EXCLUSIV Aviz nostalgicilor ceaușiști! O tânără cubaneză stabilită în România vorbește despre lipsurile cu care s-a confruntat în țara natală comunistă. Cât de mare a fost șocul resimțit când a reușit să plece: "A fost ca a doua naștere"

Chiar în timp ce publicam pe Podul.ro cel mai recent articol din seria despre Cuba, am descoperit pe Tik Tok clipurile unei tinere venite în România tocmai din țara caraibiană aflată de mai mulți ani într-o criză profundă, cronică, similară cu cea trăita de noi până în 1989. Sau poate chiar mai rea. 

"Plecarea din Cuba a fost ca a doua naștere", spune tânăra cubaneză în unul dintre clipuri, reflectând atât de sugestiv situația tragică prin care trec majoritatea cubanezilor în prezent. (vedeți clipul AICI)

Prin cele povestite de ea, de Rocio Martinez, în aceste clipuri (le puteți accesa AICI și AICI), am avut ocazia de a-mi crea o imagine mai clară asupra celor trăite de cubanezi în ultimii ani și asta ne-a făcut să încercăm să o întâlnim pentru a putea avea direct, la prima mână, imaginea celor ce se petrec în Cuba. Rocio a fost amabilă să se vadă cu noi și să relateze pentru Podul.ro situația ei, a celor din generația ei și în general a Cubei anilor acestora.  

Rocio a venit în România cu o bursă a Universității din Ploiești, unde a absolvit facultatea de limbi străine. Încă de la aeroport, și-a amintit ea, a fost uimită de imaginea unei țări libere, chiar dacă cei de la frontieră s-au arătat foarte meticuloși cu formalitățile în cazul ei. Imaginea magazinelor pline cu alimente este prima care a șocat-o în primă instanță. Rocio ne-a spus că în Cuba sunt o mulțime de magazine goale. Doar clădirea, galantarele și un vânzător plătit să stea acolo, în multe situații fără să aibă nimic de vânzare. Absolut nimic. Carnea e eminamente un lux pentru marea majoritate a cubanezilor. Statul cubanez nu mai încearcă nici măcar să păstreze aparențele – pur și simplu, în ultimii ani, nu mai e nimic de oferit în magazinele de stat pentru populație. 

Rocio a crescut într-un sat de lângă orașul Varadero, în curte cu bunicii și cu alte rude ale mamei sale. La fel cum era la noi până în '89, cei de la sat se bucură de un mare avantaj în țara aflată în grava criză alimentară – pot crește câteva animale pentru subzistență și au ceva legume și fructe pentru o masă cât de cât îndestulătoare. Dar dacă au voie să crească porci și pasări de curte, cubanezii nu prea au voie să crească vite. Tăierea unui vițel atrage în Cuba o pedeapsă foarte severă cu închisoarea, ceea ce amintește de ceea se întâmpla și la noi în țară în perioada lui Ceaușescu. Cei de la oraș o duc mult mai rău decât cei de la sat, în ceea ce privește posibilitatea de a pune mâncare pe masă, iar unii dintre ei cresc în apartamente pasări de curte și chiar câte un purcel. 

Însă, cei de la sat se confruntă cu un mare dezavantaj – sistemul de transport în comun prezintă lipsuri majore, cu foarte puține curse efectuate de autobuzele care sunt de regulă supraîncărcate, sau pur și simplu nu circulă în anumite zile. De mașini particulare nu poate fi vorba – sunt puțini care le dețin și acelea sunt foarte vechi, gata mereu să strice din cauza vârstei foarte mari și a lipsei pieselor de schimb, la care se adaugă lipsa benzinei. Rocio a povestit că de multe ori a trebuit să meargă mai mulți kilometri pe jos, din satul ei până la liceu, în oraș. Cam cum era și la noi în perioada campaniei agricole, când majoritatea autobuzelor erau folosite pentru transportul celor obligați de regimul Ceaușescu să muncească pe câmp. Doar că în Cuba e așa pe tot timpul anului. 

Alt fapt care amintește de ceea ce am trăit noi, românii, până în '89, este faptul că se ia zilnic curentul electric. Numai că în Cuba, în ultimii ani, curentul e oprit între 6 și 8 ore pe zi. Adică este oprit mai mult decât era la noi. 

Un alt șoc pentru Rocio, în România, a fost cel de a vedea magazinele de cosmetice. Ea a povestit că în Cuba lipsesc cu desăvârșire. Pur și simplu. Produsele de îngrijire, pentru machiaj, pot fi găsite doar pe piața de contrabandă sau la turiștii străini, care vin, totuși, în număr destul de mare în Cuba. 

Și magazinele de electronice au fost o mare surpriză pentru ea – în Cuba găsești numai câte un produs de câte o marcă, atunci când ai norocul să găsești, și cumperi acel produs doar pentru ai avut norocul să îl găsești. Asta dacă ai bani. Salariul pleacă de la aproximativ 8 dolari pe lună, bani care nu ar ajunge pentru mare lucru dacă ai avea ce cumpăra. Cel mai rău se descurcă în Cuba cei cu studii superioare, cum ar fi profesorii, care trăiesc numai cu salarii neverosimil de mici. Cel mai bine o duc cei care lucrează în turism – acolo au posibilitatea să prindă cate un produs, un suvenir, ceva, pe care îl poate vinde repede cu bun profit. 

Un alt lucru povestit de Rocio este că țara se golește rapid de tineri. Cum am relatat și noi pe Podul.ro, din Cuba au putut pleca, prin Nicaragua, mai mult de 2 milioane de oameni, în încercarea de a găsi o viață mai bună. Rocio spune că mereu îi povestește mama ei despre câte o altă cunoștință care a plecat din țară. 

Un lucru bun totuși, relatat de ea, a fost că s-a putut merge la biserică de îndată ce Papa Francisc a făcut un acord cu Cuba, pentru a permite redeschiderea bisericilor catolice pentru toți cubanezii. Rocio a fost botezată, a făcut ore de catehizare în biserică, a participat la Sfânta Liturghie, iar asta chiar e mare lucru.  

Acum ea vrea să continue studiile cu un master la aceeași universitate și, chiar dacă îi place mult în România, îi e încă dor de țara ei, de părinți, de bunici, de locurile unde și-a trăit copilăria. La fel cum multora de la noi le e dor de tinerețea trăita în anii '80. Numai că Rocio nu trăiește în confuzia întâlnită la noi, unde mulți spun că era bine și atunci.