O revoluție bolșevic-comunistă nu poate fi completă fără o revoluție ”culturală”

După ce Ceaușescu a preluat puterea, personajul a înțeles că regimul comunist nu are nici o șansă dacă cenzura nu este aplicată la sânge. Dar cenzura trebuia dublată de implementarea unei revoluții culturale (pe care Ceaușescu a văzut-o cu ochii săi și a admirat-o în 1971, când a vizitat China comunistă și Coreea de Nord). Împreună erau cheia succesului.

Astăzi vreau să scriu despre „revoluția culturală” și chipul diform al acestor schimbări aplicate „de sus în jos” cu forța, dar și cu ajutorul Academiei din vremea respectivă. 

O propagandă violentă cu scopul de a introduce „frica” în rândurile intelectualilor s-a desfășurat fără oprire, până în ultimul ceas al căderii lui Ceaușescu de la putere. 

Ce este trist este că „academicienii” – cei care, în 1974, au primit-o în rândul lor pe semianalfabeta Elena Ceaușescu - au schimbat manualele de limba română introducând „pe șest” regionalisme, pentru a satisface astfel orgoliul local al tovarășei, supranumită „Cabinetul nr. 2”. Limba a fost „oltenizată”, prin adăugarea unor „fusei-risme”, care au sfârtecat spiritul românesc. În acele vremuri – eu nu am uitat – poporul avea probleme mari: lipseau alimente esențiale, libertatea a fost complet suprimată, dreptul de a călători în afara granițelor era anulat, iar presa era obedientă regimului. Dar cea mai mare povară era absența speranței – ceea ce explică uriașa euforie de la revoluție. 

În negura vremii, atunci când ultimul împărat al Imperiului Roman de Răsărit a pierdut bătălia de la Constantinopol, se afirmă că un „trib din Oltenia” a avut un rol important de a-i ajuta pe otomani în victorie istorică care a schimbat cursul omenirii și a propulsat Imperiul otoman. Îmi pare a fi de neexplicat faptul că și în ziua de astăzi creștinismul nu a pătruns în aceste zone decât la nivelul câtorva mănăstiri.

Otomanii sunt cei care au adus la rang de virtute minciuna, decepția, lenea, violența, superioritatea arogantă. Acum, acestea sunt atribute bine-cunoscute ale politicienilor români. Pot spune cu convingere că Bucureștiul e oltenizat și capturat de viciile acestei culturi. 

Ce e de făcut?

Datoria „Academiei Române” este să remedieze imediat dezastrul generat de „oltenizarea culturii”. Să scoată din manualele limbii române acele urâte „fusei-risme” care nu au avut nici o contribuție la îmbogățirea culturală a românului. Dimpotrivă, ne făceau pe toți să ne simțim niște sclavi. 

Știu că acest text va genera o opoziție agresivă a „nostalgicilor”, care astfel își pierd susținerea că pe vremea lui Ceaușescu a fost cu mult mai bine decât azi. Îmi aduc aminte că la radio sau TV se cântau melodii populare numai din Oltenia: să nu mi se spună că oltenizarea nu a existat. Să fim sinceri cu noi înșine, să întoarcem foaia istoriei printr-o corecție care de mult trebuia făcută.