Firul de iarbă care străpunge asfaltul

Alexandru Jolondcovschi vine dintr-o generație supusă unor mari încercări, confruntată cu nenorociri în lanț – războiul, foametea, deportările și teroarea zilnică a regimului rusesc de ocupație. Părea de domeniul utopiei ca mulțimea de copii flămânzi, cu părinți deportați în Siberiile de gheață, să găsească în ei voința și puterea de a schimba sărăcia și coarnele plugului pe carte și școală serioasă. Cred că în cei mai îndârjiți, visători și cutezători elevi din școlile basarabene din acei ani de lipsuri cumplite și de supraviețuire fizică, se află taina afirmării unei generații de copii de la țară, care au ajuns prin munca lor cinstită să fie cei mai buni medici, ingineri, scriitori, învățători, artiști, jurnaliști, cineaști, actori, profesori sau filosofi. Drumul vieții parcurs de Alexandru Jolondcovschi e drumul unei generații întregi de copii de după război, care au ales să facă studii serioase și să formeze treptat elita intelectuală națională în pedagogie, artă, cultură, medicină, inginerie, agricultură, ecologie și filozofie. De ce invoc numele lui Alexandru Jolondcovschi, descendent dintr-o familie de „dușmani ai norodului” din Bădragii Vechi, de pe malul stâng al Prutului? Credeți-mă: ce vă spun e adevărat și arată dimensiunile suferințelor și umilințelor, la care au fost supuși zeci, sute și mii de copii nevinovați înainte de a se afirma și a deveni savanți, profesori, miniștri sau deputați.

În vara anului 1949, la 7 iulie, când venea pe lume fiul Alexandru, tatăl său Nicolae, secretar în primăria din sat, a salvat de la deportare în Siberia 13 familii numeroase. În noaptea de 5 iulie, când NKVD a adus la sovietul sătesc din Bădragii Vechi lista „chiaburilor” pentru deportare, Nicolae Jolondcovschi a citit cu luare aminte numele consătenilor, a semnat că nu va „divulga nimănui secretul de stat”. Știa că dacă deschide gura poate fi împușcat pe loc sau aruncat să piară în minele de uraniu de la Polul Nord. Însă responsabilitatea pentru soarta familiilor nevinovate și omenia din adâncul său s-au dovedit a fi mult mai puternice decât spaima și iscălitura de pe documentul rușilor. În aceeași seară, imediat cum s-a ivit ocazia, pe furiș, a alergat și a reușit să prevină 13 familii, sfătuindu-le să dispară imediat din localitate, să se ascundă unde pot. Când în zori au sosit camioanele militare ale NKVD-ului, criminalii înarmați au găsit casele „chiaburilor” goale și părăsite. Pe loc au înțeles că cineva a deconspirat lista în ajun, preîntâmpinându-i pe bădrăjeneni ce îi așteaptă. NKVD-ul a ordonat să înceapă ancheta, iar făptașii să fie aduși în fața tribunalului „troicii”. Inchizitorii staliniști au depistat destul de repede „trădătorul”, fiindcă lista cu nume, documentul secret, fusese cunoscut și semnat doar de 2-3 localnici de la sovietul sătesc. Supus maltratărilor despotice practicate de satrapii organelor de represiune, Nicolae Jolondcovschi este forțat să-și pună semnătura pe rechizitoriul fabricat de „procurori”, fiind condamnat ca „dușman al puterii sovietice” la 15 ani și aruncat în lagărele de exterminare prin muncă silnică. Plus, după „ispășirea pedepsei”, fără drept de reîntoarcere la baștină. Din mărturiile fiului Alexandru, tatăl său nu a regretat niciodată, de-a lungul vieții, că a salvat de la chinuri și deportări, cu prețul libertății sale, 13 familii de gospodari cinstiți din Bădragii Vechi.

Generațiile născute în democrație și libertate nu au cum să înțeleagă ce însemna în anii ocupației ruso-sovietice a Basarabiei să ai rude deportate pe nedrept sau părinți condamnați de inchiziția stalinistă ca „dușmani ai norodului”. Întreaga familie era etichetată, iar copiii osândiților, oricât de buni și performanți ar fi fost, li se îngrădea dreptul să dețină funcții înalte în statul sovietic, dacă nu își vindeau sufletul și nu își condamnau părinții. Ar fi multe de spus despre nedreptățile, umilințele și calvarul prin care au trecut familiile, copiii și rudele apropiate ale deportaților și condamnaților, dacă ei și-ar deschide sufletele și traumele nevindecate. 

La aniversarea de 75 de ani a lui Alexandru Jolondcovschi, am considerat esențial să evoc public sacrificiul necunoscut al tatălui său, care în timpurile de teroare, cu prețul vieții și libertății sale, a scos din ghearele deportării, 13 familii de gospodari din satul natal. Da, copiii familiei năpăstuite s-au dovedit a fi firul de iarbă, care străpunge asfaltul și betonul, iar Alexandru Jolondcovschi nu s-a lăsat înfrânt de nenumăratele nedreptăți, urmându-și destinul. El a îmbrățișat cartea vieții și a făcut studii solide, ajungând în perioada postbelică, prin munca sa îndârjită, primul doctor în filozofie dintre autohtoni, la capitolul ecologie socială. Foarte puțini cunosc, dar dânsul și-a obținut teza de savant, abordând un subiect tabu încă în anul 1983 – corelația dintre gândirea filosofică și … ecologie. Oricine ar deschide lucrarea cu filele îngălbenite, scrisă acum patru decenii, ar descoperi noutatea paradigmei lansată de tânărul Alexandru Jolondcovschi la acea vreme, demersul curajos și inovativ de a uni într-un tot întreg Natura-Omul-Societatea. Această triadă, în cele mai diverse forme, de la catedra profesorală la Institutul de Arte până la funcția de vice-ministru al mediului, a caracterizat felul de a fi și de a gândi a filosofului și ecologistului Alexandru Jolondcovschi. 

Rândurile înșirate la aniversarea de 75 de ani sunt partea mea de recunoștință în fața marilor necunoscuți basarabeni, care în anii ocupației ruso-sovietice, cu prețul libertății lor au salvat de la deportare și moarte familii întregi; cele scrise sunt și un omagiu adus acelei generații de copii flămânzi și nedreptățiți de după război, care au muncit din răsputeri să devină cei mai buni învățători, medici, jurnaliști, ingineri, artiști, poeți, cineaști, filosofi, ecologiști; în fine, cuvintele mele, caligrafiate din suflet, vin să cinstească o familie nedreptățită de regim, dar care ca zecile de mii de familii din Basarabia românească, și-a făcut singură dreptate, prin copiii care au păstrat focul din vatra părintească, omenia, bunul simț, memoria și perpetuarea faptelor frumoase întru binele oamenilor. 

La mulți ani, Domnule Alexandru Jolondcovschi! Să vă trăiască Neamul!