Untold, Biserica & Lasconi

Am văzut cât se ușor și de simplist se pun ștampilele. Elena Lasconi este o femeie ortodoxă rămasă ca atare în ciuda faptului că majoritatea celor din familie au trecut la culte neoprotestante (nu este nicio vină!) și în ciuda fiicei, care, recent, s-a mai domolit. Așadar, este trecută prin încercări despre care noi habar nu avem. Să rămâi zdravăn la cap și în suflet, proba asta nu a fost nici asumată, cu atât mai puțin câștigată de ostașii privilegiați din slujba (aparentă a) țării.

(Paranteză: pe dl Ciucă nu îl disprețuiesc, ci mă uit cu groază la ce suită de canalii cară, fără să vrea, după el. Așadar, dacă tot este să fac o declarație politică, așa zicând, nu am nimic cu el, ci cu norul toxic din care emană figura lui precum o scuză necredibilă. Domnul General merita un parcurs mai puțin murdar. În fine...)

Că a fost Elena Lasconi la Untold, foarte bine. Un om politic nu poate lipsi de la momentele de coagulare socială. Chiar și de prost gust. A fost acolo precum au fost miile de tineri din toată țară sau cei din afară. Precum, indirect, sutele de clujeni care și-au închiriat la prețuri exorbitante apartamentele, nedeclarate fiscal, precum salubritatea municipiului care a cules, la grămadă, prezervativele și plicurile de droguri. A fost în mijlocul celui mai mare și (implicit) important moment societal pe care, helas!, îl poate găzdui România la ora asta. Firește, nu am nicio aderență la fenomen, dar pot înțelege rostul prezenței unei Lasconi sau unui Boc la așa ceva. Suspect ar fi fost să lipsească. 

La fel, aceeași Elena Lasconi a fost ieri la biserică. Nu o laud și nici nu îi ridic în slăvi evlavia. Asta ar mai lipsi! A fost însă, și de data aceasta, în inima vie a unei societăți care, chiar lovită de secularizarea rapidă, mai rezistă în tiparele ei validate de timp. Bine a făcut! Atee să fi fost, ceea nu este cazul, prezența ei nu este mai puțin veritabilă decât a unui galerist de peluză precum Simion sau a unei traseiste politice, școlită la rândul ei de servicii, precum Șoșo. De fapt, în toamnă nu o să avem de ales între răul cel mic și cel mare, ci, pentru prima dată, pentru o alternativă reală. Rețineți această bonne nouvelle! 

Apoi, legat de conotația vehement negativă dată progresismului, să ne uităm atent și lucid: România are nevoie de un progres administrativ, inclusiv de reorganizarea structurilor ceaușiste a județelor, de ducerea la capăt a digitalizării, de șosele, de sisteme și subsisteme funcționale: de la educație la sănătate, de la justiție la economie. Pentru moment, suntem în bula unora ca Coldea și a stăpânilor lor: o populațiune a unui teritoriu. USR, să nu uităm, a plecat de la angajamentul unui Nicușor Dan, insultat dar, minune, revotat! Or, omul acesta, pe care l-am cunoscut în studenția noastră pariziană, s-a implicat în folosul patrimoniului arhitectural al Bucureștilor. Cine poate iubi zidurile dacă nu are habar de sufletele care le-au ridicat și le-au animat? Cât de ușor este să înjurăm și să scuipăm semințe în fața televizoarelor!

Revenind la Elena, sunt convins că ea este o provocare politică de bun augur pentru o țară ținută prizonieră de acordul transpartinic, de duhul stăpânirii care, la final, anulează democrația. Că nu are probabil șanse, mai ales știind cum a fost cumpărată engros media de la noi, asta nu ne taie elanul de a visa, inclusiv votând, la o Românie mai firească, mai în pas cu timpul în care trebuie, cu pistolul la tâmplă, să își confirme viabilitatea. Concret, fără metafore.

Iar din România de mâine vor face parte, că ne place sau nu, cu sau fără Președinta Lasconi, și Untold și pelerinajul de la Nicula.

Trăiască libertatea!