Istoric, scriitor și președinte al Asociației ”Clubul Monarhiștilor Clujeni”, Cornel Jurju face un anunț important pe Facebook: Alteța Sa Principesa Sofia a României va participa, sâmbătă 5 octombrie, la inaugurarea traseului memorial ”Calea partizanilor din Apuseni”, care îi comemorează pe partizanii grupării Șușman de la Răchițele și pe toți moții care s-au opus dictaturii comuniste.
Reamintim că acest proiect esențial este realizat de urmașii martiricei familii Șușman (Constantin și Carmen Șușman) și de Asociația ”Clubul Monarhiștilor Clujeni” în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni, Fundația ”Corneliu Coposu”, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și Asociația Voluntarilor din Ciucea – detalii AICI. Un astfel de traseu inițiatic ar trebui repetat în toți munții României, fiindcă sunt stropiți cu sânge de eroi și martiri.
În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă anunțul istoricului Cornel Jurju:
”Principesa Sofia în Apuseni
Pe 5 octombrie, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României la participa la inaugurarea traseului memorial ‹Calea partizanilor din Apuseni›.
Amintim că în decembrie 1925, Teodor Șușman, pe atunci tânărul țăran din Răchițele, era primit în audiență de Regele Ferdinand, străbunicul Principesei Sofia. Urmare a acelei întâlniri memorabile, satele Apusenilor au fost împroprietărite cu pășuni și păduri, iar lui Șușman moții i-au atribuit supranumele de ‹Regele Munților›”.