Haos total la TAROM: compania care nu a mai avut profit din 2007 a anunțat anularea a cel puțin zece curse, după ce unii piloți s-ar fi declarat inapți de zbor / Sindicatul companiei falimentare ar pregăti, de fapt, o grevă pentru a solicita majorări salariale


Haos total la TAROM: compania care nu a mai avut profit din 2007 a anunțat anularea a cel puțin zece curse, după ce unii piloți s-ar fi declarat inapți de zbor / Sindicatul companiei falimentare ar pregăti, de fapt, o grevă pentru a solicita majorări salariale

Compania TAROM, o altă gaură neagră în care se scurg de ani de zile sute de milioane de euro de la bugetul de stat, a anunţat luni anularea a 10 curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, potrivit news.ro.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, afirmă, în contextul acestei situații dramatice într-o perioadă în care mulți români pleacă în vacanță, că a solicitat managementului TAROM să ia urgent măsuri, apreciind că accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant şi nu pe menţinerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuţie la buna funcţionare a companiei.

„Am solicitat managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală. Echipa managerială, selecționată în baza prevederilor Ordonanței privind managementul corporativ, are toate pârghiile legale să ia decizii administrative necesare pentru evitarea unor astfel de blocaje și pentru a preveni repetarea lor. De aceea, echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM. Accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant și nu pe menținerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuție la buna funcțiomare a TAROM. Aștept o comunicare publică aplicată și detaliată a Directorului General al TAROM prin care să anunțe soluțiile identificate”, a scris Grindeanu pe pagina sa oficială de Facebook. 

Potrivit unor surse din cadrul companiei, piloții ar fi anunțat că sunt bolnavi, dar, în realitate, sindicatul ar pregăti o grevă pentru a solicita majorări salariale. Compania e însă într-o situație financiară dezatruoasă, după 17 ani consecutivi de pierderi și subvenții ultrageneroase de la bugetul destat. Detalii mai jos. 

”În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat "inapt de zbor". Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, precizează compania.

Cursele anulate luni, 8 iulie, până la ora 10.00 erau: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beyrut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni - Iaşi-Otopeni, ROT621/2 - Otopeni - Oradea-Otopeni, ROT261/2 - Otopeni - Istanbul-Otopeni, ROT231/2 - Otopeni - Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 - Otopeni - Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 - Otopeni - Amsterdam – Otopeni, ROT 381/2 - Otopeni - Paris-Otopeni.

„Compania traversează astfel o situaţie fără precedent, iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii şi protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center şi o parte dintre piloţi şi însoţitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operaţională şi iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activităţi s-a alocat deja personal suplimentar”, mai precizează Tarom.

Tarom, companie de stat, funcționează de cel puțin 17 ani de zile în pierdere, ultimul an în care a avut profit fiind 2007. Dacă în 2008, pierderile TAROM erau de 6,3 milioane de lei, anul trecut au ajuns la 274,6 milioane de lei. Adică de 43,5 ori mai mult.

La sfârșitul lui 2022, TAROM avea 1.219 angajați, iar cheltuielile cu personalul au fost de 127 de milioane de lei. Din acești bani, 2,5 milioane au fost bonusuri. Câștigul mediu lunar a fost de aproape 9.000 de lei.

Compania a primit de la bugetul de stat, între 2020-2022, când se presupune că zborurile au fost grav afectate de restricțiile din pandemie, aproximativ 122 de milioane de euro, pentru a se putea redresa și reorganiza. Nu s-a întâmplat nicio schimbare în bine. Dimpotrivă, unii foști directori (Tarom a avut nu mai puțin de 17 directori în doar 7 ani) dezvăluiau prin presă politizarea intensă a companiei și angajările pe pile dublate de salariile mult prea mari pentru o companie falimentară.

Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, afirmă, în 2022, că, potrivit calculelor sale, statul român a investit din 2010 peste 2,3 miliarde de lei în TAROM, iar compania este tot pe pierderi. Asta în condițiile în care concurența face profituri bune. 

Compania TAROM (Transport Aerian Român) este controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor, minister care deține 97,2256 din acțiuni.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.