Departamentul de Apărare al Statelor Unite a declarat că situația din Ucraina, de pe câmpul de luptă, se complică pe măsură ce forțele de ocupație ruse încearcă în prezent să avanseze pe teritoriul Ucrainei, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare.
"Din nou, este o situație îngrijorătoare, chiar acum, pe câmpul de luptă în Ucraina. Dar toate relatările sunt, așa cum știți, că ucrainenii continuă să ia măsuri pentru a-și apăra teritoriul. Și vom face tot ceea ce putem pentru a obține munițiile și proviziile esențiale de care au nevoie", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, la briefengul pentru presă susținut pe 14 mai.
În același timp, mai mulți oficiali militari ucraineni au raportat, pe parcursul aceleiași zile, că se poate considera că situația din regiunea Harkiv începe să se stabilizeze pe măsură ce ritmul ofensivei ruse din zonă pare să fi încetinit în ultimele 24 de ore, fapt determinat, cel mai probabil, de pierderile semnificative înregistrate de trupele ruse, dar și de noile tactici ale armatei ruse în regiune.
Mai multe surse ruse și ucrainene au raportat că trupele moscovite folosesc o tactică relativ nouă în această zonă, cu grupuri mici de asalt de cel mult 5 soldați care pătrund în pozițiile ucrainene și apoi se combină cu alte grupuri mici de asalt pentru a forma un grup de atac mai mare. Un comentator militar rus, care anterior a servit că instructor al unităților de asalt Storm-Z, a comentat că filmările cu grupuri mici de asalt rusești reflectă mai degrabă o pregătire slabă decât folosirea unor tactici mai noi și mai eficiente.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a mai spus pe 14 mai că partea americană lucrează acum din greu pentru a accelera acordarea de asistență pentru trupele ucrainene, care încearcă să facă față presiunii înnoite a armatei ruse pe toate liniile frontului. Întrebat ce ar fi putut determina escaladarea situației, Ryder a spus că este vorba despre o combinație de factori, inclusiv despre o întârziere în aprobarea ajutorului din partea SUA.
"În mod clar, așa știți, aveți alți parteneri din întreaga lume care oferă ajutor Ucrainei. Dar rușii au exploatat situația de pe câmpul de luptă și încearcă să facă progrese. Oricât de încet ar avansa, este cu siguranță îngrijorător", a adăugat oficialul american. (sursa: Ukrainska Pravda)