Ana Birchall, candidată la alegerile prezidențiale și fostă ministră a Justiției, a atras atenția, într-un interviu acordat recent pentru Epoch Times, că aventura președintelui Klaus Iohannis privind candidatura pentru funcția de secretar general al NATO, rezultată într-un eșec, aruncă "o pată de neprofesionalism și de amatorism" asupra întregii diplomații românești. În acest context, Birchall a solicitat demisia Luminiței Odobescu din funcția de ministră de Externe.
De asemenea, punctând că Iohannis "s-a încăpățânat să ia politica externă a României pe persoană fizică", Birchall a avertizat că acțiunile de acest tip au subminat în mod semnificativ încrederea pe care o au românii în instituțiile-cheie ale statului.
"Eu am peste 20 de ani în diplomație și rar am văzut un asemenea eșec diplomatic precum s-a întâmplat cu această candidatură. Acest eșec diplomatic dovedește o slabă înțelegere a rigorilor acestui tip de negociere și de dialog. Sunt surprinsă că încă nu am auzit nimic de la Ministerul de Externe. Din punctul meu de vedere, Ministerul de Externe are câteva explicații de dat, iar până la această oră consider că ministrul de Externe ar fi trebuit, cel puțin, să își dea demisia de onoare. Ar fi trebuit cu toții să înțeleagă că politica externă la nivel înalt este total total diferită de barterele dintr-o coaliție sau alta în legătură cu jocurile de culise dintr-un partid sau altul. Eu am spus încă de anul trecut că domnul președinte Iohannis nu o să aibă nicio șansă la această funcție, pentru că cine înțelege diplomație a înțeles foarte clar că au fost semnale clare, într-un limbaj cât se poate de transparent și tranșant, că această candidatură nu era oportună și nu e oportună. Și da, este un eșec diplomatic care dovedește slaba înțelegere a politicii externe. Și spun asta cu mare regret, căci am făcut parte din echipa care a dus România în NATO, am făcut parte din echipa care a dus România în Uniunea Europeană, am fost în delegația care a văzut pentru prima dată, înălțându-se, steagul României ca membru NATO. Și nu îmi e rușine să spun că am plâns de mândrie, de bucurie, știind că din secunda aceea România este în siguranță și n-o să mai fie sub amenințarea permanentă a unui stat de la răsărit care totdeauna a vrut și probabil că va continua să vrea să interfereze în România. Pe mine ceea ce mă supără e că politica externă a României este de mult prea mult timp prizoniera intereselor unei persoane sau intereselor unor persoane. Această candidatură inoportună și deloc pregătită aruncă, din punctul meu de vedere, o pată de neprofesionalism și de amatorism și asupra persoanei în cauză (Iohannis - n.red.), dar și asupra întregii diplomații. Poate domnul președinte ne informează și pe noi, pentru că există această obligație de informare transparentă și cu respect față de fiecare român, ce a obținut România în urma acestei candidaturi, pentru că alte state, de exemplu Ungaria, cu siguranță au obținut mult mai multe. Și mai vreau să știu ce a făcut Ministerul de Externe, respectiv ce a făcut ministrul de Externe, pentru că este vorba și de un eșec al Ministerului de Externe. Însă, în primul rând, e un eșec personal al unei persoane care s-a încăpățânat să ia politica externă a României pe persoană fizică. Din păcate, domnul Iohannis nu a înțeles că aici nu este vorba despre cariera domniei sale, ci despre poziționarea României în relații internaționale, poziționarea României în context internațional. Și mă uitam totodată pe statistici: doar 1 din 10 români mai are încredere în instituțiile-cheie din România, fie că vorbim de Guvern, de partide politice, de Președinție. Așa că, mulțumim, domnule Iohannis!", a declarat Ana Birchall.
Vedeți video: