Multă sănătate actorului Florin Piersic și mulțumiri: cazul său a arătat tuturor românilor că sistemul medical de stat funcționează doar pe pile și șpăgi. Ești „special”, imediat se mobilizează tot aparatul de stat. Medicii vin din vacanță, Arafat scoate avionul SMURD de la exercițiul NATO și-l transformă în taxi personal, iar pacientul este operat imediat.
Ești un cetățean obișnuit? Așteaptă la rând la cimitir. Am citit că pacienții de la spitalul Foișor au fost pur și simplu dați afară din spital sau operațiile lor au fost amânate, fiindcă PSD era interesat să-l salveze pe Florin Piersic. Spun „interesat” fiindcă nimeni nu-i poate suspecta pe Rafila sau Ciolacu de vreo pasiune pentru teatru și de vreo iubire pentru acest actor. Dar, fiind campanie electorală, dacă omul ar fi murit ar fi pierdut voturi. Așa că s-au mobilizat ca să-l salveze, indiferent de cost.
Banii cheltuiți pe operațiunea complet haotică de salvare a lui Florin Piersic – a fost plimbat prin patru spitale din două orașe, când acest caz trebuia rezolvat într-o singură unitate medicală – sunt luați de la pacienții obișnuiți. Un document oficial al Guvernului arată că CNAS a cheltuit în primele trei luni alocarea bugetară pe patru luni. Deci, este evident că se va repeta situația de la finalul anului 2023, când CNAS nu mai avea bani, iar spitalele nu-și mai puteau plăti angajații, cu atât mai puțin să asigure medicamente și tratament adecvat.
Iar cazul Florin Piersic nu-i singular. Acum câțiva ani, un senator PSD din Suceava a fost adus cu elicopterul la București fiindcă avea diaree. În 2009, statul a plătit 49.000 de euro – o sumă imensă la acea oră – pentru un transplant de ficat pentru solistul trupei Iris, Cristian Miculescu. Ulterior, Iris a cântat pentru PSD. Tot în 2009, deputatul PSD Victor Socaciu, un cântăreț de folk, a primit doi rinichi, care erau rezervați inițial pentru doi adolescenți. În 2013 a beneficiat de un transplant de rinichi „peste rând” și actorul Alexandru Arșinel.
Acesta e, deci, statul român. Ce-i de făcut?
Multe, dar în domeniul medical sunt trei măsuri simple și clare:
– Medicii care lucrează la stat nu mai trebuie să lucreze și la clinici private. Aceasta este noua formă de șpagă, legalizată: operezi pacientul la stat – fiindcă aceste operații sunt scumpe – și apoi îl storci de bani când îl trimiți la clinică privată ca să-i scoți firele sau să-i schimbi pansamentul.
– Colegiul medicilor este echivalentul CSM: există ca să protejeze medicii corupți și incompetenți. Trebuie desființat și reorganizat.
– Problema zero: corupta Casă Națională de Asigurări de Sănătate. Dacă Piersic avea asigurare privată, plătea asiguratorul – desigur în limitele unui plafon și ale unor intervenții medicale necesare, nu folosirea unui avion SMURD pe post de taxi – nu contribuabilii. Pe scurt: desființați CNAS, lăsați românii să-și aleagă asiguratorul și spitalul în care se tratează.
Eu când scriu că România are nevoie de o guvernare de dreapta nu o fac pentru că pur și simplu sunt fixat pe o ideologie. Aceasta este singura cale să scoatem țara din mlaștina post-comunistă și să salvăm vieți. Să salvăm vieți, fără nici o exagerare.