost la curent cu activitatea lui Kvietkus în armata rusă.

"Este o problemă serioasă și statul trebuie să reacționeze", subliniase ministrul. 

Serviciile de informații lituaniene nu au dezvăluit dacă mai există și alți cetățeni lituanieni care luptă de partea rusă în Ucraina.

"Pot spune că există cu siguranță mai mult de unul", a atras atenția ministrul lituanian al Apărării. 

Potrivit site-ului de știri 15min, cel puțin 5 cetățeni lituanieni luptă de partea rusă împotriva Ucrainei.

Întrebat de cât timp fac acest lucru, Kasčiūnas a spus că "timpul variază", dar nu există informații despre numărul morților. Aceste persoane sunt cunoscute de autoritățile de aplicare a legii din Lituania, a continuat ministrul.

"Să lăsăm asta autorităților", a răspuns Kasčiūnas atunci când a fost întrebat dacă vor fi depuse eforturi pentru a fi aduși înapoi în Lituania cetățenii lituanieni care luptă de partea rusă.

Procuratura Generală a țării a lansat ulterior o anchetă în cazul lui Kvietkus, dar nu a făcut publice detalii. 

De asemenea, înainte de cel mai recent anunț al șefei Departamentului de Migrație, au existat controverse privitoare la acțiunile ce pot fi întreprinse de Lituania în cazul cetățenilor care luptă alături de hoardele ruse. 

Potrivit fostului ministru al Apărării, Arvydas Anušauskas, Lituania nu ar avea instrumente legale pentru a oferi un răspuns – țara nu a întreprins nicio acțiune legală împotriva celor care au luptat contra Ucrainei în 2014.

"Dacă aceste persoane sunt identificate, Parchetul ar trebui, în orice caz, să lanseze anchete împotriva lor. Lituania s-a angajat în Ucraina să investigheze crimele de război", a spus Anušauskas. 

Ulterior, Departamentul de Migrație a făcut un prim anunț potrivit căruia ia în considerare să-i retragă lui Kvietkus cetățenia lituaniană.

Vilnius a ratificat o Convenție ONU în anul 2013, care permite revocarea cetățeniei unei persoane dacă aceasta a servit într-o armată străină fără a i se oferi permisiunea. În astfel de cazuri, persoana își poate pierde cetățenia chiar dacă nu are altă cetățenie.

Analistul politic Nerijus Maliukevičius a avertizat că lituanienii care luptă de partea rusă ar putea reprezenta un risc serios de securitate.

"În cazul unei potențiale agresiuni militare, astfel de oameni (...) ar putea desfășura operațiuni pe teritoriul nostru", a zis Maliukevičius.

Potrivit acestuia, Kremlinul încearcă să atragă oameni pentru războiul purtat contra Ucrainei. Serviciile de informații europene au avertizat, la rândul lor, că Rusia folosește rețelele sociale în încercările sale de a radicaliza europeni. (sursa: LRT, AICI și AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.