La întoarcerea în țară, David Popovici n-a mai reluat discursul despre condițiile din sport și au apărut toate mimozele și toți papagalii să pună de-o conspirație: ”vai, dar de ce n-a mai zis?! I-au interzis?”. E mai comod să ne facă alții treaba, să vorbească un copil despre starea deplorabilă a sportului românesc, despre o clasă politică îmbuibată care a jefuit tot ani în șir? Ne place să rostim acel ”mamă, ce le-a zis-o!”. Mă, dar tu le-ai zis-o la vot sau când le-ai zis-o ultima dată?
David e curajos pentru că e foarte liber. Sau e liber pentru că e curajos. E un soi de lașitate și chiar prostie în așteptarea asta a unora ca un sportiv mereu să câștige medalii și mereu să ne zică discursuri inspiraționale.
După David, și Sorana Cîrstea a pus degetul pe rană: sportivii sunt folosiți politic. și atât. Condițiile de antrenament rămân ”deplorabile și umilitoare”. David nu a vrut să se văicărească, să fie folosit în lupte false, a arătat doar mizeria celor care conduc.
România nici măcar nu mai are un minister al sportului, ci o agenție cu un buget rușinos. România are 3 bazine olimpice, Ungaria are 50. Asta doar pe culoarul lui David și într-o comparație regională. Bugetul Agenției e puțin peste 100 mil. euro, în an cu Jocuri Olimpice. Știți câți bani a dus Viktor Orban în Transilvania pentru sport? Vreo 90 mil. euro, așa pe repede-înainte, doar pe stadioane. Și cu asta, am zis tot. Bazele noastre sportive arată ca după bombardamente pentru că a le lăsa în paragină nu e mereu despre nepăsarea statului, ci și despre o strategie de jaf prin care, ajunse în degradare, sunt date pe nimic unor șmecheri care fac apoi bani rapid cu acele terenuri.
Sportivii români au făcut performanță doar în ciuda statului, nu datorită statului. Problema e cu mult mai profundă: sportul, într-o societate sănătoasă la minte și la trup, înseamnă nu doar viață sănătoasă și recreere, ci și modul prin care generații întregi sunt disciplinate, dar și scoase din sărăcie, din medii vulnerabile, din comunități care sunt în întuneric.