Partizanii anti-sovietici ai mișcării OUN din nordul Bucovinei. Cum au luptat naționaliștii ucraineni până la moarte, sprijiniți de numeroși români, împotriva ocupației sovietice a nordului Bucovinei. Istorii și fapte necunoscute în România și în istoriografia românească

Urmare a ultimatului rusesc de cedare a Basarabiei, Ținutului Herța și a nordului Bucovinei înaintat de către URSS autorităților românești, la 28 iunie 1940, după începerea ocupației, în aceste teritorii s-a instaurat o stare străină și nefirească a lucrurilor, necunoscută multora din alte ținuturi și regiuni românești. Despre ultimatul rusesc din 28 iunie 1940 mai trebui spus că a reprezentat și o declarație de război a Rusiei sovietice împotriva României, statul român răspunzând agresiunii militare abia peste un an, la 22 iunie 1941. 

Prin comparație cu Ținutul Herța, unde nu a existat o opoziție armată împotriva ocupației sovietice, sau cu Basarabia, unde rezistența nu a atins niciodată o scară largă, în nordul Bucovinei a existat o rezistență armată activă în rândul populației majoritar ucrainene, susținută și de români, dar și de reprezentanți ai altor etnii, împotriva ocupanților sovietici, adică ruși.

După ce Stalin și-a introdus tancurile în Cernăuți, trupele NKVD-iste au trecut la represalii împotriva populației civile bucovinene. În primul rând, ținte predilecte au fost oamenii cu autoritate și reputație în societate: foștii funcționari ai statului român, intelectuali de diverse naționalități, cadre didactice, gospodari, dar și membrii și asociații filialei OUN din nordul Bucovinei (Organizația Naționaliștilor Ucraineni), singura mișcare care putea acționa în mod direct  împotriva ocupanților ruși, și cea care avea să devină propriu-zis și singura mișcare de rezistență armată antisovietică din întregul ținut. 

Nord-bucovinenii ucraineni din OUN urmăreau ruperea de URSS, ceea ce însemna, în acel context istoric, revenirea la vechea stare a lucrurilor de dinaintea Pactului Ribbentrop-Molotov, ori, dacă acest lucru nu era posibil, eliberarea întregii Ucraine de sub ocupația ruso-sovietică. Iată de ce, o parte semnificativă a aparatului operațional și de investigații al departamentelor NKVD și NKGB a fost însărcinată cu lichidarea OUN ca organizație, precum și a membrilor săi. 

Viktor Todorovici Kulyshyr a fost unul dintre multiplele victime ale celor două structuri criminale ruse. Născut în 1917, fiind student la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți, Kulyshyr a fost membru al OUN Cernăuți din 1938, acționând ca lider al organizației începând cu octombrie 1940. Fiind arestat, a fost acuzat de apartenență la OUN, în numele căreia a cumpărat arme pentru lupta împotriva ocupanților sovietici. De asemenea, Kulyshyr a fost acuzat că desfășoară ”propagandă contrarevoluționară” (aceleași ”acuzații” trase la indigo pentru absolut toți oponenții URSS). La interogatoriile NKVD-iste, Kulyshyr recunoscuse că era liderul filialei regionale a OUN din Cernăuți și că întreținea legături strânse cu organizații similare din Galicia, precum și cu disidența ucraineană refugiată în România (OUN București) înainte de venirea trupelor sovietice. 

Kulyshyr și asociații săi au instruit, inclusiv militar, pe cei care doreau să se opună regimului sovietic de ocupație. Unii membri erau trimiși, ca ”diversioniști”, să lucreze (adică să colecteze informații) în miliția sovietică. Totodată, aceștia au organizat colectarea de arme pe care le obțineau de la polonezi (care au fugit în România în 1939), români și germani. 

“Munca” anchetatorilor cu cei arestați a avut consecințe nimicitoare. În special, rețeaua OUN din districtul Zastavna a fost aproape complet expusă și descoperită, și s-a stabilit că existau contacte strânse între filiala din nordul Bucovinei a OUN și cea din Galicia, că instructorii vin în mod regulat în nordul Bucovinei pentru a ajuta la pregătirea organizațiilor locale de rezistență armată anti-sovietică. 

Printre naționaliștii de la acea vreme, se credea în general că în primăvara anului 1941 Germania va începe cu siguranță un război împotriva URSS (cum s-a și întâmplat), iar ucrainenii din nordul Bucovinei și Ucraina de Vest ar trebui să le ofere un ajutor real germanilor, înarmându-se împotriva guvernului sovietic.

Conform istoricului ucrainean Ivan Fostyi, membrii OUN din nordul Bucovinei așteptau chiar sosirea lui Stepan Bandera în ținut. În special, OUN-istul V. Peleshatyi a declarat în timpul interogatoriului din 8 februarie 1941, că șefia OUN din nordul Bucovinei a fost preluată de liderii OUN din Ucraina de Vest, care au fost foarte bine instruiți. Ei sunt conduși de Bandera, care avea experiență și era ireconciliabil cu regimul sovietic. În decembrie 1940, Wojnowski (se pare, de etnie poloneză), un alt membru important al OUN din Cernăuți, i-a spus lui Peleshatyi că Bandera va veni în curând în nordul Bucovinei pentru a face cunoștință cu personalul organizației – detalii AICI. 

Conform lui Wojnowski, “Bucovina primește o atenție maximă deoarece există mulți nemulțumiți cu guvernul sovietic aici”.

În mai puțin de un an însă (din cauza că unii OUN-iști prinși de sovietici trădau și ofereau informații despre camarazi și celulele lor), structurile NKVD-NKGB au reușit să provoace pierderi semnificative OUN din nordul Bucovinei. Aproximativ 270 de membri activi ai rezistenței, sub diverse forme au fost arestați și condamnați la diferite pedepse cu închisoarea, unii fiind executați.  

Aceștia, cu toții, sperau că URSS va fi lichidată și că un stat ucrainean unificat și independent se va ridica din ruinele sale. Acest scenariu iluzoriu și naiv a fost propovăduit de OUN prin cele două structuri – ale lui Bandera și Melnyk. În plus, represiunile în masă, naționalizarea întreprinderilor industriale și comerciale și a terenurilor, colectivizarea, interzicerea abandonării neautorizate a întreprinderilor, impunerea ateismului militant, interzicerea partidelor politice, a asociațiilor culturale și sportive naționale, deportările în masă ale nord-bucovinenilor la 21 mai și 13 iunie 1941 către regiunile îndepărtate ale URSS și incapacitatea de a comunica cu rudele din străinătate au determinat pe mulți, inclusiv etnici români, să-i sprijine, prin diverse mijloace, pe cei înarmați care erau gată să le apere interesele și drepturile – mai multe detalii AICI.

Izbucnirea războiului a intensificat activitățile OUN în nordul Bucovinei, care a îndemnat populația să nu meargă în cadrul Armatei Roșii de ocupație, ci în pădure, și acolo să lupte împotriva rușilor, așteptând sprijin de la germani și români. În localitatea Berejnița, un reprezentant al comitetului raional de partid al PCUS, Kirichko, șeful părții economice a fermei de stat, a fost ucis de către OUN-iști în timp ce transporta materiale de mobilizare. 

Un alt reprezentant al comitetului raional, directorul uzinei industriale raionale – Bragin –, care sosise anterior în localitate, a fost capturat de OUN și dus în pădure, de unde a reușit să scape. Acesta a declarat organelor represive următoarele: “Banda este condusă de un spion român, Kolotilo (fie etnic român, fie și vorbitor de limbă română). Ei au puști, grenade și chiar mitraliere. Membrii reținuți ai bandei susțin că se bazează pe primirea de arme din România și organizarea unei revolte numită: ”Pentru o Ucraină liberă! (За вільну Україну!).”

Mesajele speciale și rapoartele operaționale din primele zile ale războiului arată că activitățile OUN au complicat semnificativ situația din spatele Armatei Roșii. Ofițerii NKVD și NKGB au trebuit să lupte nu numai cu trupele inamice, ci și cu așa-zișii ”militanți”, ”agitatori”, ”panicarzi”, ”defetiști” (rodul infiltrărilor de succes ale OUN), precum și cu incendii și sabotaje provocate de cei din rezistența antisovietică. 

 La 24 iunie, în satul Chibachi din raionul Vijnița, un angajat al comisariatului militar districtual, căpitanul M.S. Zorin, care venise să ofere carnete de mobilizare persoanelor supuse serviciului militar, a fost ucis. În aceeași zi, Semen Kiselytsia, un poștaș sovietic din satul Milie,e ucis și el. Se îndrepta spre Chibachi pentru a afla de ce telefonul nu funcționa – acesta fusese dezactivat de către un grup OUN condus de șeful consiliului sătesc din Chibachi, Petru Isac.

În noaptea de 23 iunie, oamenii lui Kolotilo au atacat oficiul poștal din districtul Vashkovets, dar au fost respinși de Armata Roșie. În aceeași noapte, aceștia au atacat stația de cale ferată din Bănila pe Ceremuș (Banyliv). Directorul gării, comunistul Sokolov, a fost grav rănit și a murit la scurt timp după aceea, iar un lucrător poștal, al cărui nume nu a fost stabilit la momentul respectiv, a fost ucis. 

În Cuciurul Mare (Velykyi Kuchoriv), pe 24 iunie, 50 săteni au venit la consiliul sătesc și au cerut președintelui să returneze banii pentru obligațiunile de împrumut guvernamentale. Un grup operativ NKVD-NKGB i-a reținut pe gospodarii satului, Nazar Mykolayovych Kvasniuk, născut în 1903, și Prombes Maria Vasylivna, născută în 1880, care recrutau țărani pentru această acțiune de masă. 

În aceeași zi, la ora 22.30, la Cernăuți, pe strada Brâncoveanu (acum strada I. Franko), a fost arestat ucraineanul Mospanchuk Dmitri Georgievici, (născut în 1909) pentru că a tras asupra unei mașini cu soldați ai Armatei Roșii. La 25 iunie, în timp ce încerca să evadeze, a fost grav rănit. La 23 iunie, la Cernăuți, pe strada Lenin (acum strada Holovna), în casa nr. 16, ofițerii NKVD l-au reținut pe Stepan Ivanovych Hentyuk, născut în 1896, care în timpul raidului aerian german asupra orașului, a semnalat de pe un pod cu un steag alb legat de o antenă. 

Activitățile OUN erau în creștere în acele zile. Pe 25 iunie, în pădurea de lângă Bănila pe Ceremuș, grupul operativ NKVD-NKGB, care desfășura o operațiune împotriva trupelor “agentului român” Kolotilo, a reținut 3 dintre asociații săi, iar un altul fiind ucis. La Cernăuți, pensionara ucraineană Olena Riduș a fost arestată pentru ”agitație antisovietică” și pentru că a tras în militarii ruși din podul casei sale. 

La 29 iunie, arestările au continuat. Următoarele persoane au fost încarcerate pentru ”agitație antisovietică”: Stepan Mironiuc, născut în 1918, român; Ivan Romanchuk, născut în 1924; Paranchuk Karol Mykhailovych, născut în 1902; Shlyakhotskyi Leopold Vasylovych, care a făcut ”propagandă contrarevoluționară” printre muncitorii de la fabrica de bere nr. 1; Prudius Mykhailo Fedorovych, născut în 1897, din Lenkivtsi (probabil etnic leton); Olar Vasyl Markovych (etnic român), născut în 1924, în al cărui coș de fum de la domiciliu a fost găsit un pistol; Daskaliuk Mykola Heorhiiovych, de la care au fost confiscate un "Browning" și 7 cartușe. 

Pâna la eliberarea nordului Bucovinei în iunie 1941, 553 de persoane au fost arestate în regiune, dintre care 100 de membri ai OUN. Restul arestaților au fost împărțiți în 18 categorii - de la ”spioni”, ”sabotori” și ”teroriști”, până la ”defetiști”, ”sabotori”, ”dezertori” și ”trădători de patrie”. Soarta celor mai mulți dintre ei este necunoscută. Este clar că situația nu a fost propice unei examinări aprofundate a activităților fiecărui suspect. Autoritățile rusești de ocupație au acționat în conformitate cu legile din timp de război: unii dintre ei au fost împușcați, restul fiind întemnitați sau deportați.

Un fapt interesant –  la 30 iunie 1941, unul dintre liderii filialei regionale a OUN, Miroslav Kindzirski, a proclamat “independența” Ucrainei în nordul Bucovinei, conform Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți. 

Sub conducerea OUN, după eliberarea din 22 iunie 1941, au fost organizate adunări în masă în regiune, au fost create structuri de putere și poliție ucrainene. Steagurile sovietice au fost îndepărtate de pe clădirile publice iar în locul lor au fost agățate bannere ucrainene galben-albastre și steaguri tricolore românești – detalii AICI și AICI. 

Proclamația a provocat o reacție largă și a primit sprijinul populației ucrainene din regiune, relatează mil.in.ua – detalii AICI.