Mutter Courage (predica pe scurt)

Nașterea Maicii Domnului este primul mare praznic din anul bisericesc-liturgic care începe pe 1 septembrie. Logica teologică este impecabilă. Început, pe 1, prin celebrarea Creației, este urmat, pe 8, de prăznuirea celei prin care, persoană, s-a resetat lumea deteriorată și virusată, pentru ca, pe 14, să fie indicat instrumentul prin care înnoirea are loc nemijlocit: Sfânta Cruce. Și așa mai departe. Din aproape în aproape, din timp în timp, din sărbătoare în sărbătoare, din post în post și din spovedanie și împărtășanie în spovedanie și împărtășanie, omul îmbisericit trăiește, an de an, un drum pe cât de personal pe atât de conectat la misterul umanității. 

Cât privește chipul Maicii Domnului, rolul și profunzimea persoanei așadar, ne aflăm în fața unei alcătuiri pure de tranziție: de la omenesc la dumnezeiesc, de la firesc la suprafiresc, de la pământesc la ceresc. La propriu. Nu este, în consecință, chiar deloc de mirare că mai ales monahismul, feminin și masculin deopotrivă, s-a lipit cu ardoare de modelul marianic. Care nu contestă căsătoria așa cum o știm sau maternitatea la care multe soții nădăjduiesc. Maica Domnului nu contestă, așa zicând, nimic din toate acestea. Dimpotrivă. Cele "întâmplate" ei sunt oglinda incandescentă a ceea ce (mai) toate cuplurile chiar trăiesc la temperaturi suportabile: minunea înțelegerii, în ciuda nepotrivirilor și a ispitelor, a caracterelor diferite și a neputințelor comune, și darul de prunci buni, cum se spune în rugăciunile de la Taina Cununiei. 

Discretă și cumva nesigură că este, pe bune, aleasa de a fi vasul prin care minunea minunilor a avut loc, femeie/fecioară până la capăt, mamă completă, fără întrerupere, inclusiv sau mai ales la piciorul Crucii, neconsolată și îndurerată, dar și părtașă la bucuria Învierii. Oare cum te simți când știi că puiul tău, de fapt, nu a murit, așa cum părea să fie fără îndoială, ci s-a "vindecat" de moarte și odată cu El umanitatea? 

În fine, imaginea "intervenției" permanente a Maicii Domnului, alături de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul "pe lângă" Mântuitorul spune totul: cei doi, fiecare din orizontul experiențelor proprii, își pun încrederea că lumea nu este cu totul pierdută. Icoana Deisis este a insistenței, a lipsei de liniște și a refuzului consolării că, nu-i așa?, nu mai este nimic de făcut. Nădejdea este hrana realismului spiritual. Maica Domnului este adevărata Mutter Courage.

Sus să avem inimile!