Prezent marți, 30 ianuarie, în emisiunea "România în Direct", moderată de jurnalistul Cătălin Striblea și găzduită de Europa FM, președintele partidului REPER, Dacian Cioloș, a fost confruntat de un cetățean pe tema susținerii mișcării de extremă stânga LGBT. Drept replică, Dacian Cioloș a pretins în primă fază că nu știe la ce se referă nici măcar abrevierea simplificată, formată din patru litere, LGBT. În acest context, pe parcursul unei intervenții telefonice, cetățeanul i-a atras atenția lui Dacian Cioloș că în condițiile în care susține frenetic LGBT din postura de europarlamentar și reprezentant al Renew Europe, ar fi trebuit să cunoască ceea ce reprezintă mișcarea în cauză.
Vedeți video de la ora 1:03:50:
Ceea ce dorim noi să punctăm este că Dacian Cioloș știe cu siguranță ceea ce înseamnă abrevierea LGBT, însă își imaginează că-i poate duce de nas pe români, care, de altfel, constituie un popor cu valențe accentuat conservatoare. Pretinzând în emisiune că nu știe ceea ce presupune LGBT, Dacian Cioloș a încercat să arate că este de fapt mai apropiat de cetățenii care resping din capul locului mișcarea respectivă de extrema stângă, ei nedorind nici măcar să audă despre ea. Cioloș nu se află la prima escapadă în care a mimat tradiționalismul. La un moment dat, Dacian Cioloș s-a pozat într-un tractor crezând că, prin această cale, va scăpa de imaginea unui anost birocrat bruxellez, iar cetățenii îl vor considera drept "un om venit din popor".
Pentru a elimina orice dubiu privind dublul limbaj practicat de Cioloș, vom reda o serie de postări ale acestuia de pe Twitter. De ce au fost publicate pe Twitter? Twitter, respectiv actuala X, e o platformă unde nu prea se află cetățenii români care susțin valorile tradiționale și pe care Cioloș vrea să-i vrăjească. În una dintre postările cu pricina, Cioloș nu doar că apără mișcarea LGBT, pe care în România abia o enunță cu un sfert de gură, ci consideră chiar că în sistemul educațional din Polonia ar trebui să existe astfel de influențe de extremă stânga.
De altfel, trebuie subliniat că un astfel de limbaj dublu nu va face decât să contribuie la ascensiunea euroscepticismului.
Tot în cadrul dialogului purtat în emisiunea de la Europa FM, Cioloș răspunde evaziv atunci când este întrebat dacă susține sau nu căsătoria dintre persoanele de același sex și adoptarea unei legislații în acest sens în România, respectiv când e chestionat dacă sportivilor trans ar trebui să li se dea voie să participe în competițiile sportive de femei. Pe a două temă, Cioloș răspunde evaziv întru totul în primă fază, spunând "Eu nu intenționez să-mi schimb sexul". De parcă despre asta fusese întrebat...
Redăm în cele ce urmează un dialog ce pare a fi desprins dintr-un Caragiale postmodern și care arată lipsa de asumare a unor politicieni, atitudine din care rezultă dublul limbaj pe care aceștia îl adoptă, o linie de comunicare vizând poporul român și o cu totul alta colegii de la Bruxelles.
Cetățean: De la ce vine LGBTQI+, domnule Cioloș?
Cioloș: De la lesbian, gender... Nu știu nici eu exact. LGB...
Cetățean: Fiind printre cele 4 chestiuni susținute frenetic ar trebui să știți.
Cioloș: Nu sunt printre cele 4 chestii pe care eu le-am susținut frenetic. (...) Eu ca lider al grupului politic Renew, am susținut în primul rând prioritar respectarea statului de drept, a drepturilor și libertăților cetățenești, indiferent de sex, religie, rasă ș.a.m.d., am susținut fondurile europene, am susținut... Eu vă spun care au fost primele priorități, apoi sigur că colegii olandezi, suedezi, da, printre primele lor trei priorități poate găsiți LGBTQ. La noi în România și eu am spus-o de mai multe ori, că consider că drepturile tuturor cetățenilor trebuie respectate, dar în primele mele priorități au fost statul de drept, fondurile europene, politica de extindere a UE.
Moderator: Dacă tot s-a deschis subiectul, căsătoria dintre două persoane, așa cum o stabilește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, trebuie recunoscută în România între două persoane de același sex?
Cioloș: Dacă vrem să respectăm legislația europeană, atunci căsătoria unei persoane, a oricărui fel de persoană într-un stat membru trebuie recunoscută și în celelalte state membre.
Cetățean: Asta încalcă Constituția țării noastre.
Cioloș: Asta e o regulă. (...) Nu zic că trebuie să acceptăm noi în România cetățeni care vor să se căsătorească, cetățeni de același sex, și care vor să se căsătorească în Uniunea Europeană. Domnul Striblea m-a întrebat dacă cetățeni care s-au căsătorit în alte state membre, noi trebuie să-i recunoaștem în Uniunea Europeană.
Moderator: Voi reformula dacă nu v-a plăcut întrebarea mea.
Cioloș: Mie-mi place orice întrebare.
Moderator: Ar trebui ca România să introducă această legislație, astfel încât să recunoască uniunea dintre doi bărbați sau două femei în România ca o căsătorie?
Cioloș: O formă de-a lor de conviețuire, pentru că ei decid să trăiască împreună, o formă legală de conviețuire cred că ar trebui găsită. Eu personal nu cred că trebuie să ajungem până la a recunoaște o căsătorie în momentul de față. Eu cred că mai avem nevoie de a dezbate acest subiect în societatea românească și să vedem care sunt modalitățile cele mai bune de a recunoaște integrarea socială a unor astfel de cetățeni, așa cum ar trebui să recunoaștem drepturile și libertățile oricăror cetățeni. Așa cum eu știu cetățeni străini care vin în România și cer anumite drepturi, trebuie să discutăm despre cum îi integrăm, la fel cum cetățeni români care sunt străini în alte țări caută să se integreze acolo. Din perspectiva asta largă, cred că orice cetățean are dreptul să i se recunoască integrarea în societate. Să recunoaștem căsătoria? Eu cred că în societatea românească sunt încă lucruri care trebuie discutate, iar acesta e unul din lucrurile care trebuie discutate ca să nu trezească emoții și să ținem cont și de ceea ce așteaptă oamenii.
Cetățean: Emoția vine din exemple clare, din țările care au intrat deja pe acest făgaș și anume că sunt bărbați care se identifică femei și se schimbă în același vestiar cu fetele, cu copiii. Sau sunt bărbați care, la fel, participă la competiții sportive și, vă dați seama, că le demolează pe sportive.
Cioloș: Exact de asta spun că, pe astfel de subiecte, a impune o decizie doar pentru că ea e o decizie politică, nu cred că asta va rezolva problemele. Și dânsul are niște întrebări la care trebuie să găsim răspunsuri ca societate.
Moderator: Ce credeți dvs.?
Cioloș: Da, sunt oameni care-și cer schimbarea de sex și e dreptul lor. Eu nu intenționez să-mi schimb sexul. Eu nu încurajez pe nimeni să facă lucrul acesta.
Moderator: Nu fugiți de răspuns. Ați fi de acord ca bărbații trans să participe la competiții de femei? Era destul de simplu ce am întrebat.
Cioloș: Nu cred că e cazul. Dar întrebarea care se naște imediat după aceea e unde le permitem să participe bărbaților sau femeilor trans în momentul în care se declară lucrul ăsta? Ce facem cu ei? Eu sunt de acord că trebuie să ținem cont de anumite sensibilități și realități, dar în același timp trebuie să le dăm și lor un răspuns. Eu în sensul ăsta spun că trebuie să avem o dezbatere și să nu mergem doar pe scurtătură. Nu e suficient să spunem "da" sau "nu", ci ce facem în etapa următoare. Asta lipsește.