"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Să tot fie vreo 15 ani de când vorbesc despre neomarxism și marxism cultural, concepte astăzi parazitate de tot felul de populiști inspirați de pe la Moscova, propagandiști care, venind la origine paradoxal dinspre aceeași extremă stângă care tot bântuie postmodernitatea cu ideologii bizare, pare-se că au drept scop ducerea în derizoriu a ideii conservatoare. Și nu m-aș mira să aflăm peste ceva timp că diverși "progresiști" radicalizați iau lumină de la Kremlin, cot la cot cu falși "conservatori" declarați "suveraniști".
Însă există în lumea de astăzi o expresie a marxismului cultural care pune în prim plan deconstrucția moral-identitară a Europei Creștine. Europa Creștină, care, dincolo de toate frământările sale, reprezintă singura garanție a libertății, progresului și a demnității umane pe bătrânul continent de două milenii. Această Europă a echilibrului, a dialogului și a marilor teme de conștiință este pusă sub asediul noilor ideologii extremiste. Ieșită din aburii revoluției bolșevice, ideologia marxismului cultural a mutat lupta de clasă din mediul economic și social în cel cultural, având drept țintă pervertirea minții omenești prin mecanisme psihologice propagandistice și prin promovarea agresivă a unor subculturi care se doresc a fi inclusiv fixiste axiome sociale.
Coborârea într-un Hades al obscenului al Cinei Celei de Taină, piatră unghiulară a actului prin care Iisus Hristos mântuieşte lumea, clipă surprinsă sublim în artă de școala de pictură bizantină de la Tesalonic, din timpului Paleologilor, de care se leagă opera lui Manuil Panselinos, ori de către nume mari ale Renașterii, precum Leonardo da Vinci, Fra Angelico ori Rubens, este cea mai limpede dovadă a caracterului distructiv și amoral al ideologiei marxismului cultural. A fi creștin înseamnă și a nu accepta înlocuirea frumosului de către urât și alterarea răului prin viclenie și minciună. Arta este destinată a înfățișa efortul de depășire al limitărilor condiției umane iar nicidecum arta nu este destinată a fi tribuna ideologiilor amorale și a anomiei generale.
Atacul la Euharistie, fundament al creștinismului, este dovada cea mai clară a caracterului nihilist, demolator și vindicativ al acestui curent ideologic. Fără Euharistia prin care Dumnezeu se transfigurează și împărtășește Persoana Sa omului, ființă imperfectă ontologic dar destinată îndumnezeirii, nimic nu mai poate fi valabil. Aici este obiectivul marxismului cultural: ideologie a minciunii și a decăderii condiției umane care urmărește dezrădăcinarea noastră prin ruperea legăturii tainice om - Dumnezeu. Non-arta devina artă unică acceptată în "lumea nouă", o lume nouă care, axată pe "teoria critică" a neomarxismului, pare a se propune a fi, în "noua" sa esență, doar a unui adevărat elogiu adus barbariei. Iar acolo unde nu este nici credință și nici cultură, unde niciuna dintre cele două nu se mai găsește, își face loc barbaria, iar de la barbarie la virtute drumul este lung, de cel puțin câteva secole.
În toată această lume în care cetatea devine o butaforie din cartoane colorate strident, împăratul este gol, adesea gol nu doar la figurat, iar totul este permis de dragul revoluției culturale, una dintre cele mai avangardiste secte o reprezintă cea a așa-zisei "diversități", nu percepută drept o caracteristică a vieții sociale ci un ideal ideologic absolut și imposibil de pus sub semnul întrebării, asemeni lumii comuniste egalitariste utopice pe care o visau Marx și Engels la 1848. Însă pe undeva, toată această scenă a burlescului ideologic pare că este finalmente o expresie a ispitei faustice imaginate cândva și de Goethe. Iar în această religie seculară a "diversității" avem ritualuri, avem oficianți și avem normativizare socială la fel ca în lumea păgână precreștină. Iar precum în "cultul ființei supreme" al iacobinilor de altădată nu se pot admite nuanțe, chestionări, contestări ori gesturi de frondă; totul funcționează unidirecțional și înregimentarea devine un fel de "datorie civică", zelul în servirea "noilor zei" ai lumii postcreștine fiind întotdeauna răsplătit prin "creditele sociale" ale noii ideologii care dorește să rescrie lumea. Însă vor să o rescrie pornind de la un miracol al civilizației, culturii și spiritualității care este înlocuit cu propaganda ieftină, grotescul și efemeritatea instinctivului. Nu întâmplător, un scriitor sceptic din punct de vedere religios – Camus – spunea că revoluția vine să înlocuiască o starea de fapt prin nimic, nimicul cotropitor care respinge sensurile validate în secole de evoluție a umanității.
Iar atacul la Euharistie este atacul la esența creștină a lumii, ideologia marxismului cultural înțelegând că însăși demantelarea marilor simboluri spirituale este calea prin care lumea poate fi aruncată în haosul revoluției culturale care distruge, macină și dărâmă fără să clădească nimic.
Vedem o ideologie a non-valorii și a beznei morale ridicată la rangul de unică normă acceptabilă social! Totalitarismul neantului absolut este ceea ce vizează marxismul cultural și toate ideologiile nihiliste ale radicalismului de stânga desprins din zilele negre ale iernii timpurii rusești din 1917.
