Există extreme care nu se pot întâlni

sau reconcilia sau aduse la un numitor comun. Da, da, iar nu, nu. Cele doar ale Cezarului și cele doar ale lui Dumnezeu. Știm asta din Evanghelie. Din aceeași sursă mai știm că Domnul s-a ferit sistematic să fie luat drept cine nu era și nici nu dorea să devină. Astfel, el nu dorea să fie eliberator politic, dar nici vraci comunal, util, în ciuda minunilor făcute, nu râvnea la împărăția lumii, indicând aproape cu precizie geografică adevăratul ei loc, cel cu majusculă, în Ceruri. Nu a vrut să fie înlocuitor de Tată, ci ușă către El și a chemat omul să facă asemeni Lui, (re)întrupându-se, recuperând-și umanitatea, singura măsură și condiție a mântuirii. În rest, toate celelalte, oricât de bune, au fost și rămân subordonate.

Răspunsul diabolic la limpezimea evanghelică este și el cunoscut, Domnul fiind acuzat de ambiții regale, de răzvrătire, hulă și altele. Acestea au rămas și stigmatul celor care, până la sfârșitul lumii, cred în El. Cum se pot ei, din primele secole deja, apăra? Tot fiind limpezi, corecți, cu discernământ, iubitori și empatici, dar nu complici sau abili. Că sunt luați de fraieri, de fundamentaliști sau de incorecți politic, atâta pagubă! Importantă este mărturia lor fără ascunzișuri, tocmeli, ambiguități sau trădări care vor să treacă drept paradoxuri. Nu poți avea și toată slănina în pod și întreg sufletul în Rai.

Concret, nu poți spune că binecuvântezi oameni care vin la tine cu mesajul explicit că duc o viață în păcat sau slăbiciune și apoi să te miri că unii lucrători în via pastorală se vor minuna și te vor chestiona. Ceva fundamental se pierde. La fel, nu poți îndemna la pace, un deziderat nobil și mereu actual, ignorând că absența ei deja a costat multe vieți luate violent de un agresor care, ca și tine, tot pace vrea. Adică să continue în liniște mârșăvia. Iarăși, ceva fundamental s-a pierdut pe drum.

Când ajungi în această fază a existenței, singura soluție este să te retragi. Nu pentru că ai avea o culpă, ci pentru că nu mai vezi culpele altora, cu tot cu consecințele lor. Nu poți împăca lumea, pacifica universul, măcar și din aparent simplul motiv că Hristos însuși nu a făcut asta, ci a spus lucrurilor pe nume. Că dacă dorea să ocolească moartea pe Cruce, ar fi spus tuturor ce doreau să audă. Dar chiar și atunci nu avem nicio garanție că cea mai tulburătoare vizită de sus în jos ar fi fost un succes.

Doxa!