30 august 1948. Înfiinţarea Securităţii pe modelul NKVD – cea mai criminală și mai mincinoasă instituție din istoria României. O structură a crimei și a terorii, brațul înarmat al partidului comunist

La 30 august 1948 era înființată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cunoscută sub funesta titulatură Securitatea. O instituţie a crimei şi a terorii generalizate, rămasă în memoria colectivă românească drept expresia supremă a răului.

Instituţionalizarea regimului comunist în România a însemnat şi lichidarea vechilor structuri de informaţii şi ordine publică – Siguranţa, Poliţia, Jandarmeria, Secţia a II-a de informaţii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informaţii – şi înlocuirea lor cu noi instituţii organizate după model sovietic: Securitatea, Miliţia şi Direcţia de Informaţii Militare sunt cele mai ilustrative exemple. 

La 30 august 1948, Preşedinţia Marii Adunări Naţionale a emis Decretul numărul 221 de înfiinţare în cadrul Ministerului de Interne a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului. Printre obiectivele Securităţii, asemănătoare sau identice cu cele ale NKVD-ului, se numărau „demascarea activităţii de spionaj imperialist”, precum şi „identificarea şi distrugerea oricărei forme de activitate antidemocratică subversivă a duşmanilor poporului”.

În categoria „duşmanilor poporului”, adică a celor care se opun regimului comunist, au fost trecuţi foştii proprietari de întreprinderi, moşierii, liderii partidelor istorice, foşti ofiţeri şi poliţişti. Iar mai târziu, ţăranii. 

Cu toată lipsa de cadre competente şi instruite, Securitatea a reuşit să stârnească groaza nu doar cetăţenilor de rând, ci şi membrilor de partid. De altfel, unul dintre viitori săi conducători din anii ’50 – ne referim la criminalul în masă Alexandru Drăghici – a recunoscut omnipotenţa instituţiei: „Securitatea era şi este un instrument al partidului. Este obligată să respecte legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine”. 

Astfel, fără probe şi dovezi, așa-zișii „duşmani ai poporului” au înfundat puşcăriile şi coloniile de muncă, cei mai mulţi fără judecată, alţii obligaţi, prin metode „specifice”, să recunoască vini imaginare, mulţi arestaţi fără mandat de la procuror, ci doar pe baza ordinului telefonic al vreunui ofiţer zelos şi a denunţurilor unor „cetăţeni vigilenţi”. Aceasta este şi cauza din pricina căreia sunt imposibil de stabilit cifrele exacte ale celor care au avut de suferit la modul direct de pe urma Securităţii şi pot fi declaraţi fără putinţă de tăgadă victime ale regimului comunist. 

Securitatea a coordonat şi a pus în practică reprimarea violentă a răscoalelor ţărăneşti împotriva colectivizării agriculturii şi execuţii sumare în cadrul cărora sute de partizani ai mişcării de rezistenţă armată anticomunistă, rude şi susţinători ai acestora au fost ucişi în lipa unor condamnări la moarte.

NU uitați crimele în masă și teroarea Securității!