EXCLUSIV. Gașca rusofilă care a făcut posibil filmul propagandistic ”21 de rubini”. O poveste care a început la Moscova și care acum se întoarce tot acolo, doar pentru a lovi în BOR și în România. De la Epifanie, la clanul Negoiță și Savatie Baștovoi. Pletora din spatele lui Ciprian Mega


EXCLUSIV. Gașca rusofilă care a făcut posibil filmul propagandistic ”21 de rubini”. O poveste care a început la Moscova și care acum se întoarce tot acolo, doar pentru a lovi în BOR și în România. De la Epifanie, la clanul Negoiță și Savatie Baștovoi. Pletora din spatele lui Ciprian Mega

La 10 ani după moartea lui Epifanie Norocel (2013), fost arhiepiscop al Buzăului și al Vrancei, popa-”regizor” Ciprian Mega, preot paroh la Biserica Sfântul Spiridon din Oradea, a lansat filmul ”21 de rubini”, pelicula nefiind altceva decât o culegere nefericită (și prezentată mediocru) a unor narațiuni propagandistice rusești ce vizează spațiul românesc. 

În realitate, sub pretextul criticii îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, ”21 de rubini” reușește să fie o goarnă a propagandei kremlinopate, ratând orice miză așa-zisă ”cinematografică”. Pe scurt, scenariul insistă că România ar fi ”o colonie” a Vestului cel rău și decadent, în care șefii din SUA și de la Bruxelles ar decide tot ce au chef, în special la beție (detalii AICI). Mega îl folosește pe mortul Epifanie ca pe un simbol al corupției și al decadenței BOR. Haideți să vedem ce se ascunde în spatele acestui strigoi. 

La Moscova 

În aprilie anul în curs, popa Ciprian Mega a găsit de cuviință să se ducă în Rusia, făcătura ”21 de rubini” fiind selectată pentru premiile Festivalului de la Moscova. Simultan, în Joia Mare, la o zi după ce Iuda l-a vândut pe Hristos, Realitatea TV (canal anti-occidental) a difuzat filmul, promovând și diseminând propaganda Kremlinului (pe care a prezentat-o drept ”artă” și ”adevăr”). 

2022_12_30_ciprian_mega_01
(Ciprian Mega)

Cu prilejul sejurului petrecut la Moscova, Mega s-a tras în poză cu Maria Zaharova (purtătoarea de cuvânt a MAE rus, o românofobă notorie), ceea ce a dat apă la moară propagandiștilor Rusiei din România – bunăoară, Cozmin Gușă a anunțat că Mega s-ar fi întâlnit cu Putin. La rându-i, Mega a confirmat informația (detalii AICI), dar nu există dovezi că o astfel de întrevedere a avut loc efectiv. Totuși, e foarte probabil ca rațiunea postării pozei cu Zaharova să fie tocmai sugerarea unei astfel de întâlniri ”supreme”. Fiindcă încurajarea unor aparențe e la fel de eficientă ca omiterea adevărului. Pe de altă parte, fie că s-a întâlnit, fie că nu s-a întâlnit cu Putin, Mega joacă un rol al cărui beneficiar e Kremlinul. Asta-i indiscutabil.  

download (1)
(Mega cu Zaharova)

De notat că Mega a mai fost invitat la Moscova și în 2022, cu pretextul unui film ”anticomunist”, asta în condițiile în care Rusia a dezmembrat și a comunizat România, săvârșind un amplu genocid pe ambele maluri ale Prutului. Victimele clamate ipocrit de Mega au fost victime ale Rusiei.  

Dar asta nu contează deloc pentru Mega. La întoarcerea în România, fiind chestionat de presă, popa rusofil nu a clarificat de ce s-a dus într-o țară care a invadat Ucraina (comițând genocid) și care amenință zilnic România și Basarabia. Mai mult, arogant și obraznic, le-a închis telefonul în nas jurnaliștilor.   

Epifanie și rușii 

În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă o serie de informații exclusive ce vă vor ajuta să înțelegeți zona rusofilă care a făcut posibilă făcătura intitulată ”21 de rubini”. Așa cum veți remarca, în această speță toate drumurile vin de la Moscova și se întorc tot acolo. 

Pentru neofiți, amintim că episcopul Epifanie Norocel (Gavril Norocel pe numele său de mirean) a fost ”școlit” în ”teologie” la Sofia și în principal la Moscova, la începutul anilor ‘60, deși nivelul teologic din România era cu mult mai ridicat decât în URSS, unde, haideți să fim serioși, nici nu se putea vorbi despre teologie în adevăratul sens al cuvântului. Rom sărman crescut la o mănăstire, Norocel a fost remarcat de ruși, ulterior beneficiind de o propulsie rusească De ce? Pentru că, după întoarcerea de la Moscova, Norocel devine influentul Epifanie. Altfel nici nu ar fi fost posibil. Asta deși, potrivit celor care l-au cunoscut îndeaproape, rămăsese rudimentar din toate punctele de vedere, cu atât mai mult sub aspect teologic, în realitate fiind aproape neșcolarizat.   

Cu toate acestea, între 1965-1971, îl regăsim ca profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, apoi, între 1971-1975 a fost starețul Mănăstirii Neamț, pentru ca, la 9 noiembrie 1975, Sfântul Sinod al BOR să-l aleagă ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titulatura ”Tomitanul”.

Colaborator al Securității 

În 1981, Epifanie a fost ales ca episcop al Episcopiei Buzăului, în 2009 devenind arhiepiscop, după ce Episcopia a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei. Avea să moară la 7 ianuarie 2013 în urma unui atac de cord.

Ce trebuie să rețineți din cele de mai sus? Faptul că Norocel a devenit Epifanie numai mulțumită stagiului său moscovit, în urma căruia a fost mutat din funcție în funcție, una mai babană ca alta. În cele ce urmează, ne va interesa perioada petrecută la Episcopia Buzăului, începând cu anul 1981.

ips_epifanie_la_birou_1578389977_63242
(Epifanie Norocel)

E bine de știut că Epifanie a fost colaborator al Securității. Lucrul acesta era cunoscut de mulți preoți din cadrul Episcopiei. Potrivit unui raport al Serviciului Român de Informații (SRI) din 1991, dosarul său de colaborator a fost distrus chiar pe 22 decembrie 1989 (detalii AICI). 

De asemenea, într-un volum de memorii publicat în 2006, fostul Arhiepiscop al Parisului din perioada 1980-1990 l-a acuzat pe Epifanie că a colaborat cu Securitatea încă de la începutul preoției. Mai mult, acesta relata că Epifanie a fost trimis la Moscova în 1964 ca să facă studii de spionaj, iar apoi, călugărul cu care a călătorit avea să fie arestat (detalii AICI

Preotul Iulian Negoiță, consilierul economic al lui Epifanie 

Potrivit surselor bine informate ale Podul.ro, începând cu ‘81-‘82, imediat după episcopul Epifanie, numărul 2 ca influență în Episcopia Buzăului a devenit preotul Iulian Negoiță, personaj cu numeroase legături la cel mai înalt nivel. Acesta ocupa funcția de consilier economic al lui Epifanie, controlând toți banii instituției. Numărul 3 era un alt preot-secretar – Petre Matei (la care vom mai reveni).

233428717_4090775574375247_2540304495277481691_n
(Preotul Iulian Negoiță / sursa: Facebook)

Podul.ro a vorbit cu mai mulți preoți care au făcut parte din Episcopia Buzăului, toți aceștia relatându-ne că, încă din prima jumătate a anilor ‘80, în instituție se cunoștea despre Negoiță că ar fi omorât un om într-un accident auto (nu am aflat circumstanțele exacte), ulterior fiind adus la vârful Episcopiei și impus, din zone influente, care-l depășeau pe Epifanie, în poziția de consilier economic al acestuia.  

Bani și tensiuni 

Sursele citate susțin că, deși colaboratori apropiați (fiindcă fișa postului presupunea o colaborare zilnică și aplicată privitoare la finanțele Episcopiei), la un moment dat au apărut unele divergențe între Epifanie și Negoiță, primul susținând că cel din urmă i-ar fi fost impus consilier de… Securitate, pentru a-i fi verificate acțiunile și pentru a fi menținut sub un control dublu. Acuzația, lansată chiar de Epifanie, care era colaborator al poliției politice, nu ar trebui să mire pe nimeni – în multe cazuri, Securitatea își urmărea colaboratorii, mai cu seamă dacă aceștia erau problematici și ocupau poziții importante. Pe de altă parte, de-a lungul anilor ‘80, mai mulți preoți ai Episcopiei credeau același lucru despre Iulian Negoiță. Așa cum credeau și că Epifanie colabora cu Securitatea, fapt ce avea să fie confirmat după ‘89.

E indiscutabil: ”școlit” la Moscova și colaborator al Securității, Epifanie a fost un personaj profund corupt și reprobabil din multe puncte de vedere. Însă ce trebuie să rețineți este că, la Buzău, până în decembrie ‘89 și o perioadă după aceea, deturnările de fonduri și combinațiile lui Epifanie (blamate și umflate acum în ”21 de rubini”, unde ajunge protagonist postum) nu ar fi fost posibile fără concursul preotului Iulian Negoiță, consilierul lui economic, Despre care episcopul credea (împreună cu alții) că era impus în funcție de Securitate. Trebuie spus că aceleași suspiciuni planau și asupra secretarului personal al lui Epifanie – preotul Petre Matei. 

Potrivit surselor Podul.ro, Epifanie era considerat problematic de Securitate din cel puțin două motive: istoricul lui rusesc (în anii ‘80 regimul se temea de ingerințele rusești) și apucăturile lui de necontrolat (de pildă, furtul ca-n codru din banii Episcopiei și nu numai) pe care securiștii le-ar fi putut folosi ca material de șantaj și presiune. 

În Cipru

Și a venit așa-numita Revoluție. În 1996, din fost secretar al lui Epifanie, Petre Matei ajunge, potrivit site-ului MAE, în Cipru, unde devine primul preot al comunității românești de acolo. Nu este clar dacă pentru o scurtă perioadă nu a ocupat și o funcție publică. Conform aceluiași site, Matei e încă în Cipru, fiind reprezentantul Patriarhiei Române (în 2022 a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler – detalii AICI). Sursele Podul.ro relatează că, atunci când s-a dus în Cipru și a coordonat construirea unei biserici (sfințită în 2012), Ciprian Mega s-a bucurat de o puternică susținere din partea preotului Matei.    

Una dintre cele mai bogate familii din Buzău 

La rându-i, imediat după Revoluție, preotul Iulian Negoiță cunoaște un succes exploziv pe toate planurile, ajungând unul dintre cei mai bogați oameni din Buzău. Familia sa deține un lanț de farmacii și diverse alte afaceri rentabile. 

Negoiță și-a făcut și fiul preot – ne referim la Iulius Paul Negoiță (foto jos) –, având grijă, evident, să-i ofere una dintre cele mai rentabile parohii din municipiul Buzău: Biserica Sfântul Apostol Andrei din cartierul Micro 14. E vorba despre o parohie ”de familie”, înainte aceasta fiind condusă de tatăl său, Iulian Negoiță (actualmente preot pensionar). 

Deși e preot, Iulius Paul Negoiță a ocupat mai multe funcții publice de-a lungul anilor, timp în care nu s-a retras de la slujire. O lungă perioadă a fost director în cadrul Prefecturii Buzău, dar a ocupat și alte sinecuri în mod simultan. Cu susținerea tatălui, fiul a ajuns și profesor la Seminarul Teologic din Buzău. În aceste condiții, e greu de crezut că și-ar fi putut îndeplini toate responsabilitățile, fiind în același timp antreprenor de mare succes, director la stat (plus alte sinecuri), profesor la Seminar și preot paroh al unei biserici importante. 

Podul.ro a discutat cu mai mulți preoți din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și a Vrancei care susțin că, de fapt, ampla avere a familiei Negoiță nu ar fi fost posibilă fără deturnarea fondurilor instituției, atât înainte de ‘89, cât și după aceea, în perioadele în care preotul Iulian Negoiță s-a ocupat de traseul fondurilor, fie din postura de colaborator apropiat al lui Epifanie, fie din poziția de ”disident” al acestuia (neînțelegerile nerezumându-se însă la modul fraudulos în care erau deturnați banii sau la alte practici reprobabile ale lui Epifanie, ci la jocuri de putere și rivalități personale). 

În numele tatălui

Și acum, haideți să revenim la popa-”regizor” Ciprian Mega, invitat și lăudat la Moscova pentru făcătura lui propagandistică. Cine credeți voi că s-a-ngrămădit să scrie o ”recenzie” elogioasă despre ”21 de rubini”, pe blogul personal? Chiar preotul Iulius Paul Negoiță, fiul lui Iulian Negoiță, fostul consilier economic al lui Epifanie (detalii AICI)!

Adică, Epifanie a fost ”școlit” și ”descoperit” la Moscova, totodată fiind și colaborator al Securității, care în anii 80 îl suspecta de iubire de Rusia, în timp ce el desfășura cele mai reprobabile activități, fie cot la cot cu Iulian Negoiță, fie beneficiind de toleranța lui, iar peste ani, iată că fiul acestuia – Iulius Paul Negoiță – îl aplaudă pe Mega pentru cum luptă el cu ”corupția” din Biserica Ortodoxă Română, ”uitând” că, fără combinațiile tatălui, aflat mereu în imediata proximitate a lui Epifanie, statutul familiei sale n-ar mai fi ce e în prezent, și nici propria-i carieră. Și se mai impune o întrebare: dacă Epifanie a fost un corupt rudimentar (cum știm prea bine că a fost), oare cum o fi fost consilierul lui economic, care ar fi trebuit să protejeze banii furați de Epifanie? 

03_biserica-Mega
(Ciprian Mega)

O gașcă rusofilă aflată în legături cu Savatie Baștovoi

A se remarca faptul că Epifanie și Ciprian Mega au în comun o etapă esențială în devenirea lor: Rusia. Primul n-ar fi fost posibil fără Moscova, iar cel de-al doilea e invitat și gonflat în aceeași Moscovă, după ce rușii l-au tot băgat în seamă (inclusiv cu finanțări) în cursul ultimilor ani. Odinioară produs rusesc și securistic, iată că mortul duhnitor Epifanie e folosit acum pentru a lovi în BOR și în România în general. Cu mâna lui Mega și cu aportul unei găști de rusofili băștinași. Dar nu e nimic românesc în această poveste.  

În ”recenzia” postată pe blog, Iulius Paul Negoiță relatează că e vechi prieten cu Mega, care i-a fost elev la Seminarul Teologic din Buzău. Mai mult, el punctează următoarele: ”Ciprian era preocupat de scris. S-a ocupat de Revista Lacrima dar și de întâlniri precum cea cu Savatie Baștovoi sau alți literați. Eu i-am devenit colaborator și prieten”.

maxresdefault
(Savatie Baștovoi)

Așadar, e vorba despre o gașcă cu atitudini rusofile fățișe, în condițiile în care Negoiță fiul și Ciprian Mega i-au mijlocit vizite în România lui Savatie Baștovoi, călugăr transnistrean aflat în subordinea Patriarhiei Moscovei și prolific propagandist kremlinopat. Despre Baștovoi am atras atenția în repetate rânduri că e instrumentat de serviciile secrete rusești (la fel cum e instrumentat și Longhin Jar, numai că într-un alt registru). Există indicii ce susțin că Baștovoi nu e doar propagandist, ci și agent al FSB. De altfel, în ultimii ani, Savatie Baștovoi și-a făcut un obicei în a trece Nistrul și Prutul, fiind foarte activ în România, unde se folosește de găștile alcătuite după chipul și asemănarea celei de mai sus. Misiunile ”teologice” pe care Baștovoi le-a întreprins în dreapta Prutului NU au avut niciodată permisiunea Bisericii Ortodoxe Române. Transnistreanul nu face ”teologie”, ci propagandă rusă (inclusiv de felul celei care băltește în ”21 de rubini”). 

Cercul se închide 

Faptul că Mega face parte dintr-o gașcă rusofilă aflată în vechi legături cu Savatie Baștovoi (și având rădăcini otrăvitoare în perioada lui Epifanie) spune multe despre evoluția lui, care numai ”cinematografică” nu e. Din nou, la fel ca în cazul instrumentării sucombatului Epifanie, odinioară făcut posibil chiar de ruși și de Securitate, numitorul comun al acestor manifestări este Rusia, care iată că îl invită și-l aplaudă pe Mega, punându-l sub un con de lumină, în timp ce coloana a 5-a din România behăiește și rage pe fundal, de parcă individul ar fi câștigat vreun Oscar. 

De ce se întâmplă viermuiala asta? Pentru că povestea a venit din Rusia (via Epifanie), s-a reprodus monstruos (via fosta Securitate) și acum s-a întors în Rusia, doar pentru a lovi în BOR și în România prin intermediul ”cineastului” Mega. Cercul acesta spune totul. ”21 de rubini” nu are nimic românesc: e propagandă rusească folosită împotriva României. Atât și nimic altceva.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.