Esența putinismului (de ce avem nevoie de creștin-democrație)

un termen abuzat, folosit cu timp și fără timp, transformat în etichetă și pus anapoda pe tot felul de instituții și oameni (poate vă amintiți de "lista" putiniștilor din România din care, spre marea mea frustrare, nu făceam parte), rezidă în critica față de decadența morală a Occidentului euro-atlantic. Sigur, nu ne mai pierdem vremea să vedem cine spune asta, că Rusia de azi nu este decât pentru minți bolnave un exemplu de democrație, stat de drept sau, of!, Ortodoxie. 

În miezul ei, critica este însă îndreptățită și mă uit cum același Occident, real dus cu pluta, depravat și gata să transforme păcatele în paragrafe de lege, își revine. Corectitudinea politică este în SUA, locul de baștină, între timp nefrecventabilă. Universitățile, ajunse cuiburi de golani ai utopiei, de marxiști la final de istorie, îi revizuiesc standardele. În fine, ororile Israelului în luptă cu odiosul Hamas, călcând peste cadavrele unor palestinieni pe cât de complici ai propriului destin mizerabil pe atât de oameni, pe care nimeni nu are dreptul să îi ucidă din motiv ideologic, au pus capac. Ca cireașa să fie strălucitoare, Trump. 

Acesta este, foarte pe scurt, peisajul. Până acum, precum recent cu Eurovisionul fără viziune, Rusia are încă dreptate. Dar nu multă vreme. Pentru că orice putere care se bazează pe abuz ca pe sursă de legitimare, cade. Mai devreme sau mai târziu. Nu poți conduce suflete și conștiințe fără să fii empatic. Da, poți inhiba, controla, cenzura, dar cam atât. Iar astfel de "domnii" încep să se clatine nu pentru că lumea se trezește, ci pentru că oligarhia nu se culcă niciodată. Este precum un șarpe, aparent din plastic, încolăcit pe putere. Iar încremenirea, chiar și de frică, nu este viață. Ea va înflori, alături. 

Așadar, cine mizează pe Rusia, promițând României un viitor de aur, este pe contrasens. "Aspirațiile" unor provinciali - că asta suntem, indiferent cât de tare denunțăm "colonialismul" - nu se vor regăsi în manualul de supraviețuire al imperiului rusesc. Ci, parțial, adică esențial, doar în acela al americanilor, cu Europa de Vest cu tot. Dar să nu trec mai departe: zarva asta cu "colonia" reprezintă cel mai toxic discurs cu putință. De la coloniile grecești prin care, concret, ne-a venit Creștinismul la sârbii antiuniați, de la pietrarii lui Ștefan cel Mare la boierii care l-au adus pe Carol, cam toți cei care au făcut un bine peren României nu au fost români get beget. Adică veneau și vedeau mai departe, cu orizont. Și au transformat alogenitatea în fundament al loialității. Ce oameni! (PS Ce folos ar fi pentru o minte tânără recitirea dosarului despre "naturalizarea" străinilor.)

În schimb, de la național-comuniștii lui Ceaușescu la Vadim, toți "naționaliștii" au văzut îngust și feroce, cu mâna pe pistol. Au și guvernat pe calea asta, dar nu o să mai guverneze. Nu pentru că o spun eu, ci pentru că lumea, recompusă din fragmentele falimentului ei, va căuta doar oameni teferi, deschiși, care pricep. Pentru moment, la noi, fronturile sunt ambigue și slab reprezentate. Unii latră, alții miaună. Cam toți țin de funcții și, nu că i-aș judeca prea aspru, vor să supraviețuiască. Firește. Problema care ne aduce iarăși lângă ruși: cine are o mare idee, un interes dincolo de el însuși? Putin pare, manipulator, să o aibă. Viziunea! El visează la "lumea rusă", la un bazin cultural, la sovietele nicicând moarte. De aceea este prieten cu Erdogan, tătucul neo-otomanismului. Acești lideri mizează cultural, de aceea sunt falși. Spiritul nu se lasă înregimentat.

În vremea asta, paralel, la Paris, Macron propune tot felul de lucruri, majoritatea stupide, că nerealiste, adică face paradă de un între timp insuportabil gongorism geostrategic pentru a își salva mandatul, inclusiv cu prețul unor concesii subtile făcute Chinei, iar Scholz, neamțul nordic, tace. Dar gândește. Cât îi privește pe britanici, cei mai serioși aliați europeni ai Ucrainei, exemplu de onoare împlinită, ei se pregătesc de o schimbare politică majoră. Care nu va aduce nimic bun. Cel mult, dar nu cred, un nou referendum de aderare la UE. În cel mai bun caz. 

În această atmosferă, România își permite o aventură naționalistă, idioată, hrănită de propagandă și de lipsa loialității serviciilor proprii împărțite între cele pro-estice și cele pro-vestice. Da, în acest efort de autodemolare sunt implicați oameni onești, naivi și entuziaști, pita lui Dumnezeu, și care sunt sătui de agresivitatea firmelor străine, dar care nu recunosc partea noastră de vină, de complicitate. Nimeni, după 1989, nu a scos bani din țara asta fără acordul guvernanților ei. Dacă tot spun un Puric sau un Târziu, nu amintesc de șeful lor intelectual, de Simion, că am fost vânduți, cine, totuși, a fixat prețul? Evident: noi! Au ei un mercurial actualizat?

Pe scurt: România de mâine o să treacă și de faza auristă. Cu pierderile de rigoare și mai repede decât ne gândim. La scară istorică însă, dacă liberalii nu redevin liberali, garanți politici ai capitalului, cel puțin, dacă social-democrații nu se întorc la politicile sociale cu adevărat finanțabile, care să aducă câștig, nu doar pierderi, dacă "progresiștii" nu progresează la rândul lor, atunci cred că doar creștin-democrația, onestă și robustă, conectată, organizată într-un partid, nu știu care, mai poate fi o soluție. 

Cu Dumnezeu înainte!