"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un interviu exclusiv acordat pentru Podul.ro, scriitoarea basarabeană Margareta Spânu-Cemârtan (victimă a deportărilor staliniste, împreună cu întreaga sa familie, după ce bunelul i-a fost ucis în temnițele rușilor) anunță că a înălțat un monument închinat memoriei tuturor victimelor rușilor și ale regimului comunist din Basarabia noastră. Vorbim despre un demers pur personal care e posibil în urma multor ani de eforturi. ”Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”, mi-a amintit doamna Margareta, citându-l pe Milan Kundera. De asemenea, vă prezentăm și două fotografii ale necesarului monument.
Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul.
Răzvan Gheorghe: Sărut mâna, doamnă. Am auzit că aţi ridicat un monument la baştina dumneavoastră, în Mihăilenii Vechi, Râşcani, întru memoria tuturor basarabenilor care s-au jertfit în timpul regimului comunist. N-am mai auzit, în Basarabia noastră, de o astfel de inițiativă pur personală într-un astfel de domeniu esențial: memoria rezistenței anticomuniste. Povestiți-mi, vă rog, despre acel demers.
Margareta Spânu-Cemârtan: Da, e adevărat. Aşa ceva nici eu nu am văzut la altcineva. Sunt monumente ridicate în memoria ostaşilor căzuţi în Afganistan, în memoria victimelor de la Cernobâl, în memoria ostaşilor sovietici care ne-au adus moarte și ne-au rupt de România-Mamă, dar nu se amintește nimic despre eroii și martirii anticomuniști. Aceste victime nevinovate parcă nici nu ar fi existat.
Mă refer la cei care au murit în timpul Foametei organizate de Rusia stalinistă, la sărmanii băgaţi prin spitale psihiatrice, la cei arestați în puterea nopții, împuşcaţi şi îngropaţi în gropile cu var. Mă refer la eroii care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Basarabiei (au murit pentru România, luptând împotriva URSS, haideți să nu-i uităm!). Mă refer la cei ferecaţi prin închisori pentru Credinţă, Hristos şi Adevăr, la cei deportaţi şi uciși prin foame, frig şi muncă silnică (în unele sate există asemenea monumente, dar nu în toate, deși teroarea rusă ne-a lovit pe toți și încă ne lovește).
Un şefuleţ mi-a spus că ar trebui ca cei deportaţi goi şi întorşi goi să-şi ridice singuri monumente. Ce paradox! Adică, s-au organizat colhozuri cu averea confiscată ilegal, ducându-i pe oameni la pieire, şi tot victimele, care au scăpat ca prin minune, să-şi ridice monumente?!? Se iscă întrebarea: dar ocupanţilor sovietici cine le-a instalat monumente în toată Republica Moldova? Se ştie că statul, colhozul! Asta e dreptate? E întocmai ca în basmele lui Donici: „Vinovat e tot acela, care a fost jupuit...”.
Răzvan Gheorghe: Dumneavoastră – o victimă a deportărilor, căreia rușii i-au distrus familia și o mare parte din viață – ați decis să curmați această nelegiuire prin ridicarea unui monument în memoria tuturor victimelor rușilor și ale comuniștilor din Basarabia noastră. Povestiți-mi, vă rog, despre această realizare îndelung așteptată.
Margareta Spânu-Cemârtan: Da, după ce, cu mare greu, am primit compensaţia pentru cele două gospodării confiscate ilegal în 1949, am luat decizia să facem dreptate tuturor victimelor. Evident, ar fi fost cu neputință să încrustăm pe monument numele a zeci de mii de oameni. În acest caz ar fi trebuit să ridicăm un monument de dimensiuni gigantice. Un monument care să atingă cerul.
Monumentul rezultat are dimensiunea 300x240 cm. E din granit negru şi sur. Conţine trei plăci, un arc deasupra lor, cu o cruce şi un clopot pe un postament masiv. În părţi sunt două cuve pentru flori. În faţă, pe placa din mijloc, e înfățișat Mântuitorul Isus Hristos. Pe placa din stânga e scris: ”În memoria eroilor care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Basarabiei” / ”În memoria celor împuşcaţi fără vină şi îngropaţi în gropile cu var” / ”În memoria celor ferecaţi prin închisori pentru Credinţă, Hristos şi Adevăr” / ”În memoria celor omorâţi prin foametea organizată de regimul comunist”.
Pe placa din dreapta stă scris: ”În memoria celor deportaţi şi ucişi prin frig, foame şi muncă silnică” / ”În memoria celor schilodiţi prin spitale psihiatrice” / ”În memoria Preoţilor care s-au jertfit pentru Dumnezeu”.
Mai stă scris: ”În memoria tuturor jertfelor comunismului diabolic inuman s-a înălţat acest monument în anul 2023”.
Eu nu cunosc să mai existe un astfel de monument în Basarabia, care să fie închinat tuturor victimelor de la Est de Prut ale rușilor și ale regimului comunist . Prietenul devotat al călăului Lenin s-a lăudat că, cu propriile mâini, a împuşcat 1956 de preoţi. Zguduitor, nu-i aşa? Dacă s-ar fi lepădat de Dumnezeu și ar fi colaborat cu antihriștii probabil că mulți ar fi rămas în viață, așa cum s-a întâmplat în cazul colaboraționiștilor care l-au părăsit pe Hristos. Dar, nu! Iată că au mers la moarte pentru Dumnezeu. Adevăraţi Sfinţi!
În faţă, pe postament, e scris: „Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!”.
Regret mult că am scăpat din vedere și sutele de mii de copii exterminați prin foame, frig, frică și muncă insuportabilă prin Kazahstan, Siberii și orfelinate.
Pe verso, în stânga și în dreapta, sunt încrustate versurile pământeanului nostru de la Sângerei, Valeriu Gafencu, care a fost a fost martirizat pentru Credinţă (ca şi pe bunelul meu, Grigore Spânu) în temnițele comuniste. Veşnica lor pomenire! Iată versurile lăsate nouă de Valeriu Gafencu, nu degeaba supranumit ”Sfântul Închisorilor”:
Imn
Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii, zidite-n temelii!
Să crească-n inimile voastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Isus Hristos.
Un clopot tainic în miezul nopţii bate,
Isus coboară pe pământ,
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.
Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat,
Veniţi, flămânzi, gustaţi din cină,
E Nunta Fiului de Împărat!
Vă-ndemn pe cei ce-n viaţă aţi rămas:
Luptaţi uniţi şi în acelaşi pas,
Zidiţi lui Dumnezeu altare sfinte,
Păşiţi pe calea vieţii înainte!
Nu plângeţi că ne-am dus de lângă voi,
Şi c-o să fim zvârliţi ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir;
Căci crezul pentru care ne-am jertfit
Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.
V-aţi dus şi ne-aţi lăsat în urma voastră
Nădejdea revederii în paradis.
Mereu veţi fi cu noi şi-om aştepta
Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis.
Pe placa din mijloc (pe verso, unde nu se vede) sunt pozele ctitorilor şi tot ei – victime ale genocidului bolşevic – familia Spânu.
Jos, tot pe verso, pe postament, este scris un citat dintr-un text al poetului Grigore Vieru: „...Niciun roman şi niciun film artistic nu vor fi în stare să redea vreodată calvarul zguduitor, infernul bolşevic prin care a trecut poporul nostru subjugat de Satana roşie”.
În cele două cuve s-au pus flori vii. Monumentul a fost sfințit pe data de 14 octombrie 2023 (Hramul satului).
Aduc calde mulţumiri primarului localităţii Valerian Cecan şi meşterilor pentru instalarea postamentului şi asamblarea monumentului. Dumnezeu să le dea sănătate!
Primul monument de aceeaşi mărime este instalat în curtea mănăstirii din oraşul Durleşti. La inaugurarea acestuia au luat parte şi academicianul Nicolae Dabija cu soţia, la 5 iulie 2020.
Răzvan Gheorghe: Vă mulțumesc mult, doamnă Margareta Spânu-Cemârtan, pentru acest interviu, dar și pentru modul în care luptați pentru memoria bunicilor și părinților noștri. Întrucât am pășit într-un nou an, vă urez la mulți ani cu sănătate și Domnul să vă ajute în toate!
