Țara asta n-a mai arătat așa de pe vremea FSN, Iliescu-Năstase. Tragedia e că nimeni, dar absolut nimeni, nu mai vorbește de problemele adevărate ale țării. Vedeți când terminați campania, că n-o să mai aveți țară, mă!
Avem așa: un interlop a evadat, din dosarul unei judecătoare drogate. Interlopul a fost plasat în arest la domiciliu cu o zi înainte să fie condamnat definitiv. Un copil de 6 ani a fost scos din țară cu acte false și până nu s-au sesizat nemții și nu am primit informații de la vecinii părinților n-a aflat nici statul român. Copii de 15 ani sunt violatori, își violează colegele în băile școlilor. Drogurile fac ravagii și fac legea de la sat până în Capitală. Fete de liceu sunt violate în interiorul liceelor și nu ia nimeni nicio măsură. Pensionarii sunt umiliți de oficialii care recalculează și recalculează până le iese pensia mai mică. Judecătoarea din cazul 2 mai caută tinerii morți prin sală și încă n-a fost exclusă din magistratură. Spitalele țării sunt în faliment și în risc de prăbușire. Bolnavii de cancer își câștigă tratamentele în instanțe. O țară zguduită de crime. Fermierii români sunt umiliți de samsari și de importuri masive. Poliția depopulată la primul asalt legislativ pe pensiile speciale. Asta așa doar la prima strigare. Vorbește cineva despre toate astea? E țara în care clanurile, drogurile, macetele fac legea.
Nu a mai existat niciodată o asemenea ruptură între clasa politică și oameni.
Cred că mai facem alegeri și la anul la cum arată lucrurile.