34 de ani de la Duminica Orbului. O viață de om, o generație irosită

Azi se împlinesc 34 de ani de la „Duminica Orbului” – 20 mai 1990, când au avut loc ceea ce se numește „primele alegeri libere” parlamentare și prezidențiale în România. Întrebarea mea este: după 34 de ani și nici nu mai contează câte cicluri electorale, chiar mai credeți că se poate schimba ceva prin vot în România?

Știu mantra aia irațională repetată de toți conservatorii care își doresc perpetuarea sistemului înșurubat la putere: trebuie să ieși la vot ca să-ți exerciți dreptul democratic bla-bla-bla doar dacă ieșim mulți la vot putem schimba ceva bla-bla-bla e imposibil să nu ai cu cine să votezi bla-bla-bla trebuie să te implici ca să schimbi ceva bla-bla-bla. În esență ni se cere să repetăm la nesfârșit definiția tâmpeniei: faci repetat același lucru sperând de fiecare dată la un rezultat diferit.

Acum sincer: vi se pare că după 34 de ani de vot avem o clasă politică mai bună? A fost votul așa un mecanism de selecție minunat? Dacă votul funcționează așa de bine, cum vă explicați figurile hâde care populează peisajul politic al României, de la primării până în guvern?

Încă o dată: 34 de ani de la Duminica Orbului. O viață de om, o generație irosită. Deja citesc interviuri cu profesori universitari din România care vorbesc despre clasa politică în termeni clinici – și suntem chemați să mergem să-i votăm.