2 aprilie 1961. Cum a fost exterminat savantul George Manu, în Zarca Aiudului, pentru că a refuzat categoric orice fel de colaborare cu Securitatea și comunismul. Ultimele sale cuvinte: ”Să spuneți tuturor că nu am făcut niciun compromis!”

Descendent al domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino, specialist de talie mondială în fizică atomică și asistent al Mariei Curie, la Paris, George Manu aderase la Mișcarea Legionară în 1937, într-un moment de apogeu al popularității acesteia. 

Deși în timpul scurtei prezențe a legionarilor la guvernare luase atitudine față de unele abuzuri, începând din 1943 își asumă o poziție activă în zona conducerii clandestine a Mișcării Legionare, asumându-și mari riscuri, într-o perioadă foarte dificilă, de persecuție totală împotriva acesteia din partea dictaturii antonesciene. 

La sfârșitul războiului intră în semi-clandestinitate, dedicându-se organizării mișcării naționale de rezistență. În acest mediu, realizează contacte între conducerea clandestină a Mișcării Legionare și Partidul Național-Țărănesc, diferite grupări de rezistență, totodată stabilind contacte și cu Palatul Regal. Din toamna anului 1945, ca urmare a implicării tot mai intense în conducerea Rezistenței, intră complet în clandestinitate, renunțând la activitatea universitară. 

Dezavuează strategia lui Nicolae Petrașcu și se înscrie în organizația “Sumanele negre”, dar este dezamăgit și se hotărăște să urmeze propria sa cale. Scrie o carte în limba engleză (“În spatele cortinei de fier”), de fapt, un amplu material informativ despre situația social-economică și militară a României aflate sub ocupație sovietică, înmânat ambasadelor occidentale, Regelui și generalului Aldea (pe atunci considerat lider al Rezistenței). Dosarul reprezenta un lucid și necruțător rechizitoriu la adresa URSS dar și un strigăt disperat adresat Occidentului. 

În ciuda insistențelor apropiaților săi, precum Liliana Protopopescu, în favoarea unei refugieri în străinătate, pentru a contribui la organizarea de acolo a Rezistenței, George Manu va alege să rămână în țară. O perioadă se va ascunde în zona Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu ajutorul părintelui Arsenie Boca. Încercând să iasă din țară la 17 martie 1948, este nevoit să se întoarcă, urmare a unor razii ale poliției politice, fiind arestat la București. 

Anchetat dur de Siguranța pusă în slujba comuniștilor, va fi condamnat în cadrul „procesului grupului de spioni și sabotori”, la muncă silnică pe viață. 

În condițiile exterminatoare ale detenției politice, va desfășura o neobosită activitate didactică, împărtășind camarazilor de închisoare din bogăția vastelor sale cunoștințe culturale și științifice, devenind un neprețuit suport moral pentru rezistența celor osândiți. A rămas inflexibil oricărui compromis cu puterea comunistă, refuzând reabilitarea cu prețul folosirii sale în cercetările de fizică nucleară.

În 1962, în timpul reeducării atroce (Aiud) la care erau supuși deținuții politici, s-au făcut presiuni infernale asupra sa pentru a da declarații de desolidarizare și de incriminare a conducerii legionare din Occident, în special față de Horia Sima și grupul său de comandă. A refuzat constant orice fel de troc cu Securitatea și comunismul. A fost o victimă nevinovată, fiind arestat, torturat și condamnat la zeghe pe viață doar pentru ”delicte” de gândire. 

Bolnav în ultimul stadiu de TBC, a fost permanent șantajat de comandantul închisorii Aiud, criminalul Gheorghe Crăciun, care îi oferea, în schimbul abjurării, întreaga asistență medicală necesară salvării vieții. George Manu a rămas inflexibil pe poziție, murind în chinuri, la 2 aprilie 1962. Printre ultimile cuvinte rostite camarazilor din preajmă au fost acestea: „Să spuneți tuturor că nu am făcut niciun compromis!” 

Rămășițele sale pământești au fost aruncate în gropile comune ale Râpei Robilor de la Aiud, rămânând neidentificate pentru vecie… 

Veșnica sa pomenire!