Despre mersul la război. CTP ne propune să mergem la tăiere fără să behăim

Să discutăm puțin despre mersul la război, mai ales după ce Cristian Tudor Popescu ne-a explicat că nu avem de ce să mergem la război pentru a apăra România.

Cu ceva vreme în urmă vedeam declarate drept „fake news” filmările în care ucrainenii erau luați la oaste cu arcanul, ca pe vremea lui Creangă – între timp nu s-a mai ostenit nimeni să „demonteze” aceste filmări, dar nici nu le vezi menționate prin presa „main-stream” (oficială? oficioasă?). Circulă sute de astfel de filmări, toate după același calapod: niște bărbați în uniforme militare fugăresc / bat un civil pe străzile unui oraș ucrainean. Există și variațiuni ale temei: militarii blochează câte un autobuz/ troleibuz/ tramvai verifică actele bărbaților prinși în capcană și rețin pe câțiva dintre ei. Recent au fost organizate astfel de raiduri în sălile de fitness din marile orașe, se întâmplă periodic aceeași chestie prin restaurante și cluburi.

Alte știri pe care le văd adesea în presa ucraineană sunt cele despre fuga bărbaților ucraineni ajunși în străinătate cu diverse misiuni oficiale (ceva similar cu fuga românilor din comunism, în prezent bărbații de vârstă mobilizabilă nu au voie să părăsească Ucraina decât cu foarte puține excepții). Au fost mai multe cazuri de sportivi ucraineni ajunși prin țări străine la diverse competiții care au ales să nu revină acasă – și să scape de încorporare. Cel mai recent caz de acest gen s-a petrecut în Republica Moldova: doi ucraineni care trebuiau să însoțească o echipă de jurnaliști străini au pretins că ar fi uitat niște echipamente în vama moldovenească, s-au întors să le recupereze și duși au fost. Altă categorie este reprezentată de cei care trec ilegal granița, prin pădurile bucovinene sau traversează înot Tisa, unii dintre ei filmează întreaga aventură și o postează cu sfaturi pe internet. N-am văzut încă nimic despre rețelele organizate pentru fuga ucrainenilor în colaborare cu poliția de frontieră, fie de pe la noi fie din Republica Moldova (pentru că nu există așa ceva, corect?)

Cel mai bizar caz de încercare a unui bărbat ucrainean să fugă de încorporare a fost pe la începutul războiului, cu un oarecare artist/ cântăreț declarat transexual (din păcate pentru el rămas 100% bărbat din punct de vedere biologic) care s-a îmbrăcat în femeie și a încercat să treacă granița susținând că deși în acte el apare ca bărbat, totuși el se consideră femeie. A fost puțină emoție la vremea respectivă, însă realitatea a prevalat pe vreme de război. Ar fi fost un caz interesant de urmărit, din păcate a dispărut din știrile din Ucraina.

Unul din punctele pe agenda disputei dintre Zelensky și Zalujnîi este solicitarea lui Zalujnîi de a fi recrutați alți 500.000 de ucraineni pentru completarea pierderilor provocate de cei doi ani de război. Modificarea legii mobilizării din Ucraina este discutată de mai bine de jumătate de an și în Parlamentul de la Kiev tocmai ce a ajuns un nou proiect de lege. Este foarte interesant acest proiect, pentru că ne arată care sunt mecanismele posibile pentru recrutare aflate la dispoziția unui stat modern și până unde poate fi strâns șurubul, ca să zic așa.

O primă modificare se referă la modalitatea de înștiințare pentru mobilizare a cetățeanului. Conform legii în vigoare înștiințarea este considerată validă doar cu semnătura celui vizat – această prevedere a dus la organizarea „vânătorilor de bărbați” din Ucraina pe care le vedem în filmările amintite. În mod ideal reprezentanții comisariatelor militare se prezintă la domiciliul cetățeanului chemat să-și apere patria, îi prezintă ordinul de mobilizare, cetățeanul semnează că a luat la cunoștință și se prezintă la centrul de încorporare la care a fost repartizat. În lumea reală, cetățeanul este viclean și nu doarme la domiciliul din acte, se ascunde pe la rude (de preferință prin alte localități), nu are un loc de muncă stabil etc. Aparent există cote de mobilizare pentru comisariatele militare din Ucraina care trebuie îndeplinite și așa a apărut fenomenul „vânătorilor de bărbați” – reprezentanții comisariatelor militare organizează ambuscade în care iau bărbați de pe stradă și le verifică situația militară, dacă omul e mobilizabil îl pun să semneze că a primit ordinul de încorporare, dacă refuză să semneze și opune rezistență fizică, îl iau pe sus și îl duc la comisariatul militar (unde în unele cazuri se duce „muncă de lămurire” ca proaspătul recrut să semneze, dacă omul rezistă este dat pe mâna justiției; apăruse la un moment dat un astfel de film cu „munca de lămurire”: recrutul era amenințat că va fi împușcat și lovit în cap cu mânerul pistolului). (Interesant este faptul că poliția ucraineană nu se implică în procesul de mobilizare, în cazul „vânătorilor de bărbați” atunci când sunt de față polițiști aceștia nu se implică decât pentru îndepărtarea mulțimii; la dezbaterile recente din parlament pentru modificarea legii mobilizării reprezentanții poliției ucrainene au susținut că nu există norme legale pentru ca polițiștii să se implice în mobilizare). Foarte pe scurt: dacă nu reușesc să pună mâna fizic pe tine reprezentanții comisariatelor militare ai scăpat de mobilizare (există și alte modalități să scapi de mobilizare legal, dar vorbim mai încolo despre ele).

Modificarea legii mobilizării din Ucraina are în vedere simplificarea procesului descris mai sus prin digitalizare: fiecărui cetățean mobilizabil i se va face un cont electronic unde va fi trimisă chemarea la oaste, iar din momentul livrării cetățeanul este considerat anunțat oficial că este mobilizat. În cazul în care nu se prezintă de bună voie la comisariatul militar în termenul legal încep să curgă sancțiunile, sub forma limitării mai multor drepturi: eliberarea/ reînnoirea pașaportului, actului de identitate și a permisului de conducere, în plus vor fi blocate conturile bancare ale împricinatului. Inițial aceste sancțiuni trebuiau să fie impuse pe cale administrativă, noul proiect de lege prevede că vor fi luate în baza unei hotărâri judecătorești, însă va fi vorba de o procedură rapidă, comisariatele militare sesizează tribunalul în termen de 10 zile de la transmiterea ordinului de încorporare și tribunalul decide în termen de 15 zile.

Măsurile acestea îi vor afecta mai ales pe bărbații ucraineni fugiți în străinătate – au existat mai multe discuții cu țările europene în care Kievul le-a cerut acestora să expulzeze bărbații mobilizabili, solicitare care a fost respinsă. Prin noua lege a mobilizării serviciile consulare pentru bărbații ucraineni aflați în străinătate care nu au situația militară lămurită se rezumă la eliberarea unei dovezi de călătorie pentru întoarcerea în Ucraina, nu își vor putea prelungi pașapoartele și actele de identitate la ambasadele ucrainene din țările de reședință. Efectele blocării accesului la conturile bancare și suspendarea permisului de conducere nu mai trebuie explicate.

Tot prin noua lege vârsta de mobilizare scade de la 27 la 25 de ani. De asemenea este anulată scutirea de mobilizare pentru cei care urmează o a doua facultate (v-am mai povestit că a explodat numărul celor înscriși la facultățile din Ucraina). Mai sunt scutiți de mobilizare cei cu 3 sau mai mulți copii, cei care au în îngrijire persoane cu handicap și cei aflați pe liste de personal necesar în instituții publice și firme implicate în industria de apărare (listele astea sunt mari generatoare de corupție). În sfârșit, ideea este că statul ucrainean (și orice alt stat) are la îndemână suficiente mijloace să aducă cetățenii la oaste, chiar dacă ei nu vor (ce fac la oaste cei aduși cu arcanul e altă poveste).

Acum să revenim la textul lui Cristian Tudor Popescu care e supărat că reprezentanții armatei române cer cu jumătate de gură pregătirea pentru război a românilor. Argumentul lui este că avem o clasă politică coruptă pentru care nu are rost să ne riscăm viața și să mergem la război. Nu e ceva original, Arestovici, fostul consilier al lui Zelensky, scria exact același lucru despre ucraineni în urmă cu vreo jumătate de an. Când a început războiul din Ucraina, Zoso a făcut pe blogul lui un fel de sondaj, câți dintre cititorii lui ar fi gata să meargă la război să apere România și majoritatea comentariilor erau diverse variațiuni ale argumentului prezentat de Cristian Tudor Popescu. De pe la alți contemporani am auzit ceva de genul „dar de ce să mergem toți la război? să meargă ăștia care sunt în armată! – mda, dar nu sunt de ajuns... – păi să-i ia și pe ăia care au făcut armata! – mda, dar ăia sunt deja bătrâni, ultimii care au făcut armata în România au cam de la 42 de ani în sus...” Până la urmă ajungem la soluția din construcții, aducem muncitori străini să moară pentru patrie.

Doar că realitatea nu funcționează așa. Adică planificatorii militari ruși nu judecă de genul „domle, bieții români, uită-te la ei cu ce clasă politică de mitomani și cleptomani demenți s-au procopsit... ce să-i mai deranjăm și noi cu războiul... lasă-i în durerea lor acolo!” Dimpotrivă, se încurajează corupția, sunt căutați și împinși în față mitomani și cleptomani cât mai demenți, e încurajată o cursă nesfârșită a ticăloșiei, dacă îi găsesc și proști cu atât mai bine. Raționamentul lui Cristian Tudor Popescu este superb, doar că în esență ne propune să ne ducem la tăiere fără să behăim.

Acum ar fi interesant să vedem care ar fi argumentele actuale menite să convingă cetățeanul să își apere țara chiar cu prețul vieții. Cum ne-ar convinge Sorin Ioniță d-un parexamplu să punem mâna pe Kalașnikov și să împușcăm dușmani? Cam cum ar suna discursul lui? Suntem cetățeni europeni și trebuie să murim pentru valorile democratice europene? Cam cât de convingător ar fi un astfel de discurs?