Postul cu apă de 40 de zile

pe care l-am încheiat odată cu Vecernia de ieri este nu doar un mijloc terapeutic - urmează să văd analizele în alte trei săptămâni -, ci mai mult decât atât. Scriu acestea, firește, nu pentru a mă lăuda - gândul ca atare mă face să râd în hohote de cât de ridicol și de străin naturii mele ar fi -, ci pentru a da curaj. De ce? Pentru că de la simplele convorbiri cu bunul meu prieten Nicolae Hulpoi de la Iași, pe care, cum fac probabil neobservat în toate dialogurile, le-am luat în serios dincolo de pitorescul lor, am ajuns acum la propriile concluzii. Le formulez pe scurt:

- Nu există niciun exercițiu al lipsei, al refuzului, al controlului de sine, al mai puținului, dar sub observație rațională care se înțelege de la sine, capabil să îți adauge sufletește și mental o mai evidentă abundență, un plus și o prosperitate inclusiv trupească, un benessere și o limpezime a minții precum postul în general și cel aspru, la limită, simțită pe ceafă și în vene, doar cu apă.

- Ca teolog m-am rușinat să fi citit până acum, de fapt să fi pseudo-citit, pagini de spiritualitate filocalică în care figurile ascetice păreau mai curând decupate din legendele Olimpului decât din practicitatea comandamentului creștin al Bisericii lui Hristos, că repetam frecvent exclusiv doar cu buzele convingerea că nu doar cu pâine va trăi omul. Consecvent, momentele de Împărtășire liturgică au avut, fără să cad în efuziuni, altă calitate. La propriu.

- Ca om al epocii noastre, marcată pozitiv dar și cumva idolatru de o prelungire a vieții, plătită cu acceptarea ca normală a puterii constrângătoare a industriei farmaceutice sau a celei a alimentelor ultraprocesate și a tuturor suplimentelor - artefacte ale unei religiozități laice cu potențial enorm -, mi-am dat seama și pe această cale, simplu spus, că omul este fără alte metafore încununarea Creației, că are o supraputere, fie și pe fundal de disperare, de adâncă panică și groază, cum a fost la mine. Banal, nu poți prețui lumina dacă nu ai fost lipsit de ea.

- În fine, chiar dacă scurtă în timp - cu toate că la enunțul că nu ai mâncat mai bine de o lună, timp în care ai funcționat social, cu dovezi, ținând, ca mine, inclusiv cursuri, conferințe și aflându-te sub privirile a mii de alți oameni, mulți reacționează de parcă ar vedea o stafie -, o astfel de călătorie, că nu îi pot spune altfel, te scoate din circuitul consumului, dându-ți o nouă și abisală perspectivă. Te smerește și te înalță.

Mă opresc și am rugămintea sa fiu înțeles că nu vreau să mai discut despre tema aceasta, nefiind autoritate medicală și nici alt fel de guru. Este ceva intim, dar la îndemâna tuturor, de unde și motivația scrierii rândurilor de mai sus. Așadar: curaj!

Mulțumesc ”fetelor” mele, prietenilor foarte apropiați care au știut și, inutil să repet, lui Nicolae Hulpoi.

Slavă Domnului, Creator al nostru într-un trup minunat care, înainte de a deveni al Slavei, are deja toate darurile de a confirma și reconfirma că este, în cuvintele lui Pavel, un real templu al Duhului Sfânt!