Mașina de spălat Athos

De ani de zile, între timp decenii, observ un fenomen care la început mă intriga, apoi amuza, iar acum mă revoltă de-a dreptul. Ca unul care am vizitat repetat - mai ales când am fost bursier al Guvernului elen și am făcut cursul de neogreacă - Sfântul Munte, prieten cu doi stareți greci (nu spun care, firește), petrecând zile minunate, cu slujbe zdrobitoare, adormit-amorțit, citind ulterior "produse" ale locului, cele bune fiind excepția care confirmă regulă că unde este multă evlavie nefiltrată ai și tot felul de aiureli, mi-am însușit locul și îi rezerv treapta de admirație și precauție pe care o merită. Nu este o obligație, dar este cu certitudine o binecuvântare să ajungi acolo. Însă...

La Athos am dat de sfinți și de cretini într-un amestec halucinant, vederile cu Duhul și vizuinele, vorba lui Sorescu, coabitând derutant de intim. După uimirea inițială, cred să fi înțeles că așa arată, de fapt, lupta demonică între lumină și întuneric, între limpezime și confuzie, între Ortodoxie și ortodoxism, între ascetismul trupului și alunecările minții. Una peste alta, ignorând pe conspiraționiști și ritualiști, unul mai lovit în cap și suflet decât celălalt, m-am concentrat pe oamenii teferi, adevărați. Iar ei chiar sunt sursă profundă, inițiatică, de discernământ sufletesc. Athosul este, ca și până acum, un reper.

Ce mă revoltă? Că personaje suspecte își extrag onorabilitatea sacerdotală "pozând" athonit. De la ultimul preot zălud la ierarhul abuziv, toți se înrămează având în fundal decorul peninsulei monahale. După ce am văzut și live-urile unui influențăr ortodox de la București făcute direct din biserica de la Vatoped, chiar mi-am zis că s-a ajuns prea departe, inacceptabil de departe, aici departele fiind numele adâncului prost, al mocirlei. Una peste alta, lipsa bunului simț atentează substanțial la buna și dreapta credință. Athos nu este, la urma urmelor, marca unei mașini de spălat (re)numele.

Doxa!