Piloții Tarom admit că au devenit, de fapt, „inapți” la condițiile mizerabile din compania falimentată de căpușele politice / Sindicatul: „În loc de negocieri, ministerul Transporturilor a recurs la amenințări” / Pilot: „Ne dau mâncare expirată, ni s-a pus gelatină pe salam!” / Grindeanu nu știe dacă e grevă sau „îmbolnăvire în masă”. Pierderile sunt uriașe într-o singură zi


Piloții Tarom admit că au devenit, de fapt, „inapți” la condițiile mizerabile din compania falimentată de căpușele politice / Sindicatul: „În loc de negocieri, ministerul Transporturilor a recurs la amenințări” / Pilot: „Ne dau mâncare expirată, ni s-a pus gelatină pe salam!” / Grindeanu nu știe dacă e grevă sau „îmbolnăvire în masă”. Pierderile sunt uriașe într-o singură zi

UPDATE. Greva de la Tarom a luat sfârșit după ce piloților li s-a propus o majorare salarială de 1.500 de euro - bani pe care îi vor primi în trei tranșe (prima în octombrie, iar restul de anul viitor), dar problemele semnalate cu această ocazie la nivelul companiei falimentare, puternic politizată, rămân valabile. 

CITEȘTE ȘI: Se cere public demisia catastrofei pesediste Sorin Grideanu care nu are soluții pentru colapsul traficului aerian, feroviar și rutier / „Calmarea” piloților „inapți” de la Tarom cu majorări salariale nu schimbă semnificativ dezastrul de la Transporturi

TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR), citat de agerpres.ro.

Context. Luni, aproximativ 23 de zboruri au fost anulate după ce 29 de piloți ai companiei s-au declarat „inapți” de zbor, din motive medicale, în realitate fiind vorba, de fapt, despre un protest ale cărui revendicări au început să prindă contur ulterior din declarațiile și comunicatele publice ale sindicatului. Luni seară, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu putea să spună cu claritate dacă este vorba despre un protest al piloților nemulțumiți de salarii și alte condiții sau despre o „îmbolnăvire în masă”. Detalii mai jos.

„Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (...) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru", se spune în comunicatul remis AGERPRES.

Piloţii susţin că, în ciuda legislaţiei clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentaţia de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentaţia corespunzătoare pentru personalul navigant.

„Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat", afirmă aceştia.

În ceea ce priveşte remuneraţia, piloţii TAROM cât şi personalul tehnic se confruntă cu venituri şi beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comunicatului. Această situaţie a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiţii mai bune.

„Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei. Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor", atrage atenţia SPLR.

În plus, piloţii TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi această situaţie precară la care s-a ajuns şi au fost ignoraţi.

„Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre", afirmă sindicatul piloţilor.

Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunţat operatorul aerian.

PODUL a scris AICI despre situația de luni.

Declarațiile unui pilot, angajat de peste 30 de ani la Tarom

Cezar Osiceanu, unul dintre piloții Tarom care s-au declarat inapți pentru zbor, a declarat, la Antena 3, că motivul ar fi o „indigestie” provocată de mâncarea expirată pe care compania le-o oferea, dar admis că este vorba și despre o nemulțumire legată de nivelul salarizării.

„În urma consumării platoului pentru echipaj de ieri, am înregistrat o indigestie absolut dezastruoasă și nu mai îndeplinesc condițiile fizice necesare pentru a executa cursa. Nu pot să vă spun cauzele pentru care fiecare dintre piloții care și-au declarat inaptitudinea. Din punct de vedere juridic, Codul Aerian prevede că un pilot, în condițiile în care nu se consideră apt pentru a executa misiunea de zbor în condiții de siguranță, are dreptul să se oprească timp de 48 de ore, anunțând angajatorul”, a explicat pilotul Cezar Osiceanu.

El a susținut că este a 10-a oară când suferă de o indigestie din cauza alimentelor care le sunt furnizate de Tarom. Cezar Osiceanu a spus că li s-a dat „gelatină pe salam”.

„Vă reamintesc că, anul trecut, toată mâncarea de pe cursele din două zile a fost expirată și amenda a fost dată de ANPC. Avem sute de rapoarte înregistrate prin care se reclamă calitatea execrabilă a acestor produse care ar trebui să fie de 5.500 de calorii și cu un anumit standard de calitate, conform Legii nr. 223, și pe care, din păcate, nu le ascultă nimeni”, a mai spus pilotul.

„Nu sunt membru sindical, nu vorbesc în numele companiei Tarom și pot să vă spun următorul lucru: de peste 30 de ani de când sunt angajat în această companie, mi s-a cerut mereu să accept, să ajut, să nu îmi cer drepturile. Astăzi, conducerea companiei ar trebui să spună în felul următor: am greșit cu voi, piloții, și v-am adus în această stare de incertitudine și ilegalitate”, a mai spus pilotul Tarom.

Habarnismul lui Grindeanu

Întrebat luni seară despre cele întâmplate pe parcursul zilei de luni, ministrul Transporturilor, pesedistul Sorin Grindeanu, primul premier de paie al guvernărilor infractorului Liviu Dragnea, a răspuns: „Nu știu dacă e o îmbolnăvire în masă în acest moment sau e o grevă (…). Eu cred că această tactică adoptată, cea de a se declara, cu 10 minute, un sfert de oră, jumătate de oră înainte a începe zborul, inapți de zbor parte din echipaj a dus de fapt la ceea ce s-a întâmplat azi pe aeroport – și am să vă explic, poate n-am fost foarte clar”.

„Dacă o grevă în adevăratul sens al cuvântului este anunțată, oamenii nu mai vin în aeroport, trec de filtre, își predau bagajele, așteaptă la poarte de îmbarcare și cu 10 minute înainte sunt anunțați că acea cursă e anulată”, a adăugat social-democratul.

„În acest moment (…), salariul să spunem undeva mediu al unui pilot la Tarom e în jur de 5.000. Sigur că dacă se încarcă la maxim și sunt acele zboruri de noapte, ajung și la 6.000, 6.500 de euro net, deci în mână, pe lună (…). M-aș fi așteptat, când există revendicări de tipul creșterilor salariale cu 40% (…), să spui din timp, domne`, vrem să intrăm în aceste negocieri”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă va avea bani compania pentru a plăti despăgubiri către cei care și-au văzut cursele anulate, el a spus: „Va trebui să găsească, pentru că au tot dreptul cei care au pierdut cursele și cei care au fost și sunt în această situație să primească despăgubiri”.

Context financiar. 

Tarom, companie de stat deținut de ministerul Transporturilor, funcționează de cel puțin 17 ani de zile în pierdere, ultimul an în care a avut profit fiind 2007. Dacă în 2008, pierderile TAROM erau de 6,3 milioane de lei, anul trecut au ajuns la 274,6 milioane de lei, adică de 43,5 ori mai mult.

La sfârșitul lui 2022, TAROM avea 1.219 angajați, iar cheltuielile cu personalul au fost de 127 de milioane de lei. Din acești bani, 2,5 milioane au fost bonusuri. Câștigul mediu lunar a fost de aproape 9.000 de lei.

În ultimii patru ani, Tarom a schimbat şapte directori, iar  astăzi, compania este condusă printr-un mandat interimar de Costin Iordache, care a mai ocupat funcţia de conducere la Tarom.

Şefii Tarom câştigă salarii de peste 36.000 de lei brut pe lună, deşi compania nu a raportat profit din 2007 încoace. 

Astfel, potrivit rapoartelor publicate de Tarom, remunerația brută a Directorului General este de 37.000 lei/luna, în timp ce Directorul Financiar câştigă 36.131 lei/luna, iar Directorul Comercial 36.131 lei/luna.

Pe lângă asta, compania aeriană de stat mai plăteşte şi remuneraţii de 12.500 lei brut fiecăruia dintre cei 7 membri ai Consiliului de Administraţie: 

Anca – Daniela Boagiu – mandat din 15.06.2024

Iuliana – Cristina Bârcă – mandat din 15.06.2024

Monica Săsărman  – mandat din 15.06.2024

Iulian-Daniel Idolu  – mandat din 15.06.2024

Costin – Ionuţ Iordache – mandat din 15.06.2024

Mirel Alexandru Marcu– mandat din 15.06.2024

Mihăiţă Ursu – mandat din 15.06.2024

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.