"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În mărturiile sale reunite în prețiosul volum ”Mărturisiri din mlaștina disperării”, fostul deținut politic Dumitru Bordeianu explică, pe larg, o serie de metode de tortură puse în aplicare în perioada bestialei reeducări de la Pitești, numită generic ”Experimentul Pitești”. Printre acestea se număra și cea despre care a depus mărturie în următoarele pasaje (pe care le preluăm de pe pagina de Facebook ”Destine frânte în închisorile comuniste”):
”Într-o bună zi, când Zaharia s-a întors de la Ţurcanu, și-a început ritualul, ca de obicei, prin antreul muzical care prevestea iminența torturii. Aducea de astă dată o nouă metodă, care presupunea atât condiție fizică, cât și un antrenament îndelungat.
Iată procedeul utilizat. Cel torturat era dezbrăcat în pielea goală și descălțat. De reținut faptul că era iarnă și în cameră era frig. Hainele, rufele și încălțămintea erau legate la un loc în cămașă, iar bocceaua trebuia făcută în așa fel încât să poată sta pe cap. Torturatul trebuia să se urce pe tineta de necesități. Cu bocceaua pe cap și mâinile ridicate, trebuia să stea într-un picior. Avea voie să schimbe piciorul când nu mai putea rezista. Singura relaxare era atunci când cineva trebuia să se servească de tinetă. Cel de pe tinetă se dădea jos și apoi se urca din nou. Ne mai destindeam și atunci când se servea masa.
În starea de epuizare fizică și sufletească în care ne aflam, unii dintre noi consideram că această metodă se putea suporta pentru a scăpa de cealaltă metodă, a șederii fixe pe prici și prin care trebuia să trecem toți. Finalul era întotdeauna o cruntă bătaie, luându-se ca pretext faptul că n-ai vrut să stai un timp mai îndelungat.
Cine are impresia că era ușor, să încerce și apoi să mărturisească cât timp a rezistat. Ușor de vorbit, mai greu de făptuit. Majoritatea dintre noi nu au putut-o suporta mai mult de o zi. Au fost cazuri când a durat o zi și o noapte. Eu eram atât de slăbit, că n-am putut să o duc nici măcar jumătate de zi; mi-a înțepenit corpul și am căzut pe capacul tinetei. Drept pedeapsă că am căzut, am luat o bătaie care m-a adus în simțiri. Mi se părea că plutesc într-un basm.
Un camarad, Aurel Pandurescu, a îndurat această poziție timp de trei zile și trei nopți. Dimineața ne sculam și-l vedeam pe Pandurescu în aceeași poziție de cu seară și ne înspăimântam, punându-ne întrebarea de unde avea resurse ca să poată suporta atâta timp acest supliciu. Totuși, după trei zile și trei nopti a căzut și el ca un buștean de pe tinetă. Norocul lui că a căzut între tinetă și prici, amortizând puțin lovitura, căci, de ar fi căzut cu fața pe ciment, putea muri pe loc. În momentul când Pandurescu a căzut, nu era decât Măgirescu în cameră, Zaharia lipsea. Şi atunci am observat pe fața lui Măgirescu o schimbare. I-a cerut lui Tudose să-l consulte pe cel căzut. Acesta a recomandat să i se facă frecții pe tot corpul; picioarele, de la genunchi în jos, erau cianozate.
După ce Pandurescu și-a revenit din leșin, spre seară, și-a luat bocceaua și, așa gol, a vrut să se suie din nou pe tinetă. Zaharia nefiind în cameră, Măgirescu a avut curajul să-i spună lui Pandurescu să să se îmbrace și să stea lungit pe prici la locul lui. Nemișcat, Pandurescu a dormit o zi și o noapte, fără să fie bătut și fără să mănânce. Iar Zaharia, probabil la sfatul lui Măgirescu, l-a lăsat în pace în tot acest timp.
Cazul lui Pandurescu a rămas pentru noi toți simbolul rezistenței fizice și morale, iar în urma torturii acesteia i-a rămas o poreclă: ‹bătrânul fachir›.
De aici se poate vedea că oamenii sunt foarte deosebiți, chiar și numai din punct de vedere fizic. Încercările de le Pitești și Gherla au infirmat însă multe păreri preconcepute. De unde să fi izvorât atâta tărie și răbdare? Din carne și din oase?
Se apropia Crăciunul și Anul Nou și nu știu ce mă făcea să cred că se apropia și pentru noi venirea unor încercări degradante legate de Nașterea Domnului”.
