Dând o replică declaraților făcute de premierul Marcel Ciolacu, potrivit cărora administrația din Constanța este deficitară la capitolul investiții, deputatul PNL Bogdan Huțucă a prezentat o serie de date care contrazic cele afirmate de liderul PSD.
"Să spui că la Constanța nu sunt investiții este ca și cum ai spune că la Buzău nu sunt covrigi", a declarat Bogdan Huțucă în cursul zilei de sâmbătă, prezentând date referitoare la absorbția de fonduri europene.
"Peste 120 de milioane de euro fonduri europene absorbite deja, în numai 3 ani și un total de 700 de milioane de euro finanțări semnate, numai pe municipiu. Dezvoltarea este fără precedent și depășește cele mai multe dintre municipiile și regiunile țării”, a subliniat președintele filialei liberale Constanța.
"În perioada 2016-2020 au absorbit mai puțin de 5 milioane de euro fonduri europene. O rușine națională. Administrația liberală condusă de Vergil Chițac a rezolvat termia, infrastructura, transportul public electric, modernizarea și dotarea școlilor, reabilitarea parcurilor, toate cu fonduri europene", a continuat deputatul PNL.
Nu în cele din urmă, Bogdan Huțucă a afirmat că "perioada supremației PSD în Constanța este de tristă amintire", referindu-se la administrația catastrofală care i-a avut în prim-plan pe infractorii Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.