După ce te jefuiește, rusul zice că i-ai rămas dator. Jefuirea României de către Uniunea Sovietică după Al Doilea Război Mondial. Și minciunile Kremlinului

Rusia zice că e invers, nu ei trebuie să înapoieze României tezaurul confiscat de Lenin, dar România are încă datorii neplătite. Reacția vine după adoptarea unei rezoluții a Parlamentului European referitoare la aurul românesc de la Moscova, e bună rezoluția asta, doar că în acest moment nu există mecanisme de cooperare/ negociere UE – Rusia.

Sunt interesante însă reacțiile oficiale de la Moscova: purtătoarea de cuvânt a MAE rus Zaharova zice că de fapt România încă e datoare Rusiei și că în 1949 Moscova a iertat România de achitarea despăgubirilor de război, deputatul Oleg Morozov zice că România nu a plătit despăgubiri după Al Doilea Război Mondial. Dmitri Medvedev zice că „românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață” citat atribuit greșit de Hotnews unui film, de fapt expresia „românii nu sunt o națiune, ci o profesie” îi aparține lui Vîșinski conform lui Milova Djilas (vorbim de o identificare și atribuire clară a expresiei, nu de falsa atribuire cancelarului Bismarck care circulă peste tot). Acum să vedem cum stăm de fapt cu achitarea despăgubirilor către Uniunea Sovietică după Al Doilea Război Mondial.

Jefuirea României de către Uniunea Sovietică după Al Doilea Război Mondial a fost începută în baza Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 care stabilea următoarele:

 – România se obliga să nu permită exportul sau exproprierea oricăror forme de proprietate aparținând Germaniei sau Ungariei, cetățenilor acestor țări sau persoanelor cu reședința pe teritoriul lor;

– Guvernul român era obligat să facă toate plățile solicitate de Uniunea Sovietică în monedă românească și să asigure toate cele necesare armatei sovietice;

– Despăgubirile de război pe care trebuia să le achite România Uniunii Sovietice erau în valoare de 300 milioane dolari (suma a fost impusă de Moscova fără nici un fel de negocieri);

– Guvernul român se obliga să înapoieze toate bunurile luate de pe teritoriul Uniunii Sovietice în timpul războiului;

Despăgubirile de război de 300 milioane dolari trebuiau achitate prin livrarea de petrol (jumătate din sumă), cereale, animale, lemn plus mijloace de transport și tehnologie industrială. Au fost demontate fabrici întregi și transferate în Uniunea Sovietică, alături de 6.000 de vagoane de tren și 355 de vapoare comerciale. Livrările în contul despăgubirilor de război au fost încheiate în 1949, valoarea lor ridicându-se de fapt conform unor calcule contemporane la 384 milioane dolari. Pe scurt: despăgubirile de război către Uniunea Sovietică au fost achitate cu supra-măsură. Însă acesta era doar începutul.

(Nu mai are rost să ne referim la speculațiile cursului valutar practicate de sovietici, la abuzurile săvârșite cu aprovizionarea armatei sovietice sau la povestea returnării bunurilor de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Sunt atestate cazuri în care soldați sovietici opreau o mașină pe stradă sub amenințarea armelor, o confiscau și apoi o înregistrau în scripte ca fiind recuperată datorită faptului că fusese luată de români din Uniunea Sovietică. În 1947 la Conferința de Pace de la Paris delegația României aprecia că începând cu septembrie 1944 Uniunea Sovietică „extrăsese” din România bunuri și mărfuri în valoare de 1,2 miliarde dolari. Cum ziceam, era doar începutul.)

Prevederile din Convenția de Armistițiu care se refereau la bunurile germane și maghiare de pe teritoriul României aveau să permită continuarea jafului. Germania nazistă a desfășurat un program intens de preluare a economiei românești și deținea acțiuni la foarte multe firme, mai ales în domeniul petrolier, transporturi, agricultură. Toate aceste acțiuni au fost preluate de Uniunea Sovietică, ulterior fiind transformate în participări la înființarea Sovromurilor (societăți mixte sovieto-române orientate pe ramuri industriale: Sovrompetrol, Sovromlemn, Sovrommetal, Sovrombanc, Sovromcărbune etc.) 

Pe scurt, rușii au devenit coproprietari pe cele mai mari ramuri economice din România fără să scoată o copeică din buzunar – cum zicea Dej în 1964: „Doar Patriarhia nu a fost sovrom”. Profitul părții sovietice din aceste sovromuri era plătit în avans de multe ori, de obicei în valută. Când au fost desființate Sovromurile între anii 1954-1956 partea română a trebuit să răscumpere participațiunile sovietice. 

Foarte pe scurt, mecanismul jafului rusesc prin intermediul sovromurilor: Uniunea Sovietică și-a asigurat jumătate din profiturile celor mai importante ramuri economice din România în baza acțiunilor germane confiscate, după care a mai primit bani la răscumpărarea de către români a acestor acțiuni. Cantitățile și detalii acestui jaf nu sunt cunoscute cu exactitate, la închiderea sovromurilor mare parte din arhiva acestora a plecat în Rusia.

În condițiile acestea când îi auzi pe rușii din ziua de azi că România trebuie obligată să plătească despăgubiri pentru Al Doilea Război Mondial nu prea e clar ce se mai poate face.

P.S. Detalii despre cum a cheltuit Lenin aurul românesc despus spre păstrare la Moscova puteți citi aici și aici.

(mai multe detalii pe blogul historice.ro, pe care vi-l recomandăm)