Sportul & mintea

Am urmărit aseară o emisiune pe un canal francofon, cred că erau elvețieni, o discuție despre cum și cât plătesc țările pe olimpicii lor sportivi. De la țările nordice care nu dau nimic la rentele viagere ale unor țări de altfel nu foarte prospere - exemplul eclatant: Albania! -, a face performanță sportivă este pe cât de meritoriu pe atât de contrariant când te gândești că alte performanțe, intelectuale mai cu seamă, nu au nicio listă de prețuri.

Desigur, sumele vehiculate în sport sunt astronomice: contracte de publicitate, transferuri, reclamă, echipamente, drepturi de transmisie etc. Nu de acum, ci de mai mult, actul sportiv a ajuns o anexă a banilor. Entuziasmează publicul și umple conturile, discret. Corupția la nivelul mare al federațiilor și comitetelor este în consecință pe măsură.

Nu mai pomenesc de ideologia afișată de organizatorii ceremoniei de deschidere, cum nu mai aduc aminte nici despre scandalurile de gen (ăla care o bate pe aia, biologic vorbind), dar mă opresc la o constatare banală: câtă vreme rapiditatea mâinilor sau a picioarelor va fi mai bine plătită decât cea a sinapselor cerebrale, lumea va avea parte de glorii pasagere și de o moarte sigură. Cu sau fără energie fosilă.

Doxa!