Ce are comun diplomația cu minciuna și nesimțirea?

Chiar de la bun început recunosc că mi-am asumat o misiune ingrată, dar necesară. Mă voi referi la un fost coleg de la Externe, pe care l-am cunosc (doar ocazional) în anul 2015. Nu aș fi purces la acest pas neordinar, dacă declarațiile lui politice din ultima perioadă (după atingerea vârstei de 40 ani!) nu ar fi în disonanță crasă cu realitățile în care chiar el a fost implicat. Ascensiunea lui profesională nu a fost neapărat însoțită de performanțe diplomatice ieșite din comun, care trebuiau apreciate pe potrivă. Nu am putut trece cu vederea nici multiplele “realizări diplomatice de excepție”, pe care acesta și le arogă într-o manieră infantilă și impertinentă pe la diverse TV și radiou-uri de la Chișinău, precum și în mass-media de la București, probabil mizând pe încă numeroșii admiratori naivi și romantici ai diplomației moldovenești. Sunt conștient de faptul că se vor declanșa (ca în 2019) motoarele balivernelor celui vizat, mereu secondat de bocitoarea de serviciu întru proslăvirea lui, dar și de replicile “șoșoacelor” de tot felul de aici și de pe aiurea.

Deoarece diplomația moldovenească nu s-a născut abia pe 10 ianuarie 2018 și nu a sucombat iremediabil pe 8 iunie 2019 (perioadă în care a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene), era firesc să reacționez la multiplele neadevăruri debitate cu atâta nonșalanță și iresponsabilitate de acesta, precum nu putem ignora nici factorii politici, care au contribuit la propulsarea lui pe scara diplomatică ierarhică. Mai ales că a făcut parte dintr-un guvern detestat de majoritatea absolută a cetățenilor noștri, fapt confirmat și de rezultatul alegerilor parlamentare din februarie 2019, urmare cărora PDM a pierdut majoritatea parlamentară, iar liderul acestuia, Vlad Plahotniuc, a fugit din Republica Moldova. Tentativele lui Tudor Ulianovschi de a-și justifica funcția de ministru de Externe în guvernul Filip nicidecum nu diminuiază din responsabilitățile politice pe care și le-a asumat în fața incontestabilului lider al PDM-ului, Vladimir Plahotniuc, iar declarațiile recente ale acestuia că el a fost doar un “tehnocrat” sunt minciunoase și puerile, tocmai bune de impresionat viitorii studenți de la facultatea de Relații Internaționale. 

Dar să revenim la găselnița tânărului diplomat - cea de “tehnocrat” - calitate pe care pretinde că a avut-o în guvernul condus de Pavel Filip, cel mai umil, umilit și umilitor premier pe care l-a avut vreodată Republica Moldova. Cred că absolventul ULIM-ului (cu licență în drept) ar trebui să cunoască niște lucruri elementare: orice guvern este, prin excelență, o emanație politică a unei majorități parlamentare. În 2018-2019 majoritatea parlamentară era deținută exclusiv de PDM-ul lui Plahotniuc, Filip, Lupu, Candu și Diacov, formată și din transfugii de la alte partide parlamentare (de la 19 mandate s-a ajuns la majoritate parlamentară). Străduința speculativă de a se prezenta în haine albe imaculate în perioada unui regim corupt și compromis, în care el, chipurile, ar fi luptat permanent împotriva “derapajelor antidemocratice” de atunci, trădează adevărata față a acestui carierist incurabil, pentru care funcția deținută contează cel mai mult în viață, indiferent dacă calea până acolo este împresurată de minciună și manipulare. Mai cunoaștem și noi câte ceva (cei care s-au aflat la originea Ministerului de Externe) cum a decurs ascensiunea profesională a lui Tudor Ulianovschi, factorii politici care l-au scos la suprafață, inclusiv relațiile personale ale lui Plahotniuc și a găștii lui corupte cu factorii decizionali din sistemul judecătoresc, precum și alte aspecte ce nu-i fac față pretinsului “vultur al diplomației moldovenești”.

Năzdrăvăniile “prezidențialului nostru” în ale diplomației au generat multe semne de întrebare vis-à-vis de capacitatea intelectuală a acestuia de a stabili prioritățile politicii externe pornind de la interesele noastre naționale. Odată cocoțat la vârful diplomației moldovenești cu ajutorul direct al lui Plahotniuc și Filip, Ulianovschi este preocupat prioritar de valorificarea continentului african și a lumii arabe, unde a descoperit “oportunități uriașe” pentru business-ul moldovenesc (citește corect: al lui Plahotniuc și a multimilionarului Vaja Jhashi).

“Argumentele diplomatice” ale tânărului ministru de a deschide o ambasada în Ghana sub pretextul că aceasta ar asigura “susținerea pe dimensiunea internațională și a Agențiilor ONU” sunt cu adevărat penibile și trădează infantilismul lui diplomatic și politic, mai ales că Republica Moldova nici până astăzi nu a reușit să-și asigure prezența diplomatică prioritară în toate țările Uniunii Europene, darămite să se extindă tocmai în Ghana (!).

Nici deschiderea Ambasadei noastre în Emiratele Arabe Unite (EAU) nu a fost una întâmplătoare, tot cu participarea insistentă a lui Ulianovschi: exact în acea perioada Plahotniuc obținea cele mai mari venituri de la firmele sale din această țară “atât de dragă și apropiată cetățenilor moldoveni!”. Iată și adevărata explicație “diplomatică” a deschidereii Ambasadei noastre în EAU – Plahotniuc și Vaja Jhashi aveau nevoie de acoperire diplomatică a afacerilor lor murdare în această țară. Conform “profundei gândiri diplomatice” a lui Ulianovschi misiunile noastre diplomatice ar trebui transformate din instituții politico-diplomatice în birouri economice și comerciale. Astfel înțelegea rolul primordial al ambasadelor “tehnocratul” lui Plahotniuc, după exemplul ambasadelor noastre din Qatar și EAU.

Actuala și fosta guvernare PAS-istă din 2019 au comis multiple erori impardonabile atât pe plan intern cât și extern. Numai cât face trimiterea lui Dodon (de către Maia Sandu și Nicu Popescu) la Adunarea Generală a ONU în 2019 și prezentarea de către acesta a unei alocuțiuni dezastruoase despre cele peste 120 de popoare care conviețuiesc pașnic în Republica Moldova, grație “prezenței stabilizatoare” a armatei ruse de ocupație (ca să ne referim doar la un caz reprobabil, deși, din păcate, acestea sunt numeroase). Tentativele lui Ulianovschi de a îndrepta “artileria grea” spre actuala guvernare în domeniul politicii externe sau pe alte domenii (foarte departe de profilul lui) comportă intenții exclusiv electorale și nicidecum nu sunt analize sau evaluări competențe ce ar putea fi luate în considerare. Acesta dorește cu orice preț să se impună în fața unor partide politice de la noi, care, eventual, i-ar susține candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. Aceasta-i explicația exploziei mediatice (pe ambele maluri ale Prutului) ale “tehnocratului” Ulianovschi. Oare cine suportă, atât de generos, toate cheltuielile mediatice ale admiratorului “lumii arabe”? 

“Răzvrătitul tehnocrat”, care a luptat vehement împotriva derapajelor antidemocratice ale regimului Plahotniuc (declarația îi aparține lui Ulianovschi) rămâne restanțier cu mai multe explicații în fața cetățenilor noștri, dar și a mai multor colegi de la Externe, vis-à-vis de următoarele cazuri incredibile, care arată adevărata lui față, concomitent cu “abilitățile diplomatice de excepție”, pe care acesta și le arogă. Dar să le luăm pe rând (în termini diplomatici, un fel de Puncte de Reper):

1. Cum se face că Nota Verbală a Ministerului de Externe al statului Qatar privind acceptarea agrementului pentru primul ambasador al Republicii Moldova în această țară, remisă în adresa ambasadei noastre la Doha, ajunge la Ministerul de Externe de la Chișinău după vreo trei luni de zile și asta doar după intervenția ambasadei noastre la București? Nu cunosc dacă mai există vreun caz similar în practica diplomatică internațională, când un colaborator al ambasadei, în cazul de față e vorba de Tudor Ulianovschi, tot el și Însărcinat cu Afaceri ad-interim, reține intenționat acest document în speranța că, între timp, la Chișinău se vor dezice de candidatura ambasadorului desemnat (și astăzi păstrez copia documentului care confirmă situația reprobabilă menționată mai sus). De altfel, deschiderea ambasadei noastre în Qatar s-a făcut exclusiv din interese personale a unor lideri din Alianța pentru Integrare Europeană, în special a 2 partide – PLDM și PDM, altă justificare politică sau diplomatică chiar că nu a existat; 

2. “Performanța diplomatică” a consilierului Ulianovschi în cadrul ambasadei noastre din Qatar îl propulsează mai târziu (nu fără contribuția PDM-ului lui Plahotnic) în funcția de viceministru la Externe. O funcție nouă, atât de râvnită, dar cu veleități mai vechi: nu putea un “demnitar de rang înalt” să activeze într-un birou obișnuit în sediul Externelor. Ghidat de consolidarea și aprofundarea raporturilor bilaterale, tânărul viceministru apelează (într-un mod total impertinent) la asistența financiară a ambasadei Chinei la Chișinău că să-i repare integral biroul său. Iarăși un caz nemaiîntâlnit în practica diplomatică și a Ministerului nostru de Externe; doar “tehnocratul” Ulianovschi trebuia să activeze, cel puțin, în condiții similare cu cele din misiunea diplomatică de la Doha!;

3. Tot cu concursul lui Plahotniuc și Filip, Tudor Ulianovschi este desemnat ambasador în Elveția și reprezentant permanent la Oficiul ONU, OMC și alte organizații internaționale la Geneva. Una din preocupările majore ale noului ambasador a fost să-și majoreze aproape de 2 ori indemnizația lunară printr-o hotărâre de guvern și să-și desemneze soția în calitate de reprezentant la Organizația Mondială a Comerțului, funcție subordonată tot lui. Dacă restul ambasadorilor aveau (încă din perioada lui Voronin) indemnizația lunară de 2000 Euro, șeful misiunii diplomatice de la Geneva și soția sa au fost remunerați altfel, sub pretextul că Geneva este un oraș scump (de parcă nu se cunoaște faptul că majoritatea absolută a diplomaților de la Geneva fac shopping-ul în Franța, care se află la doar 5 km distanță). Așa-i când ai susținere deplină de la Plahotniuc și Filip!; 

4. După plecarea celui mai insipid și incolor ministru de Externe, Andrei Galbur (și el susținător fervent al lui Plahotniuc și Filip) se realizează visul de aur al lui Tudor Ulianovschi. La doar 35 de ani devine ministru de Externe. N-aș vrea să mă refer la “bogata experiență diplomatică” a acestua, dar îmi datorează și astăzi mai multe explicații de ordin juridic și moral, după ce în decembrie 2017 am fost revocat ilegal de Plahotniuc, Dodon, Galbur, Filip și Leancă din funcția de ambasador în Belgia, Luxemburg și la NATO la nici jumătate de mandat. Fiind detașat prin transfer la ambasadă de la Centrală, erau obligați, conform legii, să mă reîncadreze la Externe, dar au înterupt definitiv raporturile de muncă cu mine. În loc să elimine această ilegalitate crasă printr-o simplă modificare a ordinului de rechemare (doar lupta împotriva “derapajelor antidemocratice” ale regimului lui Plahotniuc!), “tehnocratul” Ulianovschi înființează, în schimb, o “celulă de criză” la Externe, în baza Serviciului de Presă, condus de o persoană pe nume Roitman, astăzi ambasador la Tel-Aviv, secondat de un fost securist de la SIS, care trebuiau să mă discrediteze prin cele mai josnice metode. La începutul lui 2019 am candidat la alegerile parlamentare în circumscripția uninominală nr. 26 Chișinău din partea blocului electoral “ACUM”. “Celula de criză” a eșuat lamentabil prin aberațiile și minciunile împotriva mea pe care le-a prezentat pentru mass-media lui Plahotniuc, inclusiv insinuări incredibile din fișa mea personală de la Externe. Cum să nu-i dau crezare “tehnocratului” Ulianovschi că el a luptat cu fermitate împotriva “derapajelor antidemocratice” ale lui Plahotniuc? Exemplul concret e la suprafață!;

5. Ar fi bine ca Ulianovschi, care apare tot mai des în mass-media de la Chișinău și București, să-și împărtășească “bogata experiență diplomatică”, cum organiza întâlniri secrete ale ambasadorilor noștri cu Plahotniuc la hotelul “Leogrand” sau cum mergea ca un pion umil la ședințele preliminare ale guvernului la sediul PDM-ului de pe strada Armenească, conduse tot de Plahotniuc. Dacă, cumva, a uitat, nu ne rămâne decât să-i amintim, altfel cetățenii noștri chiar ar putea să-l creadă că a luptat împotriva “derapajelor antidemocratice” ale regimului Plahotniuc;

6. Cine, dacă nu "tehnocratul" Ulianovschi, a trimis-o ambasador în Statele Unite ale Americii pe adjuncta de la partid a lui Plahotnic, pe faimoasa "diplomat de carieră" Cristina Bălan, care de la Washington D.C. trimitea toată corespondența diplomatică la sediul PDM-ului de pe str. Armenească, iar despre întâlnirile oficiale îl informa pe Plahotniuc. La Externe informația ajungea doar după ce era examinată la partid. Deoarece noua "stea a diplomației moldovenești" administra o parte din afacerile lui Plahotniuc la Chișinău, nu-i exclus că aceleași responsabilități i-au revenit și în SUA (la sigur că acesta a fost scopul principal de a o trimite ambasador în SUA!). Să înțelegem că și în acest caz șeful de la Externe a luptat cu vehemență împotriva "derapajelor antidemocratice" ale lui Plahotniuc?

7. Poate “tehnocratul” lui Plahotniuc și Filip ar trebui să se destăinuie despre tentativa de deposedare a sediului consulatului nostru de la Odesa și a terenului aferent la prețuri de nimic în favoarea unor persoane influente, în fruntea cărora s-a aflat deputatul PDM Vladimir Andronachi? Cine din conducerea Ministerului de Externe și din departamentul consular au fost implicați direct în această afacere păguboasă, au fost aceștia trași la răspundere penală sau ei continuă să activeze la Externe? Toate aceste fărădelegi s-au produs sub conducerea înțeleaptă “europeano-arabă” a lui Tudor Ulianovschi în calitate de ministru de Externe;

8. Într-o recentă intervenție televizată “prezidențialul” Ulianovschi ne informa că la Ministerul de Externe ar exista ambasadori și diplomați care colaborează cu serviciile secrete rusești. Evident că nu sunt o noutate aceste fapte penale, dar ar fi cazul să ne spună cine sunt aceștia și de ce, în calitate de ministru, nu s-a adresat la Procuratura Generală și la SIS ca să fie trași la răspundere aceste secături? Abia după atâția ani spune public despre aceste cazuri penale (specifice realităților noastre moldovenești), doar ca să-și facă imagine de luptător împotriva influenței nefaste rusești; 

Am putea elucida și alte cazuri reprobabile din activitatea ministrului Ulianovschi, dar ne oprim aici, considerând că sunt suficiente argumente pentru a trage o concluzie obiectivă despre “tehnocratul prezidențial” al lui Plahotniuc.

Pentru a respecta adevărul trebuie să recunosc că ministrul Ulianovschi a avut o intervenție bună și necesară la ONU cu rezoluția privind retragerea forțelor rusești de ocupație de pe teritoriul nostru. A fost o obligație firească a unui ministru de Externe să promoveze interesele naționale, de aceea nu o putem trece la categoria unui act de mare curaj personal, întrucât retragerea trupelor ruse a fost solicitată la ONU permanent, încă din 1992. Este adevărat că Rezoluția ONU a fost posibilă (diplomații noștri cunosc foarte bine acest caz) doar după ce Plahotniuc a fost judecat în Federația Rusă pentru acte de corupție. Să nu fi fost această circumstanță, cu certitudine rezoluția nu mai era promovată. Deoarece după adoptarea rezoluției ONU nu a urmat niciun Plan de Acțiune sau o Foaie de Parcurs a Ministerului de Externe, care să prevadă implementarea concretă a acesteia, putem trage concluzia că a fost, mai degrabă, o acțiune de PR în favoarea lui Plahotniuc și a guvernului Filip pentru a se prezenta drept antiruși în fața partenerilor noștri euro-atlantici.

În încheiere aș avea o sugestie amicală pentru “vulturul nostru prezidențial”: să nu confunde recepțiile diplomatice (când prezența soției este necesară conform protocolului) cu aceeași prezență a consoartei sale la recentele întâlniri cu unii lideri de partide de la noi pentru a le solicita (în calitate de cuplu familial!) susținerea candidaturii la alegerile prezidențiale din acest an. Ar trebui să cunoască faptul că ceea ce-i valabil în diplomație sau în familie nu întotdeauna se potrivește și în politica moldovenească. Chiar să fie noua politică moldovenească un adevărat “family business”? În cazul lui Tudor Ulianovschi nu e de mirare: a mai demonstrat-o anterior atât la Centrală, cât și la Ambasada noastră de la Geneva.

Slujul făcut de “tehnocratul” Ulianovschi în fața lui Plahotniuc, Filip, Vaja Jhashi și a numeroasei lor găști corupte este încă suficient de proaspăt în memoria cetățenilor noștri, foarte mulți dintre care au avut de pătimit, luptând ferm împotriva odiosului regim instaurat în toate domeniile, inclusiv în diplomația noastră, de care nu este străin nici “admiratorul lumii arabe”. Din păcate, prezența nocivă a lui Plahotniuc și a corupților săi în viața noastră politică nu a dispărut încă, întrucât actuala guvernare a eșuat lamentabil în reforma justiției și a luptei împotriva corupției și a corupților. Însă un lucru este cert și indubitabil: actualmente Plahotniuc își resuscitează pionii “tehnocrați” de altă dată în speranța că, poate, unii dintre aceștia vor reuși, prin minciună, demagogie și nesimțire, să revină, din nou, în prim-planul vieții noastre politice.

Păzea la cameleoni și carieriști incurabili!